Secvențe, carnavalul din Malines (19 martie)

Carnavalul e prezent în orice localitate din Belgia, cît de mică sau mare o fi… Regia e aceeași, costumele doar au un anume motiv local care le diferențiază, cumva. La Malines am văzut un fel de căciuli foarte sofisticate, amintind de cele princiare. Extraordinară e capacitatea lumii de a zîmbi, de a juca, de a disimula… În puține cazuri am văzut atîta vocație a seninătății (pe chip), deși nici vremea belgiană, nici vremurile în general n-au fost și nici nu sînt confortabile… Însă revenirea la inocență le rezolvă pe toate!

(Foto, Malines / Mechelen, 19 martie 2017, pe la 2 două dupăamiază)

Cornul

Un corn din ograda încă albă, rece pe cînd așteptam primăverile, mi-a lăsat printre cele mai intense impresii florale din copilărie. Plantat cîndva de bunicii mei, l-am prins în plină frumusețe. Zăpada stătea încă sloi, așa cum o adunau, să fie peste an mai multă apă la rădăcini, iar eu mă puteam urca lunecînd pe mormanul care mă ținea, să-i rup cîteva flori ghemotoc și alergam cu ele anunțînd ceea ce vedeau veselindu-se cu toții, că a înflorit cornul și or să fugă ciorile….

(Bruxelles, foto, 26 februarie 2017, seara)

Alb și negru…

În lumea catolică, sfîntul cu barbă de iarnă așteptat de copii e Nicolae, Saint-Nicolas… Folclorul i-a adăugat episcopului, care le apare copiilor cu toate simbolurile forței sale de seducție – bastolul și mitra arhierească impozante, mănușile imaculatei sale sfințenii și, mai ales, darurile – un personaj în absolut contrast, rău și negru (desigur)… E Père Fouettard, (Père La Pouque în Normandia, Hans Trapp în Alsacia, Rubelz/Ruppknecht în Lorena germanofonă, Hanscrouf în Liège, Hans Muff în regiunea germanofonă din Belgia, Houseker în Luxembourg…) sau Zwarte Piet (Petru cel negru) în Flandra belgiană și în Olanda. Imaginea sperietoarei de copii a evoluat, de la un călugăr aspru, inchizitorial, cu gluga lui imensă și neagră în care încăpea răutatea oribilă, la un simpatic valet african, îmbrăcat baroc și care poartă cu el o carte încăpătoare pentru toate păcatele infantile… El e cel care aplică pedepsele (cu biciul cel vestit la Creangă, Sfîntul Nicolae cel din cui…) Copii îl privesc pe veselul negru cu circumspecție, însă știu că e răul necesar din viața lor… Dacă nu vine negrul, nu vine nici albul…

(sursa foto: RTBF)

Geometrii în spațiu

Nimic nu e ce pare a fi… / volume în cer și pe pămînt…

Sînt sugestii trăite în miriștea care-mi înțepa picioarele în copilărie, în care simțeam arșița în adolescența combinelor argintii ca niște lăcuste… O lume care se schimbă. Dar e mereu aceeași! (Foto, 27 și 28 iulie2015)

Rîurî, rîuri…

Valul…

Ecranul…

Pîinea cea sărbătorită…

În vermuiala de la 9 mai, în rondul Schuman din Bruxelles găsești un fel de colocvialitate de brutărie, e ”Sărbătoarea Pîinii”. Sună straniu, într-o Europă care s-a îndepărtat de sacru… Și nu numai pîine era ”de gustare”. Nu mă așteptam să găsesc pîine românească și nu am găsit. Frumosul colac, ritualicul colac? Nu! Cine să-l poarte pănă acolo? Unde e pîinea de secară, aromitoare, al cărei gust mi-a rămas de cînd aveam doar cîțiva ani, iar bunicul măcinase ultimul sac pe care îl mai avea dinainte de colectivizare? Alții o au, nu au pierdut nimic din tradiția lor! Așă că am cumpărat o baghetă belgiană, o bucată tăiată dintr-un metru de pîine grea germană și o pufoasă pîine cu stafide franțuzească. Multiculturalism!

Pâine la (km)metru, grea, densă, germană, desigur.

Pîine belgiană – e… ”Art Nouveau”, cum altfel!

(Foto 9 mai 2015, Bruxelles)