Category: impresii


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Anunțuri


Clădirile abației Maredret sînt impozante, însă venind pe aleea atît de umbroasă n-ai cum să le vezi de departe, dai mai întîi de somptuosul zid de piatră care o închide. Soarele ar trebui să pătrundă mai ușor prin frunzișul galben, dar e încă prea des și aveam impresia că era deja seara tîrziu. Nu era. Maredret e o mănăstire de călugărițe, 30 sînt acum acolo, la numai 3 km de vecina abație de monahi de la Maredsous. Tocmai spiritul comercial ce dă acolo ”roade”, lipsește cu desăvărșire dincolo, la Maredret. Ele doar scriu cu artă ca în evul mediu, au redescoperit tehnicile anluminării după cercetări și mai ales după enorm de multe ore de practică. Scriu și pictează cu finețe texte sacre, cu ”înflorituri” de litere și chemare, geometric și sinuos totodată, cu precizie romanică și gotică într-un manierism (post)modern început de călugărițe la 1893, după secole de uitare… Cîteva dintre ele încă se ocupă cu arta de a nu uita!
(fotografii din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

http://www.accueil-abbaye-maredret.info/about_us


Parcul Middelheim din Anvers e cel mai izbutit muzeu de statui! Nici un spațiu contruit nu poate înlocui labirintul vegetal, verde vara, golaș iarna, în care sînt aciuate statuile la înlțimea omului care le privește în trecere… Ele capătă mirosuri, anotimpuri, umezeală și arșiță după cum bate vîntul și umbresc norii. Totul a început în 1950, cînd orașul a organizat o expoziție internațională de sculptură ”en plein air” și de atunci parcul e locuit de statui. Ideea a prins, încît statui de Rodin și de alți sculptori de geniu, Alberto Giacometti, Jean Arp, Rik Wouters, Henry Moore, Juan Muñoz, Carl Andre, Panamarenko, Franz West, Erwin Wurm, vorbes despre lume. Muzeul are acum, spun enciclopediile, vreo 400 de statui și 215 sînt expuse în permanență… L-am întălnit și pe ”titanicul” Balzac, așa cum l-a modelat Rodin. Văzusem statuia la început de iunie în expoziția centenară de la Paris, lucrată în ipsos. În parcul din Anvers se află opera în bronz, ”titanică” sub încoronarea frunzelor! Cînd mă plimbam pe alei cei mai mulți vorbeau despre artă și, credeți-mă, știau ce spun…

(fotografii din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Privește oamenii ca un naiv și te-ai aștepta să-i placă, așa cum surîde! Cîte o zi liberă le adaugă timp celor mai mulți, atunci își amintește fiecare chip și se amuză. Unii îl salută, pare că și micile excese sînt frumoase. E un scaun pregătit, unul vechi, nu mai e la modă, nici prea confortabil. Însă ar fi util pentru lăsat o vorbă în natură, un gînd deștept ar face bine copacilor. Nu se așează prea mulți, mai și plouă. Uneori se oprește cineva, atunci cînd e cel mai trist… Mă și mir de ce tocmai cei mai triști se așează, cînd ar putea căuta un loc în care să fie singuri… Nici singurătatea să nu fie cel mai bun lucru?….

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografie din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


Atît de mult o prețuiesc cei din Anvers pe arhitecta irakiană și de geniu Zaha Hadid, încît spațiul urban în care și-a plasat opera îi poartă acum numele, Zaha Hadidplein. Au și de ce, le-a lăsat ultima ei creație înainte de a muri. Noul sediu al administrației portuare din Anvers e un melanj ”cristalin”. Peste vechea și impozantă cazarmă a pompierilor portului, clasică, simetrică, ritmică, arhitecta a imaginat o bijuterie arhitecturală la propriu! Participînd la concursul de arhitectură, un alt arhitect a propus peste fosta cazarmă un (supradimensionat) container. Și, în fond, ce altceva poate fi mai propriu, simbolostic vorbind, pentru tevatura portuară de astăzi, decît un container! Numai că arhitecta Zaha Hadid și-a dus creația într-o poveste mai subtilă, reușind, prin ”fantezia” ei, să vorbească nu despre un port oarecare ci despre Anvers: ea a prins cazarma veche într-o ”montură” nouă, înconjurînd-o cu un inel din beton alb, masiv, în care sclipește un diamant ca o arcă. Anvers-ul este unul dintre marile centre ale finisării diamantelor, e lume portuară, a fost plin de corăbii și e plin de vapoare, dar e și altceva ascuns în atelierele ermetice… Am făcut fotografiile pe ploaia cotidiană din Anvers. Sper ca ele să să fi surprins, măcar în mică parte, povestea geometrică…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografii din 30 septembrie 2017, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)