Valsul luminii cu norii

Mai bine de două săptămîni, soare și stele nu s-au văzut de cei cîțiva km de nori ce ne-au acoperit. A venit însă și ziua în care lumina și-a purtat mătasea de gală, uneori, iar albastrul a fost prea intens, alteori… Fotografiile sînt din Anvers, cele mai multe de pe terasa belvedere a unui model contemporan în materie de gîndire și expunere muzeistică, MAS.

Turnul Catedralei din Anvers, o grandioasă operă de artă gotică. Turnul din dreapta n-a mai fost ridicat și poate că e mai bine așa, 2 astfel de piscuri ar fi fost pre mult!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 28 decembrie 2017, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Griful

Am văzut mai demult un documentar despre Mongolia. Un bărbat ce-și purta turma și iurta cioplea în lemn, cînd avea răgaz, figurine de cai. Lucra cu atîta măiestrie și răbdare de parcă ar fi sculptat un zeu! De fapt asta și făcea, doar un mongol ar putea surprinde cu atîta precizie alura și frumusețea unui cal. Privind griful acelui instrument rezemat de spătar într-o clipă de odihnă, mi-am amintit de omul care cioplea… La Tîrgul de Crăciun 2017 din Bruxelles e invitată Mongolia și așa am văzut un mic ansamblu cîntînd muzică tradițională din ”violoncele” cu 2 coarde groase, făcute din păr lung de cal.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 27 decembrie 2017, Piața Bursei, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Jumi-juma

Oricît de mofturos ai fi, după o călătorie la Bruxelles tot rămîne ceva, pe lîngă ce-ai cumpărat. Nu doar ce-ai văzut, dar poate și gustul unei beri, unei praline aromitoare, tihna sau poate graba unei cafele, cine știe…
Însă dacă vrei să guști cireașa de pe tort e bine să treci pe la ”Cirio”. (E lîngă Bursă, pe stînga cum te uiți la treptele intrării.)
În acea tavernă Art Nouveau au inventat, pe la 1930, ”Half en Half” (se pronunță cum am scris) însă asta nu veți afla din ghiduri turistice. În paharul lung îți toarnă jumătate șampanie, jumătate vin alb. Paharul e umplut pînă-n ”cerc”, dar nici o picătură nu curge pe tavă. Nu ridici paharul la gură, n-ai cum, duci gura la pahar și prin plecarea capului saluți sala! Dacă încercați să amestecați acasă n-o să iasă. Ori șampania va fi prea nu știu cum, ori vinul prea aspru, combinația potrivită au găsit-o acolo. Și nici nu ai cum fura rețeta, cînd vine cu sticlele pe etichete scrie doar ”Le Cirio”. Atît! Restul e savoare!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto, 27 decembrie 2017, taverna ”Le Cirio”, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Venus – model nesiliconat de feminitate

Plimbîndu-se prin ”Parc de Bruxelles”, Christopher M. Gérard amintește pățania unui confrate bruxellez. Pe cînd era elev, dramaturgul Michel de Ghelderode descoperă trupul femeii contemplînd-o pe Venus. În treacăt fie spus, cînd am privit și eu cu atenție statuia am văzut că ”Venus cu porumbel” a fost sculptată tocmai la 1774 și că, estetic vorbind, poate sta în orice mare muzeu al lumii… Numai că elevul de atunci, aflat la primele sale emoții estetice și erotice în amestec exploziv de stări adolescentine, a avut neșansa să fie văzut, în concentrata lui contemplare, de un preot neîndurător al colegiului său și pedepsit sever pentru impudoare… ”Le petit impudique” a rămas însă ”îndrăgostit” de statuile orașului și, pe la bătrînețe, a scris o carte, ”Mes statues”…

Ce vremuri, domnule! Cine-și mai ridică astăzi privirea spre clasica Venus, ușor rubensiană ?

(foto, 26 decembrie 2017, ”Venus cu Porumbel”, Parc de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Vizitînd locuri dintr-un ”jurnal urban”: Parcul Tenbosch

Christopher M. Gérard e bruxellez din tată-n fiu: locuiește în casa pe care a ridicat-o bunicul său. E scriitor, a urmat filologia clasică la ULB. Mi-a făcut plăcere ”patriotică” să aflu, vorbindu-ne, că știe foarte bine literatura autorilor români ce au trăit în exil. Sonoritatea numelui meu i-a amintit de Petre Dumitriu, după care mi-a mărturisit prețuirea lui pentru Vintilă Horia… Îl știe bine pe Goma… Mai degrabă toate astea m-au făcut să vreau să-i citesc ”memoriile” sale citadine. Cartea e jurnalul de vagabondaj printr-un ”oraș personal”, ce are foarte puține în comun cu metropola politică, incertă, care-și schimbă de vreo două generații etniile ce o locuiec. Și paginile sale m-au motivat să caut Parcul Tenbosch, al primelor impresii urbane ale autorului. Din copilărie privește aceiași arbori rari, aduși din China sau Congo… Parcul a aparținut familiei Solvay, industriași dedicați mecenatului, ca alte multe domenii bruxelleze. Cu știință de peisagiști au transformat un povîrniș abrupt într-o ascensiune sinuasă pe alei. Modul cum e plasată o bancă, un lampadar în peisaj lasă loc unei clipe de frumos. Cîndva copilul privea ”Certains jours, une jeune femme passait à cheval…” (Christopher Gérard, Aux Armes de Bruxelles, 2017, Pierre-Guillaume de Roux, Paris)

(foto, 25 decembrie 2017, Parcul Tenbosch, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)