Arta de a nu uita

Clădirile abației Maredret sînt impozante, însă venind pe aleea atît de umbroasă n-ai cum să le vezi de departe, dai mai întîi de somptuosul zid de piatră care o închide. Soarele ar trebui să pătrundă mai ușor prin frunzișul galben, dar e încă prea des și aveam impresia că era deja seara tîrziu. Nu era. Maredret e o mănăstire de călugărițe, 30 sînt acum acolo, la numai 3 km de vecina abație de monahi de la Maredsous. Tocmai spiritul comercial ce dă acolo ”roade”, lipsește cu desăvărșire dincolo, la Maredret. Ele doar scriu cu artă ca în evul mediu, au redescoperit tehnicile anluminării după cercetări și mai ales după enorm de multe ore de practică. Scriu și pictează cu finețe texte sacre, cu ”înflorituri” de litere și chemare, geometric și sinuos totodată, cu precizie romanică și gotică într-un manierism (post)modern început de călugărițe la 1893, după secole de uitare… Cîteva dintre ele încă se ocupă cu arta de a nu uita!
(fotografii din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

http://www.accueil-abbaye-maredret.info/about_us

Publicitate

Middelheim

Parcul Middelheim din Anvers e cel mai izbutit muzeu de statui! Nici un spațiu contruit nu poate înlocui labirintul vegetal, verde vara, golaș iarna, în care sînt aciuate statuile la înlțimea omului care le privește în trecere… Ele capătă mirosuri, anotimpuri, umezeală și arșiță după cum bate vîntul și umbresc norii. Totul a început în 1950, cînd orașul a organizat o expoziție internațională de sculptură ”en plein air” și de atunci parcul e locuit de statui. Ideea a prins, încît statui de Rodin și de alți sculptori de geniu, Alberto Giacometti, Jean Arp, Rik Wouters, Henry Moore, Juan Muñoz, Carl Andre, Panamarenko, Franz West, Erwin Wurm, vorbes despre lume. Muzeul are acum, spun enciclopediile, vreo 400 de statui și 215 sînt expuse în permanență… L-am întălnit și pe ”titanicul” Balzac, așa cum l-a modelat Rodin. Văzusem statuia la început de iunie în expoziția centenară de la Paris, lucrată în ipsos. În parcul din Anvers se află opera în bronz, ”titanică” sub încoronarea frunzelor! Cînd mă plimbam pe alei cei mai mulți vorbeau despre artă și, credeți-mă, știau ce spun…

(fotografii din 30 septembrie 2017, Muzeul Middelheim, Anvers; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

… o impresie stelară

De ce-mi plac nuferii… Habar n-am! Pote că-mi transmit o impresie stelară. Văd floarea într-o întindere untoasă de frunzet și e prea intens vie, în starea mortificată a mlaștinii…

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

relief pictat (de Monet, printre mulți alții…)

Am avut o reținere să asociez picturi celor cîteva fotografii făcute falezelor înalte și scobite de natură de la Étretat… E însă un simplu exercițiu de a înțelege clipa de culoare, nimic altceva…

Monet, L’aiguille et la porte d’aval…

Am citit pe un blog: ”Guy de Maupassant, grand ami de Monet, l’accompagna souvent le long des falaises, et il nous a laissé cet intéressant témoignage, daté de 1885, sur le travail du peintre, qu’il vit alors, suivi par des enfants qui portaient « cinq ou six toiles représentant le même sujet à des heures diverses et avec des effets différents. (…) Le peintre attendait, guettait le soleil et les ombres, cueillait en quelques coups de pinceau le rayon qui tombe ou le rayon qui passe. » Il ajoutait :« Je l’ai vu saisir ainsi une tombée étincelante de lumière sur la falaise blanche et la fixer à une coulée de tons jaunes qui rendaient étrangement le surprenant et fugitif effet de cet insaisissable et aveuglant éblouissement. Une autre fois, il prit à pleines mains une averse abattue sur la mer et la jeta sur sa toile. Et c’était bien de la pluie qu’il avait peint ainsi, rien que de la pluie voilant les vagues, les roches et le ciel, à peine distincts sous ce déluge. »”

Mulțumesc autorului anonim.

(foto 27.07.2017, Étretat, France; copyright ©Dumitru Agachi).

urcînd prin cuvînt

Călugării benedictini cu asta se ocupă. ”« Ora et labora » (en français: « prie et travaille ») est une expression latine qui est venue à exprimer la vocation et vie monastique bénédictine de louange divine alliée au travail manuel quotidien. D’origine récente (xixe siècle) l’expression ne se trouve pas dans la règle de saint Benoît qui, à la louange et au travail ajoute en fait un troisième pilier de la vie monastique : la lectio divina (étude méditative de l’Écriture Sainte).” (sursa citatului, Wikipedia)

(foto 25.07.2017, L’abbaye Notre-Dame du Bec, abație benedictină din satul Le Bec-Hellouin; copyright ©Dumitru Agachi).