Tag Archive: Civilizatie


Iată o icoană completă, complexă și corectă teologic a Nașterii Domnului. Cine mai știe semnificațiile atîtor scene simboloce, în care îngerii cîntă și dansează! Un tablou în care fantezia iconarului a adăugat, între personajele din planul apropiat, un cățeluș dormind! Da, asta înseamă să știi să sugerezi un TIMP DE PACE divină! Ați privit un cățeluș dormind lîngă voi ? Sufletul omului se arată mereu imaginativ și candid! Chiar și atunci cînd se confruntă cu o ”temă” sau o încercare riguroasă, fantezia e veselă, e jucăușă… 😀

Crăciun fericit!

(fotografia unei icoane de școală creto-venețiană, finele sec. al XV-lea, sursa Petit Palais, Paris, ”La Nativité”, Ecole créto-vénitienne, 1480-1500, © Petit Palais; text ©Dumitru Agachi)

Reclame

Eram printr-a IV-a și în acea iarnă cumplită am văzut cum se lipeau îngerii de geamul mic al grajdului cu iesle pentru vreo patru vite. Pe sticla despărțită de lemnul înnegrit se lipiseră unii de alții de ger, înțepeniți printre cristale, cînd lumina se împrăștia dimineața în culori. Încă din toamnă bunicul înconjura prevăzător grajdul cu snopuri în care punea strujenii cei mai înalți, închidea un fel de cazemată aurie, pînă la streașină, iar spicele se mlădiau toată iarna ca o joacă neîntreruptă sub acoperișul gros de stuf, făcut anume să nu pătrundă frigul… Îmi închipuiam și eram trist că îngerii îndurau aceeași arsură lipindu-se de geamul de gheață, cum simțisem eu de cîteva ori, cînd din grabă am uitat să-mi iau mănușa și am pus mîna pe clanță. Palma se încleșta pe mînerul înghețat și odată mama mi-a desprins-o turnînd ceaiul de tei ce încă nu se răcise, nu pot uita cum m-a fript gerul și nici usturimea care ținea cîteva zile….

Cînd se lumina albastru și soarele ar fi curs din streșini dar nu putea de ger ce era, bunicul muta cîțiva snopi din blindajul foșnitor și deschidea ușa cea mare prin care ieșea vioi norul ce ținuse vitelor de cald… Atunci el dispărea învăluit de norul alb, era pufos și umflat ca lînă scărmănată, din care toată iarna trăgea fusul un fir subțire printre degete și niciodată nu-l termina. Iar norul îl purta într-o clipă cine știe pe unde…

(foto, decembrie 2017, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Privește oamenii ca un naiv și te-ai aștepta să-i placă, așa cum surîde! Cîte o zi liberă le adaugă timp celor mai mulți, atunci își amintește fiecare chip și se amuză. Unii îl salută, pare că și micile excese sînt frumoase. E un scaun pregătit, unul vechi, nu mai e la modă, nici prea confortabil. Însă ar fi util pentru lăsat o vorbă în natură, un gînd deștept ar face bine copacilor. Nu se așează prea mulți, mai și plouă. Uneori se oprește cineva, atunci cînd e cel mai trist… Mă și mir de ce tocmai cei mai triști se așează, cînd ar putea căuta un loc în care să fie singuri… Nici singurătatea să nu fie cel mai bun lucru?….

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografie din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


În Belgia se numesc ”brocante”, un fel de profesioniști ai obiectelor de altă dată, dar și cei care nu mai au nevoie de ele și din ”dragoste” nu le pot arunca, ies pe stradă și improvizează tarabe, atunci cînd e vînzare ”organizată”. În astfel de momente obiectele crează dialoguri insolite, surprinzătoare, uneori pline de umor sau, din contră, de o sfîșietoare tristețe. Unele „aranjamanete” sînt oarecum regizate de cel care le expune, dar cele mai multe sînt spontane și tocmai acolo e farmecul, să surprinzi o anume ordine de idei în cea mai firească dezordine! Așa e lumea obiectelor, plină de viață!

(foto din 16 septembrie 2017 pe Rue de Flandre din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)