Cornul

Un corn din ograda încă albă, rece pe cînd așteptam primăverile, mi-a lăsat printre cele mai intense impresii florale din copilărie. Plantat cîndva de bunicii mei, l-am prins în plină frumusețe. Zăpada stătea încă sloi, așa cum o adunau, să fie peste an mai multă apă la rădăcini, iar eu mă puteam urca lunecînd pe mormanul care mă ținea, să-i rup cîteva flori ghemotoc și alergam cu ele anunțînd ceea ce vedeau veselindu-se cu toții, că a înflorit cornul și or să fugă ciorile….

(Bruxelles, foto, 26 februarie 2017, seara)

Publicitate

Grădina

(… aleea inițiatică, sinuoasă și înșelătoare cel puțin cromatic…)
Pe lîngă Bruxelles sînt cîteva castele… Nu neapărat impozante, sînt cam toate la fel ca mărime, însă înconjurate de parcuri și grădini a căror spectacol e greu de imaginat, nu le poți înțelege măreția și frumusețea nici din auzite, nici din fotografii, e nevoie de plimbarea vie pe alei… Și, culmea, măcar în anumite periade ale anului toate sînt vizitabile. Unul dintre ele e castelul de la Grand-Bigard. Parcul e plin de lalele înflorite primăvara, unele amestecate printre ierburi, sălbăticite, dar cele mai multe sînt plantate cu știința culorilor, încăt armoniile create par desăvărșite. Notorietatea locului face ca olandezii, maeștrii lalelelor, să fie printre mulții vizitatori. Și astăzi era ploaie și vînt dar la poarta castelului parcau cîteva autocare din Olanda. Am văzut americani și asiatici. Le vorbeau botaniștii pre limba pasiunii lor. Grădina sălbatică, grădina geometrică, grădina omului și grădina creatorului, toate se găsesc acolo, în splendoarea primăverii. Cine întreține și face să fie un astfel de loc e un creator, la fel cum a fost și cel care l-a imaginat, creator ca oricare mare artist. E firesc ca, străbătîndu-l, să ai revelația creației desăvîrșite…

Mi-am amintit de coloana pictorului Horia Bernea. El își picta coloanele mereu printre flori…

Serele vechi au poezia lor pitită în rugina de sub vopsele decolorate, în sticla pe care s-au coșcovit aburii încălzind flori inadaptate, refugiate, exilate…

(foto, 24 aprilie 2016 în Duminica Floriilor; Fotografiile au fost făcute în stări de lumină cu totul diferite în numai o oră: de la ploaia deasă, întunecată, nivelînd o lumină cenușie, la strălucirea zilei însorite, dînd frunzelor abia dezvelite acel verde inconfundabil…)

Cana cu flori a lui Memling

Pe Memling, neamțul care a învățat pictura la Bruxelles (cu flamandul Rogier van der Weyden) și a trăit la Bruges, l-am ”descoperit” citindu-l pe Rondenbach. Simbolistul vizionar al Bruges-ului morții, culmea, al orașului atît de viu astăzi, vorbea de ceea ce neamțul medieval înțelesese profund și reușea să transmită prin pictură: revelația. Asta se întîmpla doar dacă artistul stăpînea o cultură teologică profundă, la îndemînă pe vremea plimbărilor lui Memling prin Bruges. Însă nu aș fi crezut că pot regăsi la Memling o atît de subtilă și novatoare pînză, anticipînd (și proiectînd) toată istoria picturii de peste trei secole și mai mult… Pe lîngă scenele teologice impecabil reprezentate de Memling, cum sînt celebrele sale tripticuri sau relicvariul Sfintei Ursula – care uimește, scria Rodenbach, prin perfecțiunea picturilor – la Madrid se păstrează un tablou cu flori într-o oală de ceramică. Pînza de mici dimensiuni (29,2 cm x 22,5 cm, cît o foaie obișnuită, A4), amintind atît de frapant de pictura de gen din secolul al XIX-lea, îmi pare cu totul singulară la 1485, cînd a fost pictată. Într-o nișă de cameră se afla o masă acoperită cu o cuvertură pe care pictorul o redă cu acribie fotografică. În cana de lut e un buchet de flori puse cu știința ”clasicistă” a echilibrului și o gradație impecabilă pe verticală. Tonurile sînt închise, anticipînd și clar-obscurul fundalului maeștrilor de mai tîrziu și perfecta redare în detaliu, din arta pictării florilor în secolele al XVIII-lea și al IX-lea. Nu numai ”subiectul”, florile de vară pictate doar pentru frumusețea lor e, oarecum, neobișnuit, ci întreaga compoziție. Flori proaspete erau pictate în epocă în icoane, însoțind scenele liniștii celeste, în care Maria apărea reprezentată alături de Isus copil, într-o armonie a lumii mult dincolo de concretul ei. Însă Memling a fost fascinat de frumusețea și echilibrul etern, relevate de un simplu buchet atît de efemer și l-a pictat ca subiect unic al tabloului.

(Hans Memling, Flowers in a Jug, 1485 ca., Madrid, Museo Thyssen-Bornemisza, oil on canvas, 29,2 x 22,5 cm; sursa reproducerii: Wikipedia)

Zăpada caldă, înflorită

Așteptam prima zăpadă imaginîndu-mi că sînt răpit de viscol într-un ținut fantast, în care brazii ninși erau eroii mei… Apoi, prin ianuarie, după sărbători, credeam că mă pot trezi găsind toți copacii înfloriți. Colindele toate vorbeau de flori de măr! Îmi părea cât se poate de simplu, zăpada avea, așa cum îi vedeam eu rostul (pe lume), teribila forță de a se preface într-o noapte geroasă în albul florilor din livadă… De cîteva ori s-a și întîmplat în ograda copilăriei mele. Eram mai tot timpul prea nerăbdător și bunica îmi spunea că mai e de așteptat pînă la florile calde, ea avea un anotimp al ei, compozit, pe care-l numea fe-mart, în care se petrecea miracolul. Tîrziu aveam să regăsesc la Vasile Doru Ulian copacul zăpezii calde, înflorite….

(Pictură de Vasile Doru Ulian, u.p., Măr înflorit)

Ziua bună

De cu seară stă cuibărită în melcul
ce va luci într-un asfințit de zori
Se destramă, fîlfîie
E mai ușoară ca roua din care bea
Se naște, se naște în vis
și va sfîrși galbenă pe undeva
Urcă încet prin mine își împrăștie
penele una cîte una, cine le numără?
Amiaza se lasă în boltă
Am deschis umbrela și din pînza ei neagră zboară fluturii
Jobenul e gol, ca un scamator
Întîrziat
Mi-a dăruit buchetul de flori apretate…