Vine o vreme când în existenţa unui artist se poate vorbi de o „retrospectivă”, adică o privire spre el însuşi, cu viaţa lui întreagă. E momentul în care, parte din operă, aşa cum s-a cizelat, e adusă laolaltă să se reflecte, din unghiuri diferite, pânzele şi desenele fiecare în celelalte şi să-şi vorbească. Nu stau prea mult împreună, doar câteva săptămâni, apoi pânzele se întorc pe la casele lor, pe acolo unde „vieţuiesc”, după ce artistul s-a minunat că le-a însufleţit: prin muzee, galerii, colecţii, iar cele mai multe stau singure, în faţa unor privitori care le iubesc.

 

108_2637

 

Astăzi am primit de la prietenul familiei noastre, pictorul Vasile Doru Ulian, catalogul expoziţiei sale retrospective vernisată la 1 aprilie („o fi păcăleală, n-o fi ?”, se întreba ghiduş el însuşi) la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ.

 

108_2640

 

Pictorul Ulian este prin excelenţă un peisagist, iar pentru această parte consistentă a creaţiei sale trimit la un post mai vechi:

 

https://dumitruagachi.wordpress.com/2008/09/06/atitudini-risipite-in-peisaje-pictorul-ulian/

Pe de altă parte, desenul miniatural ocupă un loc special în creaţia pictorului Vasile Doru Ulian, mai puţin cercetat, întrucât însuşi artistul a fost extrem de parcimonios cu această latură a operei sale. „Filigranele” lucrate în câţiva ani sunt păstrate, parcă în aşteptarea unei târzii şi revelatorii deconspirări, în cutii şi mape lăsate la „maturat”, asemeni esenţelor fine şi rare. Desenul reprezintă o parte onorantă a operei pictorului, deşi prea discretă în raport cu dominanta picturii, în fond şi ea discretă, în acord cu firea de o sensibilitate şi modestie funciare ale omului din faţa şevaletului.

Desenul în miniatură constituie la Ulian momentul, ludic de regulă, de intrare în atmosfera necesară picturii şi nu ţine neapărat de o cultivare în sine a acestei tehnici – poate în puţine cazuri. Exersarea desenului reprezintă gestul declanşator de stare poetică necesar creaţiei în plain air, este rezultatul punerii simbolice în starea de lucru. Artistul îşi aşterne ductul pe un carton de mici dimensiuni, delimitat anterior cu precauţie, poate pentru a zădărnici, dintru început, tentaţiile compoziţionale ample. Cartonul primeşte un chenar interior ferm, trasat foarte aproape de marginile tăiate, iar întregul peisaj este astfel tensionat într-un obligatoriu dreptunghi cu laturile de 10 … 15 cm x 15 … 17 cm. Numai rar verticala desenului se măreşte la 20 … 22 de cm. La început artistul prefera doar cartonul alb, de diverse texturi, fără o selecţie riguroasă a durităţii acestora. Orice spaţiu alb se cerea locuit cu semnele gestului lejer al compoziţiei ludice. Când limbajul acestui fel de a lucra s-a cristalizat, selectivitatea în alegerea suportului grafic s-a manifestat cu forţa unei filosofii plastice subiacente, fiind preferate texturile dure, uneori cu rifluri, maronii sau în tonuri de gri până la negru, substituind parcă grundul pânzei.

Un astfel de suport, cu textura rafinată, primeşte diferit lumina, ductul minuţios milimetric al artizanului şi incizia creionului colorat, oferind polimorfii grafice: de la neted la catifelat, la păstos, aspru, uscat, aspect de reavăn perpetuu. Tuşa de subţirimi orientale, jucată, trimite la tehnica acului rece al gravorului.

Dintre temele desenului miniatural la Ulian, domină cea a copacului. În fapt pare o temă facilă, însă doar ochiul exersat în atitudinea smerită poate vedea splendoarea unei văiugi şi monumentalitatea arbustului printre înalte ierburi arse. În spectacolul armonic în sine al unui colţ de peisaj, numai un artist al conceptualizării, cum este Ulian, poate surprinde tensiunea discretă a individualităţii, copacul singuratic. Codrul este mulţimea cu elemente formal identice, statuate peren în nepăsare eminesciană. Din acest codru, regăsit cel mult şi în puţine desene ca fundal, se detaşează, prin tensiunea contrastului cu planul secund al compoziţiei, copacul individualizat cromatic. E un fel de a spune, inversând înţelesul unei cunoscut proverb, că în desenele lui Ulian vezi pădurea tocmai în solitudinea copacului.

Pe de altă parte, pictorul asociază, prin copacul singuratic, temei solitudinii ca stare pe cea a solitarului ca personaj. Copacul solitar afirmă corespondenţa discretă dintre regnuri şi transferul spiritual care surprinde, în realitatea desenului, un autoportret al artistului.

 

p1181178bis

 

Copacul lui Ulian spune o rugă de amploarea verticală a unui ţipăt. Arborele este autoportretul simbolic în postura de singuratic al propriei lumi (artistice şi nu numai) dar şi al celei cotidiene, în care ţipătul nu este întotdeauna oportun sau uşor de exprimat.

Simbolica peisajului din miniaturile lui Ulian, în care copacul capătă valenţe de personaj, este axis mundi. Copacul înclinat, în fond mai spectaculos ca prezenţă în peisaj, pentru formalismul ochiului comun, nu se regăseşte printre subiecţii artistului. Verticala este dimensiunea victoriei repurtate în relaţie cu teluricul, metafora fiind uşor decelabilă în desenele lui Ulian. Este un axis concretizat în coroana vegetală ordonată, evocată cromatic sau doar prin grafia desenului (foarte rar coroana copacului apare ca răsfirată sau ruptă). Coroana strânsă ţine de modelele tensiunii care ordonează, precum flacăra lumânării în jurul centrului de combustie ori picătura de apă în cădere.

 

p1181181

 

Compoziţional, miniaturile artistului – cele mai multe sunt desene în creion colorat, altele, splendide şi rafinate acuarele – se subsumează tensiunii unghiulare. Copacul este plasat întotdeauna pe un plan înclinat, de mai mică sau mai mare pantă. Verticala desenului lui Ulian nu-şi are originea într-o orizontalitate acvatică, predispusă la înglobare, ci într-o oblicitate. Copacul are de împlinit tentaţia verticalei în tensiunea – posibilă – a dezechilibrului şi ambiguităţii bazei sale.

Arborele din desenele lui Vasile Doru Ulian străbate timpul prin anotimpuri surprinse cromatic şi compoziţional: de la scheletul vegetal dens sau răsfirat al iernii, la vigoarea verdelui verii, la pluriformul şi pluricromatismul toamnei.

Desenul de mici dimensiuni constituie partea tainică a creaţiei artistului, o zonă închegată în datele demersului plastic. Prin austeritatea compoziţională, dar mai ales prin metafora plastică, miniaturile în creion colorat sau în tehnică mixtă sunt izbânzile desenatorului de substanţial talent, menite să evoce complexitatea personalităţii pictorului, în fond atât de discret.

(Foto: detalii din catalogul expoziţiei retrospective Ulian, aprilie 2009 şi desene din colecţia familiei Agachi; reproducerea nu este permisă fără acordul nostru) 

Anunțuri