Tag Archive: arta fotografica


Mai bine de două săptămîni, soare și stele nu s-au văzut de cei cîțiva km de nori ce ne-au acoperit. A venit însă și ziua în care lumina și-a purtat mătasea de gală, uneori, iar albastrul a fost prea intens, alteori… Fotografiile sînt din Anvers, cele mai multe de pe terasa belvedere a unui model contemporan în materie de gîndire și expunere muzeistică, MAS.

Turnul Catedralei din Anvers, o grandioasă operă de artă gotică. Turnul din dreapta n-a mai fost ridicat și poate că e mai bine așa, 2 astfel de piscuri ar fi fost pre mult!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA


(foto, 28 decembrie 2017, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


În Belgia se numesc ”brocante”, un fel de profesioniști ai obiectelor de altă dată, dar și cei care nu mai au nevoie de ele și din ”dragoste” nu le pot arunca, ies pe stradă și improvizează tarabe, atunci cînd e vînzare ”organizată”. În astfel de momente obiectele crează dialoguri insolite, surprinzătoare, uneori pline de umor sau, din contră, de o sfîșietoare tristețe. Unele „aranjamanete” sînt oarecum regizate de cel care le expune, dar cele mai multe sînt spontane și tocmai acolo e farmecul, să surprinzi o anume ordine de idei în cea mai firească dezordine! Așa e lumea obiectelor, plină de viață!

(foto din 16 septembrie 2017 pe Rue de Flandre din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)


(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Knokke e orășelul belgian cel mai plin de artă din cîte am văzut. Nu ai altceva mai bun de făcut, după ce-ți scuturi papucii de nisipul fin, decît să cumperi ceva ”de artă”, că merge seară la bere. 80 de galerii nu de șaormării (nu-i glumă!) se înșiruie una lîngă alta la trotuarul larg de pe țărmul mării. Mai asculți vîntul, mai miroși marea, mai privești arta de toate felurile și mărimile, nu exagerez. Unele scot statui să vîndă direct în stradă, poate sînt clienți care nu rezistă și trebuie musai să cumpere, să nu leșine de poftă… După cum i-am văzut, cei care umblă prin galerii și mai puțin prin nisip sînt afectați de o inexplicabilă melancolie, e știut, consumul exagerat dăunează!

(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Sculptorul se numește Ronald A. Westerhuis. El creează geometrii în oțel. Șlefuind impecabil zone ale obiectului integrează oglinzi.

…din respect pentru tradiție, cunoaștere, înțelegînd efortul uman incredibil de a construi și prețuind frumosul, în general, omul păstrează ceea ce a reușit să scape războaielor fără noimă… Sigur că-și adaptează locuirea, doar n-o să trăiască spălîndu-se din cană, însă o face integrînd ce e special, irepetabil, ce a fost creat de meserii acum moarte….


”L’abbaye Notre-Dame de Bernay; Son église abbatiale par la précocité des talents de ceux qui l’ont conçue en fait un point de départ pour comprendre les réalisations majeures de l’art normand, y chercher les premières manifestations de l’architecture romane en Normandie et y suivre le progrès des techniques ainsi que du style architectural et décoratif.” (sursa)

(foto 25.07.2017, Bernay, Haute-Normandie, France; copyright ©Dumitru Agachi).