Casa (parfumată a) istoriei europene…

”Casa istoriei europene” e noul muzeu deschis vara asta la Bruxelles. E frumos, n-ai ce-i reproșa estetic și-l vezi gratuit! Pentru asta a fost impecabil restaurată și extinsă clădiirea unei vechi clinici dentare pentru copii defavorizați. Cîndva Belgia știa să-și asume proiecte sociale de anvergură și acea clinică a fost un bun exemplu de mecenat caritabil. Acum e cu totul altfel și ”crize” de toate felurile. Prin urmare, clădirea a fost preluată pentru istorie de Parlamentul European. Numai că nu vei regăsi una, la istorie mă refer, obiectivă și critică ci una ideologică și propagandistă. Iar un estic, mai ales, vesticii fiind de o șarmantă credulitate infantilă, va simți imediat ”parfumul” propagandistic ieftin… Doar încrezătorii în UE și cei cu gîndirea foarte ”corectă” se vor regăsi printre etajele aerisite, (euro)scepticii nu! Noile viraje naționaliste europene n-au ajuns încă în muzeu. Nici Brexitul! Premiul Nobel pe care l-a primit UE își are locul, atentatele care ucid cu ferocitate încă de prin 2012, dar care în primul rînd ne-au schimbat viața, nu! Ce regăsim din belșug: diferențele dintre vest și est, confortul și prosperitatea de prin anii 60…70 din secolul trecut, la vest mă refer, desigur, cu ”modelul suedez”, inclusiv de apartament, care au dus la construcția europeană prosperă și care a atras de toate, inclusiv emigrația… Dar asta nu se aude pe scările muzeului. Muzeul uită criza, uită fragilitatea europeană în fața problemei Grecia, uită să spună că din criză nu va mai ieși aceeași UE, din moment ce tocmai industria Europei, care-i conferea forța, e relocată mult dincolo de granițile ei….

Acest arbore al scrisului e opera unui spaniol. Nicăieri nu se regăsește numele autorului, nici în pliante, nici pe tableta cu explicații pe care o primești în muzeu și care-ți recită frumos, inclusiv în românește, cu vocea adormitoare a unei doamne de la telejurnal. Nici un ghid nu știa, a ajuns întrebarea mea pînă la șeful ghizilor… Un artist, ce importanță are….

Sala de așteptare a fostei clinici. Superb desenată, impecabilă restaurere de pictură.

Televizorul de sub pește: model universal! Și încă n-a devenit definitiv istorie, chiar dacă își are locul în muzeu…

Apartamentul ”model suedez”! Ăla decomandat, știți voi, cu balcon pe care românii l-au închis creînd ”modelul românesc”!

Hai și cu criza, prima! Super total!

Unitatea de măsură pentru kilometru!

(foto din 20 august 2017, Casa istoriei europene, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Orice mesaj împotriva voinței smintite de a ucide e binevenit…

Am prins si eu un astfel de moment pe stradă, după cele două atentate oribile din 22 martie, de pe aeroportul din Zaventem (unul dintre cele mai mari din Europa) și de la metroul din Bruxelles (explozie într-un vagon de metrou oprit în stația Maelbeek).
Oriunde e cît de cît un loc simbolic în Bruxelles, cîțiva se opresc, vorbesc, își exprimă tăcut voința de a nu rămîne indiferenți, de a arăta, cu omenească teamă în priviri, că vor să trăiască…
Pe o fotografie a unui grup cu anonimi, alții, la fel, cu priviri tăcute, au lipit afișe. Într-o latură a fotografiei trei tineri își susțin micile lor inscripții, ca și cum tocmai s-ar fi desprins din lumea imaginii… Afișele sînt simple, scrise în tot felul de limbi. Oricare limbă știe să exprime oroarea. Pentru că, nu-i așa, moartea și suferința provocate cu monstruoasă lașitate sînt împrăștiate ”democratic”: nu discriminează, nu deosebesc nici după religie, nici după vîrstă sau sex, nici după culoarea pielii… (Bruxelles, foto 23.03.2016)

Pîinea cea sărbătorită…

În vermuiala de la 9 mai, în rondul Schuman din Bruxelles găsești un fel de colocvialitate de brutărie, e ”Sărbătoarea Pîinii”. Sună straniu, într-o Europă care s-a îndepărtat de sacru… Și nu numai pîine era ”de gustare”. Nu mă așteptam să găsesc pîine românească și nu am găsit. Frumosul colac, ritualicul colac? Nu! Cine să-l poarte pănă acolo? Unde e pîinea de secară, aromitoare, al cărei gust mi-a rămas de cînd aveam doar cîțiva ani, iar bunicul măcinase ultimul sac pe care îl mai avea dinainte de colectivizare? Alții o au, nu au pierdut nimic din tradiția lor! Așă că am cumpărat o baghetă belgiană, o bucată tăiată dintr-un metru de pîine grea germană și o pufoasă pîine cu stafide franțuzească. Multiculturalism!

Pâine la (km)metru, grea, densă, germană, desigur.

Pîine belgiană – e… ”Art Nouveau”, cum altfel!

(Foto 9 mai 2015, Bruxelles)

5 fotografii

Umblu așa în general, rătăcitor, în fine. Despre lumea de idei și cuvinte scrise e vorba. Una pe care o vad tot mai acrită. Pe bloguri și pe facebook cuvintele și ideiile au ajuns imunde, arțăgoase. Inșii vor a fi tot mai ”răi” și ”radicali” și, în special, atei. Se poartă. Mă îndeamnă isterici să uit de ”Dumnezei”, să fiu ”eu însumi”, într-o viziune cum e a lor, golită de sens și umplută doar cu ”libertate”, să fiu ”eu însumi și fără nici un Dumnezeu”… ”Gîndește cu propriul creier” (ah, da, ”propriul”, cuvîntul mereu în plus!), îmi răcnesc frazele pe bloguri. Scrise de tipi ce fac exact contrariul a ceea ce ”propovăduiesc”. Spun că sînt ”liberi”, dar de fapt au ajuns jalnicii propagandiști înregimentați unei noi ”doctrine”: ateismul. Cînd ești eliberat de orice, domnule, nu ar mai trebui să te intereseze să-i faci și pe alții la fel! La ce bun? Ei, domnilor, am de gînd să gîndesc prin cărțile pe care le-am citit, prin educația mea, prin morală și să-i uit pe cei fără nici un Dumnezeu.

Parc la Château de La Hulpe.

Noapte la Bruges, decembrie 2014

Audergem, Bruxelles

O lampă la Château D’attre.

Vorbe pe lîngă brad…

Am auzit mereu: ”totul ține de mentalitate” sau ”ar trebui să ne schimbăm – așa generic, dacă se poate fără participare, să o schimbe alterul, vecinul, el, ea, că la ei e proastă – mentaliatea” iar ca proiecție de viitor incert: ”o să fie ok, cînd o să ne schimbăm….” ei da, mentalitatea! Abstractă pînă nu dai cu ea de pămînt, după DEX: ”MENTALITÁTE, mentalități, s. f. – Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități”, nu presupune cine știe ce etaj ezoteric. E la perceția neuronului obișnuit cu viața care se viețuiește dacă nu e leneș, arțăgos, cîrcotaș, mîndru ca păunele, și, în general, dacă are o brumă de uman în el… Dacă da, atunci o stare stenică de bunătate începe să prindă un chic de ființă și se ivește să-ți facă viața mai frumoasă. Cum anume? Prin gesturi simple… ”Un lucru foarte fain pe care l-am învațat aici și vi l-am mai spus, dar îl repet, pentru ca îndată e Crăciunul și faceți curațenia respectivă: belgienii nu aruncă lucruri! Le scot, civilizat și bine curățate, pe trotuar. Hainele le spală și le pun în pungi curate, pe care scriu ”A donner” sau ”Servez-vous!” Cărțile, revistele ce nu le mai trebuie le pun în cutii curate și le scot la poartă. Nu e nicio rusine, PENTRU NIMENI, sa te apleci, sa vezi daca-ți trebuie ceva. La fel fac cu mobila: scaune, rafturi, apoi frigidere, televizoare, aparate radio, calculatoare… Unele sunt bune doar pentru piese de schimb, altele sunt ”en bon etat”. Nimeni nu păcălește pe nimeni. Ce nu se ia, se lasă pentru o masina care le colectează.
Prin urmare, dacă ai haine care nu-ți mai trebuie, dă-le unui om care are nevoie de ele sau lasă-le în pungi curate lângă, nu le arunca la tomberon! Cineva îți va mulțumi, în gând, pentru ele! Nu arunca nimic, faci, astfel, un gest minunat pentru cei fară posibilitați sau cei cărora le lipsește un anumit lucru. Cărțile, mai ales cărțile nu le da la ”maculatură”!! Așează-le în cutii, cineva poate le va lua…”

(Foto, bradul din Grand-Place, Bruxelles, 14.12.2014)