Tag Archive: simbol


DSCN0306w

Am prins si eu un astfel de moment pe stradă, după cele două atentate oribile din 22 martie, de pe aeroportul din Zaventem (unul dintre cele mai mari din Europa) și de la metroul din Bruxelles (explozie într-un vagon de metrou oprit în stația Maelbeek).
Oriunde e cît de cît un loc simbolic în Bruxelles, cîțiva se opresc, vorbesc, își exprimă tăcut voința de a nu rămîne indiferenți, de a arăta, cu omenească teamă în priviri, că vor să trăiască…
Pe o fotografie a unui grup cu anonimi, alții, la fel, cu priviri tăcute, au lipit afișe. Într-o latură a fotografiei trei tineri își susțin micile lor inscripții, ca și cum tocmai s-ar fi desprins din lumea imaginii… Afișele sînt simple, scrise în tot felul de limbi. Oricare limbă știe să exprime oroarea. Pentru că, nu-i așa, moartea și suferința provocate cu monstruoasă lașitate sînt împrăștiate ”democratic”: nu discriminează, nu deosebesc nici după religie, nici după vîrstă sau sex, nici după culoarea pielii… (Bruxelles, foto 23.03.2016)

Francesco_del_Cossa_-_Saint_Lucy

Ce a vrut să sugereze artistul renașterii Francesco del Cossa, pictînd o pereche de boboci cu ochi în icoana Sfintei Lucia e ușor de ”văzut” : a omagiat lumina prin frumusețea ochilor (ca dar divin). Sfînta e celebrată de bisericile catolică și ortodoxă pe 13 decembrie, iar prin tradiție e ocrotitoarea ochilor, a orbilor, dar și a electricienilor (ca meșteri ai luminii, înțeleg), de cînd a apărut meseria asta. În maniera obișnuită, ochii sint pictați pe o tipsie pe care sfînta o ține în mîna dreaptă. Numai că pe la 1470, pictorul din Ferrara are o intuiție de geniu, ce se va dovedi fecundă abia peste cinci secole și ceva. El așează ochii mult mai discret, hipnotici și ”suprarealist” în doi boboci de floare fantastă, spre care sfînta privește cu tandrețe și parcă pe furiș… Și iarăși înțelegi că nu e nimic nou în lumea plină de lumină.
(Francesco del Cossa, ”Santa Lucia”, pictură pe lemn, tempera pe fond de aur, 79×56 cm, 1472-1473, National Gallery of Art, Washington; sursa foto, Wikipedia)

8859511w

Cine are pînă în aprilie drum prin Bruxelles, poate vizita expoziția denumită laconic ”Sarcofage”, de la Muzeul de Artă și Istorie / Musées royaux d’Art et d’Histoire… Nu e o simplă hală în care sînt înșiruite vechile sicrie, multe dintre ele puse unele în altele ca niște păpuși ”matrioșca” viu colorate, desenate cu povestea unui cocon de pînză. 12 arcade albe delimitează spațiile expoziției, trimițînd la cele 12 ore sub bolta zeiței nopții, Nut. În fiecare sală e un exponat ”vedetă”. Rafinamentul și știința reprezentării la care acea artă funerară și simbolică a ajuns, una a nopții plină de culorile vieții, a făcut ca, de cîteva ori, să am impresia stranie că am în față chipul bine pictat în alb, roșu sau auriu al unui actor care-și juca rolul hieratic acum și nu în urmă cu milenii. Ochii adînci ai unei măști păstrau încă o sclipire de viață, iar sub coafura amplă și simplă, gîtul prelung purta coliere albastre ca cerul înstelat…
(impresii, 27.12.2015)

images

12442911_10153685314256832_1308670331_n

michelangelo-sculpteur-la-madone-de-bruges
(Michelangelo, Madona de la Bruges, 1501-1504, Biserica Notre-Dame, Bruges)

Dincolo de naturalețea redării anatomice prerenascentiste, reprezentările medievale ale Madonei cu Isus copil din lumea occidentală trimit explicit la cîteva adevăruri teologice pe care pictura răsăriteană le-a camuflat, prin predilecția ei la transfigurare dar și cu exagerată pudoare. În pictura răsăriteană pruncul Isus e întotdeauna îmbrăcat, uneori în mantie ceremonială, ce pare a-i anula orice libertate genuină. Însă arta occidentală a procedat cu totul altfel. Tocmai pentru a fi vizibil și foarte clar, pentru orice privitor, că nimic nu lipsea și copilul Isus este, anatomic vorbind, unul normal, el e redat dezbrăcat sau doar purtînd o lejeră cămașă care nu-i ascunde sexul, așa cum văzusem în superbul ansamblu sculptat de Michelangelo, aflat într-o catedrală din Bruges… Copilul Isus sculptat de Michelangeo e de o frumusețe firească. Însă dintre reprezentările în pictură și sculptură pe care le-am văzut, cea a lui Niccolò di Giovanni Fiorentino (1480-90), aflată la Muzeul Lázaro Galdiano din Madrid, e printre cele mai sugestive (și îndrăznețe). Copilul Isus degajă forță și hotărîre, o stare de încordare datorită cărora Maria, mamă cu chip matur, reușește cu un anume efort să-l țină pe genunchi. Pumnul stîng al copilului strînge cu putere un porumbel aproape sufocat… Copilul Isus nu are nimic inert sau placid, vocația lui e cu totul alta…

2_Madonna-cernazai_2734
(Madona, Niccolò di Giovanni Fiorentino, circa 1480-90, © Museo Lázaro Galdiano, Madrid.)
(text, 24.12.2015; foto preluate de pe internet)

SorinIlfoveanu

Formula picturală a lui Sorin Ilfoveanu este una ascetică în care toate, de la roca cea mai seacă, la apa liniștită a botezului, capătă dimensiuni transfigurate. E asceza în care ochiul se poate hrăni simbolic doar cu puțină apă, din gura de fîntînă dintre lespezi, închisă ca o carte veche!

(Foto de pe pagina de facebook a pictorului S.I.)