Ioan Măric nu (mai) e un „naiv”, chiar dacă el însuşi o afirmă… Semnează cu o astfel de formulă, mai degrabă încărcată de modestie asumată, inclusiv pe site-ul personal. O fi pictor naiv, în manieră şi, oarecum, în compoziţie, însă nicidecum în felul de a înţelege propria viaţă, misterul lumii, luciditatea şi poezia ei, arhetipuri şi dezrădăcinări. În asta e, pe undeva, un filosof. Poate şi vârsta predispune la filosofare, la un „sistem” plastic propriu. La 65 de ani, cu oricâtă inocenţă a fost dăruit pictorul, s-a scuturat de „naivităţi”. Având printre maeştri pe Ilie Boca, Măric a prins cu sufletul şi rafinamentul marii picturi. De altfel, Boca a remarcat, în câteva cuvinte, esenţialul în ce-l priveşte pe artist şi detaşarea sa lucidă: „Măric este spontan, direct, cu o mare putere de sinteză şi exprimare, evitând mângâierile etnografice.”. Observaţia „evitând mângâierile etnografice” surprinde tocmai faptul că artistul s-a detaşat cu bună ştiinţă de acel fel cunoscut de paseism şi autohtonism dulceag. S-a mai spus că Măric e un pictor al înţelepciunii (rurală, în sens de străbună, probabil). Aş spune că e mai degrabă un sarcast. El e înţeleptul care vede şi hâtrul care atinge cu privirea, cum în poveştile populare sau ale lui Creangă se atinge cu vorba. Măric este un pictor al măştilor. Arhetipale, măştile sunt vii, mişcându-se cu uşurinţă pe pământ şi în cer, între pământ şi cer, în spaţiul rural întregit.

Aş spune că pictorul vede mereu, în ograda bisericuţei din lemn Vovidenia din faţa casei sale de la Luncani, acelaşi spectacol cu popă, la toate momentele iniţiatice: nunţi, botezuri, înmormântări şi parastase.

Foto D. Agachi, 20.12.2010, impresii din expoziţia lui Ioan Măric, Galeria Luchian, Botoşani. Galerie virtuală aici.

Anunțuri