dumitruagachiUn japonez învolt în lumina înserării…..
(foto, 8 aprilie 2017; drepturi de autor rezervate)
Tag Archive: Auderghem
A devenit un fel de tradiție la Bruxelles, ca atunci cînd o clădire urmează să dispară, să fie dată pictorilor… Ei își fac damblaua colorînd-o cum le e viziunea și încărcînd-o astfel cu o ultimă semnificație! Nu neapărat pentru expresivitatea artistică am fotografiat, deși ea nu e deloc de ignorat. Creația îmi pare frumoasă și stenică, nu mai spun de efortul de a picta din macara. Am făcut-o pentru ușoara undă de tristețe pe care mi-a lăsat-o gîndul că vor dispărea și pictura și clădirea. La ce folosește însă cheltuiala de trăire artistică și de bani pentru o astfel de ”efemeridă”? Frumosului urban, lui folosește! Și amintirii că a fost ceva, cîndva. Pictura murală e opera lui SozyOne, unul dintre cei mai vechi în meserie și are peste 1000 de metri pătrați și vreo 34 de metri înălțime… Un epitaf numit pictură. „Dans le graffiti, on a l’habitude de ce que les médias appellent aujourd’hui l’art éphémère, explique SozyOne. Nous, une fois qu’on a fait notre truc, on l’a fait c’est tout, le moment a existé et il existe pour toujours… ” (citat dintr-un articol de Geoffroy Fabre, RTBF-info)
Un corn din ograda încă albă, rece pe cînd așteptam primăverile, mi-a lăsat printre cele mai intense impresii florale din copilărie. Plantat cîndva de bunicii mei, l-am prins în plină frumusețe. Zăpada stătea încă sloi, așa cum o adunau, să fie peste an mai multă apă la rădăcini, iar eu mă puteam urca lunecînd pe mormanul care mă ținea, să-i rup cîteva flori ghemotoc și alergam cu ele anunțînd ceea ce vedeau veselindu-se cu toții, că a înflorit cornul și or să fugă ciorile….
(Bruxelles, foto, 26 februarie 2017, seara)
Dragobete e românizarea unui ”oltenism”, în fine a unei tradiții cu oarecare răspîndire prin Muntenia… Întrebați-i pe etnologi dacă nu e așa! Iar prin românizare înțeleg ”împrăștirea” obiceiului peste toată România. Una forțată, mediatizată analfabet și manipulată comercial! E globalizarea lui Valentin, redusă la ”dimensiunea românească a existenței”! În țara mea folclorică, Moldova, cînd eram copil și e o jumătate de secol de atunci, nici babele nu auziseră de ”dragobete” (sună ca dracu!). Iar ele, nu-i așa, transmiteau tradiția oral, în serile de iarnă pe sfîrșite, pline de plictis. Dar na, turma merge dupa oaia proastă! Media a ”clonat” dragobetele, l-a scos la vînzare, ne fălim cu el și-l prizăm la club! Nu contează că e ca un colind de Hrușcă psalmodiat cu accent la Dorohoi! Înțeleg, e frumos, ne place și ”iubește românește”, la dragobete ma refer… Eu nu!
Foto cu un tablou al unei ”naive” din Belgia, Jana Cernatesco… Prezența prazului în peisaj e absolut întîmplătoare. Ma puteți contrazice, cred! Lucrarea a fost premiată în 1977 cu ”Prix de peinture G.E. Lebon” și stă și acum expusă pe un culoar al primăriei comunei Auderghem, Bruxelles.
…imagini, doar ele rămîn, cît timp memoria afectivă mai poate funcționa…
(4 noiembrie)
(19 noiembrie)
Dumitru Agachi's Weblog 