Ruinele și mitul geniului

Tragismul faustian al lui Salieri, retrăit printre ruinele abației.

Cadrul de natură al spectacolului ”Amadeus”: Abația din Villers la Ville la apus…

Fragi pe zidul vechii abații.

Verticale în ruină.

Teatrul e un clavecin.

Spectacol în mișcare

Zidul bisericii și cel al muntelui

Aplauze!
În centrul imaginii:
Denis Carpentier – Mozart; actor distins cu ”Premier Prix en Art dramatique du Conservatoire de Bruxelles” în 2001
Julie Lenain – Constance; absolventă a ”Conservatoire Royale de Bruxelles” în 2007
Didier Colfs – Salieri; actor distins cu ”Premier Prix et Prix B. De Coster en Art dramatique au Conservatoire Royale de Bruxelles”.

(Fotografii din spectacolul ”Amadeus”, jucat printre ruinele Abației din Villers la Ville, Belgia, 23 iulie 2016.)

Publicitate

Portrete folclorice

Folklorissimo e formula de sărbătoare folclorică a bruxelezilor. S-a petrecut pe 19 și 20 septembrie. Nu e cu scene, nu e cu prezentatori și cu ”texte”. Nu e cu diplome! În Grand-Place și prin prejur intri, ca după o ușoară confuzie, în alte timpuri care își au astăzi ecouri. Pare o dioramă stradală. E folclor de burg, cu reflexele lui cosmopolite. Măștile ”giganți” dansează pe ritmuri de charlestonuri. Spiritul caritabil e și el foarte prezent. Umorul mustăcios belgian la fel. Unul cald și primitor, cu zîmbete pînă în vîrfurile coafate. Membrii unei ordin caritabil și-au găsit deghizajul în alterul negru. Poartă o păpușă cu care storc sentimente de compasiune adultilor și bucurii copiilor bolnavi. Sînt claunii anonimi ai circului cotidian, ficțiunea e mai tare ca viața…

Animatorul…

Folklorissimo e de acolo, din pavajul cubic al pieței. Regia nu e ostentativă. La ora la care m-am nimerit în piață, un grup de tineri flamanzi se fălea cu tobe și clopote…

Bruxelezul autentic, belgianul neaoș, aborigen, băștinaș, spuneții cum vreți, e de o jumătate de secol minoritar! Trăiește printre alte minorități, s-a obișnuit cu asta. Încearcă să-și poarte cu o mîndrie și bună dispoziție deloc nedisimulate recuzita identității: ținuta arătoasă, de o eleganță jovială, pălăria tare și îngustă, uneori melonul, la serate… Pălările sînt pline de insignele acelor multe comitete și comiții în care e foarte activ… În public, își strunește la răstimpuri mustăți colosale!

E o lume care trece cu discreție…

(Foto 20 septembrie 2015, Grand-Place, Bruxelles)

Joaca de-a struțul (Fête de l’Iris, 10.05.2015, Bruxelles)

Dorința de ”a te juca” nu e numai a actorului sau, dacă rămîne numai a lui, joaca e ”rece”, moare de singurătate! Cînd lumea se prinde la joacă, fiarele se îmblînzesc și girafele-struți ciugulesc (suprarealist) baloane…

(Foto dintr-un fel de serie a fascinației jocului, măștii, costumelor, machiajului; aici la sărbătăarea Bruxelului, 10 mai 2015)

Canapeaua de visare

 

 

Fête de l’Iris – sărbătoarea de la Bruxelles din 11 mai 2014 – a fost una ludică. Părea o joacă imaginată, pe alocuri, prin reflexe suprarealiste ițite din gena locului. Altfel, axele imaginare au fost cele din anii trecuți: prințese gigantești dar pastrîndu-și grația, clauni, ”instalații” stradale. Deși realista in sine, metarealitatea unei astfel de ”instalări” s-a conturat în fața muzeului Magritte: canapele roase după ani de folosire, scoase de prin taverne istorice ori saloane de case au fost aduse în stradă pentru un moment de convivialitate sau doar de visare a oricui s-o fi nimerind! E un fel de ospitalitea în asta, nu credeți?

(Foto, Fête de l’Iris Bruxelles, 11 mai 2014)

Vitrina lui Tchantchès

Am văzut cîteva marionete într-o vitrină destul de prăfuită din Liège. Aveam să aflu că în tradiția teatrului local e un personaj cu nume ciudat   – în valonă pronunțat D’jan tchès – cu o sonoritate bizar-chinezească, dar cîte nu sînt neobișnuite pe lumea asta? Tchantchès, ca tot ce vine din popor, are haz și nasul roșu! Remarcabilă e abilitatea păpușarului de a le mișca doar cu o simplă sîrmă… (În wikipedia e povestea lui Tchantchès, căruia îi este dedicat și un muzeu în Liège).