Retrasul

Privește oamenii ca un naiv și te-ai aștepta să-i placă, așa cum surîde! Cîte o zi liberă le adaugă timp celor mai mulți, atunci își amintește fiecare chip și se amuză. Unii îl salută, pare că și micile excese sînt frumoase. E un scaun pregătit, unul vechi, nu mai e la modă, nici prea confortabil. Însă ar fi util pentru lăsat o vorbă în natură, un gînd deștept ar face bine copacilor. Nu se așează prea mulți, mai și plouă. Uneori se oprește cineva, atunci cînd e cel mai trist… Mă și mir de ce tocmai cei mai triști se așează, cînd ar putea căuta un loc în care să fie singuri… Nici singurătatea să nu fie cel mai bun lucru?….

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografie din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

… o impresie stelară

De ce-mi plac nuferii… Habar n-am! Pote că-mi transmit o impresie stelară. Văd floarea într-o întindere untoasă de frunzet și e prea intens vie, în starea mortificată a mlaștinii…

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

relaxare sub ”parabolica” de la etajul 6

Ce altceva poate fi astăzi un muzeu în afară de imagine, imagine, imagine, secvențe de film pe repede înainte. Timpul nu mai are timp din păcate și doar vizualul contează. La etajul 6 al ”Casei istoriei europene”, noul muzeu de propagandă de la Bruxelles, e plasată o supradimensionată ”parabolică”, pare una dintre cele care ascultă prin spațiu civilizații extraterestre… E un imens ecran pe care sînt proiectate imaginile lumii în care trăim. O confortabilă bancă circulară te așteapă… Dar cît de ”relaxat” poți să fii la exemenul conțiinței sinelui (tău) european, dacă ai ajuns cumva să o ai ?…

(foto din 20 august 2017, Casa istoriei europene, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

o viață de reporter fotograf…

Un scurt film de pe youtube prezintă expoziția lui Steve McCurry (aici). Cele mai multe dintre fotografii se regăsesc și în selecția de la Bruxelles (peste 200 de fotografii, spun organizatorii), însă într-o prezentare și mai bună, mult mai interactivă decît cea în manieră tradițională, cu fotografiile ”înrămate”, prezentată în film. În ”panotarea” din Bruxelles traseul e marcat de plase înalte, cu ochiuri fine, care dau un vaporos joc de flu, lăsîndu-ți impresia că vezi întreaga expoziție în același timp. Relațiile dintre fotografii sînt subtile și dau, cum însuși fotograful ține mereu să precizeze, continuitate incredibilei povești a lumii. Explicațiile înregistate pe care le asculți sînt numai ale fotografului. El amintește pe scurt emoția pe care a simțit-o în momentul în care a gîndit sau a făcut fotografia… Superb!

Steve McCurry povestește cum a făcut fotografia: văzuse peretele plin de urme de palme. Simțea că îi mai trebuia ceva. A așteptat să se întîmple. Nu s-a întîmplat nimic semnificativ, a renunțat după cîteva ore și a revenit a doua zi! A trecut pe acolo un copil. Spune Steve, copilul s-a uitat la el, poate s-a speriat, poate că pur și simplu a vrut să se joace și a luat-o la fugă… Acela a fost momentul așteptat, el i-a produs emoția!

(foto 08.08.2017, Expoziția Steve McCurry, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

pistruiatul

Într-un scurt tratat de angelologie îngerul de Amiens își are un loc aparte. Dacă cel de la Reims a fost sculptat, ca și Fecioara Maria, uneori, cu un frumos chip surîzător, talentatul sculptor de la Amiens l-a redat cu și mai multă îndrăzneală… Contrar a ceea ce am crede îndeobște ”despre îngeri”, frumosul chip cu păr ”bălai” de la Amiens rîde reținut, cu bucuria pe care ți-o oferă o discuție între prieteni, de exemplu… El e prietenul din înalt, pe zidul catedralei îl regăsești ridicăndu-ți ochii, dar și de aproape, amintindu-ți de cei mai dragi ai tăi, atunci cînd au fost veseli… El e ”profesorul” îngăduitor cu toate stîngăciile vieții mele și rîde stenic pentru ca eu să înțeleg că ”rigoarea” e severă, dar nu e niciodată nemiloasă! El surprinde o celestă înțelegere despre „vina” de a trăi și rîde cu bunătate….

(foto 31.07.2017, Catedrala din Amiens, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)