Catedrala Nautilus…

Una dintre sculpturile cele mai surprinzătoare tehnic de la BRAFA 2017 a fost ”Nautilus”, creația lui Wim Delvoye (oțel inoxidabil, 2011). Sculptorul miniaturizează ducînd la perfecțiune geometriile flamboiante și delicate ale goticului. Pare o mimare de formule arhitecturale, însă e cu totul altceva în capacitatea artistului de a imagina, într-o grilă atît de restrictivă, formule vizuale complicate… Veritabil ”potir” gotic, catedrala imaginată de Delvoye relevă nu numai rafinament. (Sculptorul e printre prezențele marcante la Veneția, la Paris a fost solicitat de Luvru să expună creații monumentale pe traseele de vizitare…)
Site-ul artistului: https://www.wimdelvoye.be/

(foto la BRAFA, 29.01.2017; imagini și text sub incidența legii protecției drepturilor de autor)

Tunsura cu blazon

Pe Rue du Reuleau din Bruxelles, o străduță din zona centrală a orașului cu aspect indefinit între medieval, baroc și semafoare care colorează pavajul ud și denivelat, se află o clădire albă și ”clasică”. Însă nu asta surprinde. Mai degrabă faptul că pereții ei simpli, încadrați de linii de piatră, expun o veritabilă istorie a tunsurii feminine. Într-o perfectă diacronie, sînt plasate sgraffitouri ilustrănd coafuri de epocă. E un soi de școală a bunelor ”maniere” de a-și încărca zulufii cu semnificații mult dincolo de cotidian. Dar cine și de ce să mai privească la acele veritabile blazoane de tunsuri…

Galeria de ”blazoane” a fost desenată de Huguette Liégeois. (Selecția biografică am preluat-o de pe site-ul Academiei din Luxemburg.)
”Membre de l’Académie luxembourgeoise depuis 1988
Née à Longlier le 9 mai 1931, de père gaumais et de mère ardennaise, dans un foyer tolérant et ouvert. A 5 ans déjà la couleur la fascine et elle décide d’être peintre. En 1953 elle entre à l’Académie des Beaux-Arts de Bruxelles où elle se forme au dessin au fusain, au croquis de nu, à la peinture monumentale… En 1958 elle obtient le Prix de maîtrise de la ville de Bruxelles à l’Académie des Beaux-Arts (atelier de Jacques Maes). De retour dans sa chère province elle crée des tapisseries (Aubusson), des vitraux, mosaïques et céramiques pour de nombreux bâtiments publics et privés. Son art est représenté à New York et à Tokyo. En 1985 l’Etat lui achète trois oeuvres dont deux grandes peintures à l’émail de voiture sur acier. Elle crée également des grilles, portes, balustrades en fer forgé et en inox. Huguette Liégeois est « une artiste du concept et de la main, une artisane qui, organisant des rapports décoratifs à l’aide de matériaux multiples, fait chanter des superficies et anime de lumière et de bien-être visuel certains espaces, sans y perdre ni sa spontanéité ni son émotion » (R. B.). Elle partage sa passion des couleurs, des tracés, des matières harmonisées et contrastées, dans une grande liberté plastique et avec le rayonnement solaire qui la caractérise.”

(foto 20 octombrie 2016)

Fotorealism…

Muzeul din Ixelles (Bruxelles) vine cu o expozitie oarecum surprinzătoare! Aparențele înșeală, ”photorealism”-ul e un concept al artei picturii, nu al fotografiei. E pictura care se substituie fotografiei, evident nu cu intuiția unui ”cadru„ și cu rapiditatea unui clic! Doar cu o enormă capacitate a mîinii și ochiului de a reda fotografic o realitate pe care fotografia o poate specula, însă pictura o ”reproduce”! Meseria pensonului e o artă a mișcării pe care numai un enorm talent al preciziei ochiului o poate dobîndi. Ce ar putea învăța însă fotografia de la pictura hiperfotografică, dacă pictorul are și artă, nu numai precizie! Compoziția, desigur, compoziția! Și asta vine odată cu transpirația emoției artistice!

(expoziția ”Photorealism” la Musée d’Ixelles, Bruxelles; foto preluată de pe pagina de facebook a muzeului)

Camionul flamboiant

Sculptorul Wim Delvoye a văzut că în tot ce a construit omul mai înalt și mai robust, catedrala, goticul a ”rarefiat”, a pus suplețe și zvîcnire într-o materie litică densă și inertă. Așa că a încercat să sculpteze ”zveltețea” după același principiu, căutînd-o, cu ironie și imaginație, în alte obiecte voluminoase: camionul, buldozerul, escavatorul… Nu a sculptat un camion oarecare, betoniera e mult mai ”voluptoasă”, cu liniile ei eliptice. Arta lui Delvoye e scumpă, cîștigă bine de pe urma ei meseriașii de grilaje și cruci de cimitire, doar ei mai știu să ”traforeze” și să îmbine cu pricepere metalul. Îmi și imaginez cîte schițe – desenate cu știința școlii de arte și meserii! – și măsurători și-au făcut. Și cîtă fantezie au pus meșterii, pe lîngă sculptor, în ”opera” lui, cum au făcut-o și pietrari de catedrale, pe lîngă arhitecți. Nu e ușor să transformi cu înflorituri o materie brută… Exercițiul e mai degrabă ludic, nu are deloc seriozitate mistică.
Masivitatea poate fi ”ilustrată” tocmai prin contrariul ei, printr-o dantelărie… Monumentul camionului imaginat de Delvoye e un voal ruginit. (Cred ca nu întîmplător statuia traforată a lui Wim Delvoye a fost plasată în preajma ”Muzeului vieții flamande” din Bruxelles. O bună perioadă, dantela a reprezentat esența acelei vieți…)

Foto 21 iunie 2015, Bruxelles (text și imagini sub protecția legii drepturilor de autor)

Folon – jocul cu privirea

M-a sedus ”Omul” lui Folon de la prima întîlnire, într-o galerie, cred! Despre reîntîlnirile ulterioare, mereu plăcute, am scris de cîteva ori pe blog. Îmi provoca stări oarecum controversate, uneori mă frapa indiferența lui, alteori liniștea lui de spectator niciodată grăbit la întîlnirea cu lumea… Alteori candoarea lui de matur, da, cred că e și o candoare a maturității. Însă în muzeul în care Folon a ținut să-și evoce viața creatoare, aflat într-un cadru de natură aș spune idilic, dacă nu ar fi cît se poate de real și accesibil, am întîlnit ”persoanalitatea multiplă” a omului lui Folon și a femeii pe care sculptorul a imaginat-o. Asociind temelor (abstracte sau figurative) discrete sugestii brâncușiene, starea aparent impasibilă a omului folonian e redată în replici subtile, distincte, într-o diversitate care ține de vocația creatorului de a vedea și, totuși, camufla nuanțele… Maniera în care Folon își lasă privite sculpturile și desenele e punera lor între oglinzi, uneori și a spectatorului. Rezultatul nu e o ”amețeală” care să te cuprindă ci un joc al privirii în toate detaliile deodată, într-o ”dimensiune” extinsă în imaginar.

 

Muza adormită…

(Foto la Fundația Folon / Fondation Folon, 14.05.2015; fundația se află pe domeniile castelului de La Hulpe, lîngă Bruxelles)