Am tot încercat încă din zori şi iată s-a făcut noapte
Să scriu poemul 48
Nu a încăput în nici un zodiac, pînă nu m-am oprit
Sub streaşina largă a Voroneţului
Să-mi amintesc de toate filele pictate
De la poemul baroc 21, cît o vară în care am sorbit prima dată
Din apa limpede a fîntînii lui Manole,
Am început să le împart cu timpul la 2, uneori le visam împreună cu poeții
Cînd ne aprindeam ţigările cerîndu-i foc Monicăi Lovinescu
În cîte o pauză de noi înşine şi de actualitate româneacă
Atunci au bătut şi au intrat, prin deschizătura perdelei care ne separa de lumea lor
Am văzut cizmele negre
Atunci am crezut că poezia se poate sfîrşi cu o bătaie
Cu bastonul de cauciuc în uşă, prea tînăr Ovidiu
Scăpase pe jos poemul, pe care îl recita emfatic,
Încercînd să acopere cu fum vocea inconfundabilă,
Aşa cum un altul suspinase cîndva pe ţărmul Pontului
Poemul 27 a avut un singur cuvînt cuprinzător, revoluţie
Credeam că poezia se scrie într-o caligramă simplă, trecut şi libertate
Ce vers iluzoriu, ce stemă calpă ce tricolor găurit
După 28, toate poemele se împart perfect la 3!

(Foto D. Agachi, o statuie din Bruxelles, zona Schuman)