Între mănăstiri

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E pensionar și văduv. Soția a murit lîngă el cînd dormeau, nici n-a știut. A murit așa, iar cu mîna a făcut gestul acela prin aer, rotind încet, cum ai da drumul la un puf de pană cînd vîntul abia adie și după cîteva clipe nu o mai vezi, vîntul a și ascuns-o pe undeva… Își face rugăciunea mergînd pe aleea dintre abații, galbenă la vremea asta, și mișcă din deget biluțele pe ață, un șirag destul de lung. Cred că se ruga și cînd îmi vorbea, degetul mîinii drepte nu-și înceta deloc gimnastica spirituală, parcă în ritmul pașilor, parcă mai repede. Cînd spunea ceva esențial ridica mîna spre copacii galbeni și atunci șiragul se vedea în toată splendoarea. Are un fiu monah ce viețuiește undeva în Franța, cîntînd gregorian în latină, ”nu ca aici, în franceză, dar e bine și așa, mi-a zis, n-are nici o importanță!”. E catolic ”așa ca la pensie”, vine la mănăstiri la fel cum merge musai o dată pe săptămînă la Bruxelles, are el un resto în care-i cunoscut și mănîncă scoici cu cartofi fripți… Asta-i pofta, mănînc deci trăiesc, așa gîndește și faptul de a fi religios, cartezian: ”altfel n-ar avea nci un sens! Viața n-ar avea nici un sens! Nu ar putea fi cum e dacă n-ar avea nici un sens. Nu că ar fi absurdă, nu, ar fi absurd că sînt și i-aș pune capăt cu un glonț în cap!”
(fotografie din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Culori potrivite

…imagini, doar ele rămîn, cît timp memoria afectivă mai poate funcționa…

(4 noiembrie)

(19 noiembrie)

Amintiri din octombrie bruxelez

Ceea ce are Bruxelles cu totul special, deși ghidurile turistice nu scriu despre ele, sînt imensele lui parcuri, unele amintind de pădurea de fagi care înconjoară orașul… E, cumva, explicabil: patrimoniul vechi e masiv și bine conservat, iar Art Nouveau și modernismul au lăsat moșteniri substanțiale… Însă odată cu reîntoarcerea lumii la natură, poți descoperi la Bruxelles ceea ce nu a fost niciodată uitat: parcul, gazonul, păsăretul, tihna, convivialitatea… Fotografiile sînt dintr-un parc bruxelez cu arome tomnatice tari, ca un calvados arămit în butoi de stejar, pe care l-am băut amintindu-mi de vara normandă…

Se pare…

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
………..
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

(două strofe din Eminescu, ”Cu mâine zilele-ţi adaogi…” și o fotografie din grădina unei case din Bruxelles, Avenue Franklin Roosevelt Ixelles)

Partea esențială a unui portret…

Belgienii în general, bruxelezii în special, au o apetență pentru insolit. Asta a făcut să poată dezvolta formule artistice îndrăznețe ca Art Nouveau sau suprarealismul, să-și apropie orice formă de avangardă, rămînînd în același timp de un conservatorism bonom dar și hîtru, cel mai bine resimțit cu ocazia vreunei chermeze. Amintind o tradiție cine știe de cînd, poate galică, belgianului neaoș îi place să-și aranjeze, cu cu o eleganță de pisoi cochet, mustața enormă. Au și un ”ordin„ al mustății bruxeleze plin de insigne și colane, purtate la piept și la pălării drepte… Nimic nu pare mai bruxelez ca o mustață răsucită sofisticat și brumată cu spumă fină de bere.

(Bruxelles, foto în Grande-Place, 18.09.2016, la ”Folklorissimo”, o manifestare a ceea ce a rămas tradițional…)