Tag Archive: Politice


DSCN0306w

Am prins si eu un astfel de moment pe stradă, după cele două atentate oribile din 22 martie, de pe aeroportul din Zaventem (unul dintre cele mai mari din Europa) și de la metroul din Bruxelles (explozie într-un vagon de metrou oprit în stația Maelbeek).
Oriunde e cît de cît un loc simbolic în Bruxelles, cîțiva se opresc, vorbesc, își exprimă tăcut voința de a nu rămîne indiferenți, de a arăta, cu omenească teamă în priviri, că vor să trăiască…
Pe o fotografie a unui grup cu anonimi, alții, la fel, cu priviri tăcute, au lipit afișe. Într-o latură a fotografiei trei tineri își susțin micile lor inscripții, ca și cum tocmai s-ar fi desprins din lumea imaginii… Afișele sînt simple, scrise în tot felul de limbi. Oricare limbă știe să exprime oroarea. Pentru că, nu-i așa, moartea și suferința provocate cu monstruoasă lașitate sînt împrăștiate ”democratic”: nu discriminează, nu deosebesc nici după religie, nici după vîrstă sau sex, nici după culoarea pielii… (Bruxelles, foto 23.03.2016)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

În vermuiala de la 9 mai, în rondul Schuman din Bruxelles găsești un fel de colocvialitate de brutărie, e ”Sărbătoarea Pîinii”. Sună straniu, într-o Europă care s-a îndepărtat de sacru… Și nu numai pîine era ”de gustare”. Nu mă așteptam să găsesc pîine românească și nu am găsit. Frumosul colac, ritualicul colac? Nu! Cine să-l poarte pănă acolo? Unde e pîinea de secară, aromitoare, al cărei gust mi-a rămas de cînd aveam doar cîțiva ani, iar bunicul măcinase ultimul sac pe care îl mai avea dinainte de colectivizare? Alții o au, nu au pierdut nimic din tradiția lor! Așă că am cumpărat o baghetă belgiană, o bucată tăiată dintr-un metru de pîine grea germană și o pufoasă pîine cu stafide franțuzească. Multiculturalism!

Pâine la (km)metru, grea, densă, germană, desigur.
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pîine belgiană – e… ”Art Nouveau”, cum altfel!
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto 9 mai 2015, Bruxelles)

Umblu așa în general, rătăcitor, în fine. Despre lumea de idei și cuvinte scrise e vorba. Una pe care o vad tot mai acrită. Pe bloguri și pe facebook cuvintele și ideiile au ajuns imunde, arțăgoase. Inșii vor a fi tot mai ”răi” și ”radicali” și, în special, atei. Se poartă. Mă îndeamnă isterici să uit de ”Dumnezei”, să fiu ”eu însumi”, într-o viziune cum e a lor, golită de sens și umplută doar cu ”libertate”, să fiu ”eu însumi și fără nici un Dumnezeu”… ”Gîndește cu propriul creier” (ah, da, ”propriul”, cuvîntul mereu în plus!), îmi răcnesc frazele pe bloguri. Scrise de tipi ce fac exact contrariul a ceea ce ”propovăduiesc”. Spun că sînt ”liberi”, dar de fapt au ajuns jalnicii propagandiști înregimentați unei noi ”doctrine”: ateismul. Cînd ești eliberat de orice, domnule, nu ar mai trebui să te intereseze să-i faci și pe alții la fel! La ce bun? Ei, domnilor, am de gînd să gîndesc prin cărțile pe care le-am citit, prin educația mea, prin morală și să-i uit pe cei fără nici un Dumnezeu.

Parc la Château de La Hulpe.

10926396_10152904609936832_3304160608940613591_n

Noapte la Bruges, decembrie 2014

10599596_10152900081801832_4715251144043979034_n

Audergem, Bruxelles

10416567_887463037951792_4065300845161231490_n

O lampă la Château D’attre.

10942751_10152906414906832_5906373656750784473_n

Am auzit mereu: ”totul ține de mentalitate” sau ”ar trebui să ne schimbăm – așa generic, dacă se poate fără participare, să o schimbe alterul, vecinul, el, ea, că la ei e proastă – mentaliatea” iar ca proiecție de viitor incert: ”o să fie ok, cînd o să ne schimbăm….” ei da, mentalitatea! Abstractă pînă nu dai cu ea de pămînt, după DEX: ”MENTALITÁTE, mentalități, s. f. – Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități”, nu presupune cine știe ce etaj ezoteric. E la perceția neuronului obișnuit cu viața care se viețuiește dacă nu e leneș, arțăgos, cîrcotaș, mîndru ca păunele, și, în general, dacă are o brumă de uman în el… Dacă da, atunci o stare stenică de bunătate începe să prindă un chic de ființă și se ivește să-ți facă viața mai frumoasă. Cum anume? Prin gesturi simple… ”Un lucru foarte fain pe care l-am învațat aici și vi l-am mai spus, dar îl repet, pentru ca îndată e Crăciunul și faceți curațenia respectivă: belgienii nu aruncă lucruri! Le scot, civilizat și bine curățate, pe trotuar. Hainele le spală și le pun în pungi curate, pe care scriu ”A donner” sau ”Servez-vous!” Cărțile, revistele ce nu le mai trebuie le pun în cutii curate și le scot la poartă. Nu e nicio rusine, PENTRU NIMENI, sa te apleci, sa vezi daca-ți trebuie ceva. La fel fac cu mobila: scaune, rafturi, apoi frigidere, televizoare, aparate radio, calculatoare… Unele sunt bune doar pentru piese de schimb, altele sunt ”en bon etat”. Nimeni nu păcălește pe nimeni. Ce nu se ia, se lasă pentru o masina care le colectează.
Prin urmare, dacă ai haine care nu-ți mai trebuie, dă-le unui om care are nevoie de ele sau lasă-le în pungi curate lângă, nu le arunca la tomberon! Cineva îți va mulțumi, în gând, pentru ele! Nu arunca nimic, faci, astfel, un gest minunat pentru cei fară posibilitați sau cei cărora le lipsește un anumit lucru. Cărțile, mai ales cărțile nu le da la ”maculatură”!! Așează-le în cutii, cineva poate le va lua…”


(Foto, bradul din Grand-Place, Bruxelles, 14.12.2014)

Nu, nu sînt deloc mîndru cînd merg cu metroul la Bruxelles! Nu există zi să nu dau de un ”șansonetist” român, chiar și atunci cînd sînt doar 4…5 călători în vagon. Dacă nu am eu o predispoziție astrală la întîlniri din astea, e clar că ”mișună” destui prin subterane… Cu acordeonul, cu gura, cu vioara, cu cîte două, cu toate la un loc produc ceva oribil, ce se vrea un pretext de cerșit: început de colinda amestecat cu ”gingîl bel”, ”zaraza” amestecată cu ”oleee!”, de manele, ”ți-a plecat copilu-n lume, negra pîine să mănînce”… toate urmate de refrenul ”sil vu pleee musiuuu”! Nu, nu sînt deloc mîndru, chiar o anume jenă mă încearcă…