dumitruagachiPictura lui Georges de Feure dă impresia de vitraliu. Liniile foarte vizibile ale desenului reproduc osatura vitraliului, revalorizat în epocă prin art nouveau. La cele mai multe dintre casele perioadei 1900, vitraliile sunt transparenţe obişnuite, cel puţin deasupra intrărilor. Fie şi numai prin siluetele feminine hieratice, înconjurate de o luxurianţă vegetală dominată de mirosuri grele, de crini sau de irişi, art nouveau-ul îşi extrage tensiunile din melancolia simbolismului, pe care nu o renegă, doar o deturnează. E interesant că luminozitatea vitraliului e redată, în pictura lui Georges de Feure, fie la intensitatea ei maximă, ca atunci când priveşti vitraliul ferestrei într-o zi senină din interiorul unei încăperi, fie estompată de griul reflexiei sticlei, de parcă ai privi din exterior. O temă predilectă a simbolismului, melancolia, apare în mai multe lucrări ale lui Georges de Feure. Formula picturală a stării de melancolie este aceiaşi: femeia între vârste, poate spre bătrâneţe, după carnaţia mâinii, îşi ţine capul sprijinit în braţ, într-o stare intens meditativă, interiorizată. Întâmplările din peisaj, din planul intermediar sau îndepărtat al tabloului, sunt simbolice redări de gânduri. Dacă într-un tablou celebru (Fernand Khnopff, En ecoutant du Schumann, 1883) starea de interiorizare era indusă poate de muzică, la Georges de Feure melancolia ţine de rememorarea unor trecute vremi, printre intense parfumuri…
La Voix de Mal, 1895
Mélancolie, 1895, gouache, (sursa)
La Botaniste, 1896 (sursa)
În pictura La Botaniste fantasticul ţine de prezenţa simbolică a păsării exotice, cu un chip de bătrân mag, care-şi aţinteşte o privire albastră spre personajul absorbit de examinarea unei flori. O gheară supradimensionată a păsării stă deschisă.
Alte reproduceri aici
Dumitru Agachi's Weblog 
Minunat!
Vezi ca am gasit niste foto vechi cu Profesorul pe Irimia Blog!
frumoase. mai ales mâna bătrână din prima.
Comentariul de la Ora25 (pentru care îi mulţumesc!) îmi provoacă o completare. Da, e clar că în întreaga compoziţie accentele de focalizare, cărora pictorul le-a dat toată atenţia conştientului său, sunt 2, mâna de sprijin şi brăţările pe care, dintr-o lehamite parcă, personajul nu şi le-a mai pus… Însă e surprinzător mai ales gândul artistului de dincolo de conştient, poate, pe care a reuşit să-l redea. Cotul se sprijină pe o pernă, catifelată, moale, de bună condiţie, dar asta înseamnă că femeia e de mult în starea ei imobilă… Ar vrea să înceapă o lungă scrisoare către cineva, o scrisoare care ar fi trebuit trimisă poate demult, de jurnal o fi uitat, aşa cum şi aurul bijuteriilor nu mai înseamnă mare lucru, se gândeşte poate să-şi scrie memoriile, însă nu mai ştie care e începutul (vieţii sale)… Culorile sunt toate ale toamnei, vestimentaţia e intens brună, griurile funeste, înceţoşate, se văd doar la vrejul vegetal, vertical, de lângă tâmplă. Dincolo de tehnică, Voix de Mal e un tablou al condiţiei umane… Nu e vocea răului ca celălalt, e o voce profund baudelairiană, a răului interior, a stării de rea întâlnire şi nepotrivită cu tine însuţi. Odată şi odată, întâlnirea asta chiar se produce. Fericiţi cei care nu-i dau atenţia cuvenită şi o ratează.