Expoziţiile tocmai deschise la Bruxelles sunt, după mine, cu totul impresionante şi aflate în relaţii subtile între ele şi între epoci, de la renaştere la modern, de la fantastic şi grotesc la caricatural, de la tematica gotică la goticul stilizat şi resemantizat de o manieră postmodernă… Despre unele am vorbit (aici, aici). În sălile BOZAR, două expoziţii se întrepătrund. Una e dedicată lui Cranach cel Bătrân şi adună destule capodopere din muzee şi colecţii particulare, organizatorii vorbesc de peste 50. E surprinzătoare arta nudurilor lui Cranach, evoluţia ei, în jocul variantelor. E o nuditate pe care aş numi-o angelică, tratată, în unele dintre variante, într-o manieră mai degrabă meta-realistă. Filiforme şi cu o carnaţie hieratică, trupurile de un erotism vag, ca un halou (dacă o fi existând şi un erotism celest), sunt redate în contrast cu figurile (şi mai ales privirile) feminine împlinite. Dincolo de galeria de portrete psihologice, din a căror tehnică de redare şi ştiinţă a accentelor s-a nutrit pictura occidentală până la postmoderni, Cranach a fost un excepţional pictor. Picturalitatea sa, rămasă în convenţiile formale ale epocii (prin compoziţii, teme, idei), e marcată de rafinament la superlativ. O remarcă: nudurile sale feminine sunt „acoperite” de transparenţe… Incredibil de fine şi delicate drapaje, tuşe la limita percepţiei vizuale, îmbracă trupurile. Nudurile lui Cranach aruncă expresive priviri mature, uneori melancolice, niciodată goale (de feminitate).

Lucas Cranach the Elder, A Female Personification of Justice, 1537, Private collection

Lucas Cranach the Elder, Venus with the Honey Thief, 1531, Koninklijke Musea voor Schone Kunsten van België, Brussel © Koninklijke Musea voor Schone Kunsten van België, Bruxelles (photo Speltdoorn)

Sursa foto, mulţumesc!

Anunțuri