Venus – model nesiliconat de feminitate

Plimbîndu-se prin ”Parc de Bruxelles”, Christopher M. Gérard amintește pățania unui confrate bruxellez. Pe cînd era elev, dramaturgul Michel de Ghelderode descoperă trupul femeii contemplînd-o pe Venus. În treacăt fie spus, cînd am privit și eu cu atenție statuia am văzut că ”Venus cu porumbel” a fost sculptată tocmai la 1774 și că, estetic vorbind, poate sta în orice mare muzeu al lumii… Numai că elevul de atunci, aflat la primele sale emoții estetice și erotice în amestec exploziv de stări adolescentine, a avut neșansa să fie văzut, în concentrata lui contemplare, de un preot neîndurător al colegiului său și pedepsit sever pentru impudoare… ”Le petit impudique” a rămas însă ”îndrăgostit” de statuile orașului și, pe la bătrînețe, a scris o carte, ”Mes statues”…

Ce vremuri, domnule! Cine-și mai ridică astăzi privirea spre clasica Venus, ușor rubensiană ?

(foto, 26 decembrie 2017, ”Venus cu Porumbel”, Parc de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Retrasul

Privește oamenii ca un naiv și te-ai aștepta să-i placă, așa cum surîde! Cîte o zi liberă le adaugă timp celor mai mulți, atunci își amintește fiecare chip și se amuză. Unii îl salută, pare că și micile excese sînt frumoase. E un scaun pregătit, unul vechi, nu mai e la modă, nici prea confortabil. Însă ar fi util pentru lăsat o vorbă în natură, un gînd deștept ar face bine copacilor. Nu se așează prea mulți, mai și plouă. Uneori se oprește cineva, atunci cînd e cel mai trist… Mă și mir de ce tocmai cei mai triști se așează, cînd ar putea căuta un loc în care să fie singuri… Nici singurătatea să nu fie cel mai bun lucru?….

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(fotografie din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

De distanță sau de citit?

Nu mi-a răspuns… de citit probabil,
Privea aproape, în iedera cuneiformă
Silabisea un poem sumerian despre fericire…
Citea în cheie postverbală, o cheie s-a desprins de pe geană!

(Bruxelles, foto pe o străduță ce dă în Place Saint Catherine, 18.06.2016)

Duminica frumosului (la fiecare pas… 5 iunie 2016)

E ceea ce am găsit frumos pe străzile din Bruxelles în doar două ore, da, în orașul așa cum e, amestecat, fragil, european și globalizant… Lumina amiezii era filtrată încă de ceață, era intensă și difuză totodată. Una care părea că dogorește dar și că dă impresia de frig și de tăcere; paradoxuri cotidiene…

În place Sainte-Catherine din Bruxelles e un obelisc al luptei celeste: Arhanghelul Mihail, protectorul orașului, e surprins în momentul final și biruitor al luptei sale. Tot acolo e un monument al porumbelului soldat. În primul război mondial porumbeii soldați și-au slujit dresorii și patria pe post de ”transmisioniști”. Cele două statui nu au nimic în comun. Privite însă împreună, capătă un alt mesaj…

Să-i spunem parcul lui Peter Pan… E o alveolă verde, în spatele turnului The Hotel. Se ajunge doar prin două alei, una largă, verde, monumentală și artistică, prin poarta ISELP (Institut Superieur pour l’Etude du Langage Plastique) și alta îngustă și sinuasă… Statuia e locul preferat al copiilor cățărători. Și care copil nu vrea în primul rînd asta! E lustruită de mîinile lor. Soclul e el însuși o statuie a naturii.

(Foto din Bruxelles, 5.06.2016; fotografiile și textul articolului sînt proprietate intelectuală sub incidența legii drepturilor de autor; este interzisă preluarea fotografiilor și textului fără acordul meu, D.A.)

Reprezentări

(Michelangelo, Madona de la Bruges, 1501-1504, Biserica Notre-Dame, Bruges)

Dincolo de naturalețea redării anatomice prerenascentiste, reprezentările medievale ale Madonei cu Isus copil din lumea occidentală trimit explicit la cîteva adevăruri teologice pe care pictura răsăriteană le-a camuflat, prin predilecția ei la transfigurare dar și cu exagerată pudoare. În pictura răsăriteană pruncul Isus e întotdeauna îmbrăcat, uneori în mantie ceremonială, ce pare a-i anula orice libertate genuină. Însă arta occidentală a procedat cu totul altfel. Tocmai pentru a fi vizibil și foarte clar, pentru orice privitor, că nimic nu lipsea și copilul Isus este, anatomic vorbind, unul normal, el e redat dezbrăcat sau doar purtînd o lejeră cămașă care nu-i ascunde sexul, așa cum văzusem în superbul ansamblu sculptat de Michelangelo, aflat într-o catedrală din Bruges… Copilul Isus sculptat de Michelangeo e de o frumusețe firească. Însă dintre reprezentările în pictură și sculptură pe care le-am văzut, cea a lui Niccolò di Giovanni Fiorentino (1480-90), aflată la Muzeul Lázaro Galdiano din Madrid, e printre cele mai sugestive (și îndrăznețe). Copilul Isus degajă forță și hotărîre, o stare de încordare datorită cărora Maria, mamă cu chip matur, reușește cu un anume efort să-l țină pe genunchi. Pumnul stîng al copilului strînge cu putere un porumbel aproape sufocat… Copilul Isus nu are nimic inert sau placid, vocația lui e cu totul alta…

(Madona, Niccolò di Giovanni Fiorentino, circa 1480-90, © Museo Lázaro Galdiano, Madrid.)
(text, 24.12.2015; foto preluate de pe internet)