Ruinele și mitul geniului

Tragismul faustian al lui Salieri, retrăit printre ruinele abației.

Cadrul de natură al spectacolului ”Amadeus”: Abația din Villers la Ville la apus…

Fragi pe zidul vechii abații.

Verticale în ruină.

Teatrul e un clavecin.

Spectacol în mișcare

Zidul bisericii și cel al muntelui

Aplauze!
În centrul imaginii:
Denis Carpentier – Mozart; actor distins cu ”Premier Prix en Art dramatique du Conservatoire de Bruxelles” în 2001
Julie Lenain – Constance; absolventă a ”Conservatoire Royale de Bruxelles” în 2007
Didier Colfs – Salieri; actor distins cu ”Premier Prix et Prix B. De Coster en Art dramatique au Conservatoire Royale de Bruxelles”.

(Fotografii din spectacolul ”Amadeus”, jucat printre ruinele Abației din Villers la Ville, Belgia, 23 iulie 2016.)

Publicitate

Teatrul cît nuca

Vorbind în general, după animația din saloanele și galeriile unui castel, două spații, plasate oarecum periferic, prilejuiesc răgazul meditației: capela și teatrul… Intimiste, ambele erau create pentru o suită restrînsă. Sala de teatru a castelului din Chimay, scăpată intactă după un incendiu ce a distrus castelul, e o miniatură a oricărei săli celebre: e complet dotată pentru teatru, operă și concerte! Doar că are o lojă centrală cît o alună scobită, un stal cît o jumătate de nucă și o cupolă ca o scoică aurie. Însă totul e rafinament, totul e atmosferă! (Teatrul castelului din Chimay, Belgia, foto 18 mai 2014)

Amintire vagă

Intrarea în castelul din Seneffe (vedere de pe o alee împădurită pe domeniul castelului)

Ce rămîne, ca o indefinită senzație (arareori), după vizita la un castel… Nu au importanță grandoarea, în nici un caz opulența. De fapt, nici nu le vei găsi! Întotdeauna eleganța și rafinamentul dau starea de bine… Un trai rafinat a însemnat mai degrabă reținere și delicatețe asumate, o trecere cu stil prin viață. Și, pînă la urmă, ce anume rămîne? Da, impresia de ceva cunoscut, amintirea vagă că ai mai fost pe acolo… Ai mai fost? Nu, desigur, însă locul prin care te plimbi în tihnă face posibilă o astfel de amintire închipuită și încîntarea, însingurată, pe care o simți într-o lume aparte. De care, prin fire nevăzute, aparții cumva, prin ceea ce se numște, simplu, bucurie estetică… (foto, exterioare la castelul din Seneffe, 4.05.2014)
Castelul neoclasic din Seneffe / peisajul straniu

Un ochi de apă în grădina geometrică sau ceasul fără ore!

Teatrul castelului din Seneffe

Castelul din Seneffe: straniul de peste tot și din grădina geometrică

Sculptură de Pol Bury, ”12 + 12 triangle”, 1990, oțel inoxidabil, amplasată în oranjeria castelului. E o sferă dinamică și oglină acvatică. Trimite în S.F.

Am intrat cu bocanci în teatru…

Așa m-am simțit, nu neapărat îmbrăcat nepotrivit, nu mai contează asta, ”postmodern” vorbind, doar luat pe nepregătite după ce am sărit din tramvai pentru că văzusem, în agreabila Place Flagey, lume relaxată, hărmălaie și afișe… M-am dus să văd și eu ce o mai fi, în Bruxelles sînt tot felul de festivaluri la sfîrșit de săptămînă… Cred că între 28 și 30 iunie sînt vreo 3, iar Musique 3 e cel în care se cîntă ”clasică” pe multe scene din marea clădire ce domină piața, vechea (în stil modernist!) Maison de la Radio. În fața ei e un cort în care se întîmplă de toate, happeninguri, jazz, percuții, improvizații, teatru și operete în amestec cu mirosuri de mîncare și la un pahar de bere, cu actorii jucînd în tandem cu ecranele care transmit concertele din săli! Posmodenism!

(Personajul contesa)

Vitrina lui Tchantchès

Am văzut cîteva marionete într-o vitrină destul de prăfuită din Liège. Aveam să aflu că în tradiția teatrului local e un personaj cu nume ciudat   – în valonă pronunțat D’jan tchès – cu o sonoritate bizar-chinezească, dar cîte nu sînt neobișnuite pe lumea asta? Tchantchès, ca tot ce vine din popor, are haz și nasul roșu! Remarcabilă e abilitatea păpușarului de a le mișca doar cu o simplă sîrmă… (În wikipedia e povestea lui Tchantchès, căruia îi este dedicat și un muzeu în Liège).