dumitruagachiTocmai sus, pe treptele pridvorului de nord, un meșter de foarte demult și-a închipuit că o pasăre, cu fragilitatea ei, e în stare să poarte un clopot…
(foto la Mănăstirea Sucevița, 17.04.2017)
Tag Archive: Sarbatoare
Coloneii armatelor dulci…
În Piața de Crăciun de pe străduțele din jurul Domului din Aachen, impresia de civilitate și de colocvial nu-ți dispare, indiferent pe unde te-ai plimba sau mînca sau te-ai uita la feerii colorate pe tarabe… Indiferent ce ai mirosi și, în noaptea răsfirată de lumini de peste tot, tocmai de ele nu poți scăpa, de mirosurile cele mai intense pe care le-ai uitat de un an.
Portrete prin aburi de bunătăți…
12/12. Uneori trăiesc momente pe care le adaug într-un ”patrimoniu” personal al domeniilor artei, al creației simbolice în general. ”Lacul lebedelor” a fost un spectacol de nota 8… 9, cu sclipiri de 10, al companiei ”Moscow City Ballet”, creată în 1988 de Victor Smirnov-Golovanov (fost prim-balerin și coregraf la Balșoi / Bolchoï). Așa l-am simțit, e notarea mea de novice… Însă așa a simțit și ”sala” plină, care aplauda fiecare scenă: aplauze ”călduțe” uneori, animate de emoție de cele mai multe ori și vii, entuziate de cîteva ori, cînd nu atît tehnica (sincronizare și virtuaozități de gimnaste) ducea publicul în extaz ci, mai degrabă, starea de captare în poveste și uitare de toate pe care jocul o crea. Baletul ”Lacul lebedelor” începe plicticos, cu lumea palatului în care prințul trăiește închis în baluri nesfîrșite și conveniențe, pînă cînd ”plonjează” în lumea cețoasă a lacului, fantastă și tragică, a iubirii stranii, în care nimic nu mai e cum era. Însă pentru a retrăi povestea pînă la capăt, nu e de ajuns nici măcar cea mai bună înregistrare. E nevoie de starea unică a ”reprezentării” și e cu atît mai tulburătoare, cînd se întîmplă să fie dansul unei companii care duce baletul către limitele lui de sus.
(Foto cu telefonul, balerina ca un fulg, Bruxelles, 12.12.2015)
În lumea catolică, sfîntul cu barbă de iarnă așteptat de copii e Nicolae, Saint-Nicolas… Folclorul i-a adăugat episcopului, care le apare copiilor cu toate simbolurile forței sale de seducție – bastolul și mitra arhierească impozante, mănușile imaculatei sale sfințenii și, mai ales, darurile – un personaj în absolut contrast, rău și negru (desigur)… E Père Fouettard, (Père La Pouque în Normandia, Hans Trapp în Alsacia, Rubelz/Ruppknecht în Lorena germanofonă, Hanscrouf în Liège, Hans Muff în regiunea germanofonă din Belgia, Houseker în Luxembourg…) sau Zwarte Piet (Petru cel negru) în Flandra belgiană și în Olanda. Imaginea sperietoarei de copii a evoluat, de la un călugăr aspru, inchizitorial, cu gluga lui imensă și neagră în care încăpea răutatea oribilă, la un simpatic valet african, îmbrăcat baroc și care poartă cu el o carte încăpătoare pentru toate păcatele infantile… El e cel care aplică pedepsele (cu biciul cel vestit la Creangă, Sfîntul Nicolae cel din cui…) Copii îl privesc pe veselul negru cu circumspecție, însă știu că e răul necesar din viața lor… Dacă nu vine negrul, nu vine nici albul…
(sursa foto: RTBF)
Dorința de ”a te juca” nu e numai a actorului sau, dacă rămîne numai a lui, joaca e ”rece”, moare de singurătate! Cînd lumea se prinde la joacă, fiarele se îmblînzesc și girafele-struți ciugulesc (suprarealist) baloane…
(Foto dintr-un fel de serie a fascinației jocului, măștii, costumelor, machiajului; aici la sărbătăarea Bruxelului, 10 mai 2015)
Dumitru Agachi's Weblog 