Tag Archive: Elena Agachi


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Dorința de ”a te juca” nu e numai a actorului sau, dacă rămîne numai a lui, joaca e ”rece”, moare de singurătate! Cînd lumea se prinde la joacă, fiarele se îmblînzesc și girafele-struți ciugulesc (suprarealist) baloane…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto dintr-un fel de serie a fascinației jocului, măștii, costumelor, machiajului; aici la sărbătăarea Bruxelului, 10 mai 2015)

Anunțuri

Turnul neterminat al catedralei din Malines… Constructorii l-au vrut foarte inalt!
IMG_0088w

Sărbătorile, ca și limbile, se amestecă. E și nu e babilonic, dacă îți știi reperele și dacă te situezi într-o stare naturală a diversității. Lumea pare, de o bucată de vreme, redusă la o indiferență de sine atroce. Dar nu e așa. Lumea, covîrșitoarea parte a ei e blîndă, tolerantă, amestecată și frumoasă… Ca într-o catedrală în care diferențele celor din ea – culoarea pielii, distanțele de la care vin, care par astronomice, unii africani, alții veniți din extremul orient, europeni ajunși acolo de la vest și de la est – dispar și se resorb în ceea ce e înălțător, celest… Și înțelegi că omul din tine și de alături e mai presus de intolerață și e ridicat la o stare pe care numai sacrul o poate reda!

Catedrala din Malines, Belgia,într-o superbă zi a contrastelor, rece și însorită, de Paște catolic și de Floriile noastre – îmi asum condiția de român.

IMG_0090w

Statuia Margaretei de Austria (Marguerite de Habsbourg, archiduchesse d’Autriche, princesse de Bourgogne).

IMG_0110w1

”Leul și Cocoșul” e opereta la modă… între flamazi și valoni!

IMG_0115w

Heraldică între vechi și… UE!

IMG_0117w

(Foto de Florii în Grand Place, Malines, Belgia, 5.04.2015)

Am auzit mereu: ”totul ține de mentalitate” sau ”ar trebui să ne schimbăm – așa generic, dacă se poate fără participare, să o schimbe alterul, vecinul, el, ea, că la ei e proastă – mentaliatea” iar ca proiecție de viitor incert: ”o să fie ok, cînd o să ne schimbăm….” ei da, mentalitatea! Abstractă pînă nu dai cu ea de pămînt, după DEX: ”MENTALITÁTE, mentalități, s. f. – Fel particular de a-și reprezenta lumea al unui individ sau al unei colectivități”, nu presupune cine știe ce etaj ezoteric. E la perceția neuronului obișnuit cu viața care se viețuiește dacă nu e leneș, arțăgos, cîrcotaș, mîndru ca păunele, și, în general, dacă are o brumă de uman în el… Dacă da, atunci o stare stenică de bunătate începe să prindă un chic de ființă și se ivește să-ți facă viața mai frumoasă. Cum anume? Prin gesturi simple… ”Un lucru foarte fain pe care l-am învațat aici și vi l-am mai spus, dar îl repet, pentru ca îndată e Crăciunul și faceți curațenia respectivă: belgienii nu aruncă lucruri! Le scot, civilizat și bine curățate, pe trotuar. Hainele le spală și le pun în pungi curate, pe care scriu ”A donner” sau ”Servez-vous!” Cărțile, revistele ce nu le mai trebuie le pun în cutii curate și le scot la poartă. Nu e nicio rusine, PENTRU NIMENI, sa te apleci, sa vezi daca-ți trebuie ceva. La fel fac cu mobila: scaune, rafturi, apoi frigidere, televizoare, aparate radio, calculatoare… Unele sunt bune doar pentru piese de schimb, altele sunt ”en bon etat”. Nimeni nu păcălește pe nimeni. Ce nu se ia, se lasă pentru o masina care le colectează.
Prin urmare, dacă ai haine care nu-ți mai trebuie, dă-le unui om care are nevoie de ele sau lasă-le în pungi curate lângă, nu le arunca la tomberon! Cineva îți va mulțumi, în gând, pentru ele! Nu arunca nimic, faci, astfel, un gest minunat pentru cei fară posibilitați sau cei cărora le lipsește un anumit lucru. Cărțile, mai ales cărțile nu le da la ”maculatură”!! Așează-le în cutii, cineva poate le va lua…”


(Foto, bradul din Grand-Place, Bruxelles, 14.12.2014)

Intrarea în castelul din Seneffe (vedere de pe o alee împădurită pe domeniul castelului)

Ce rămîne, ca o indefinită senzație (arareori), după vizita la un castel… Nu au importanță grandoarea, în nici un caz opulența. De fapt, nici nu le vei găsi! Întotdeauna eleganța și rafinamentul dau starea de bine… Un trai rafinat a însemnat mai degrabă reținere și delicatețe asumate, o trecere cu stil prin viață. Și, pînă la urmă, ce anume rămîne? Da, impresia de ceva cunoscut, amintirea vagă că ai mai fost pe acolo… Ai mai fost? Nu, desigur, însă locul prin care te plimbi în tihnă face posibilă o astfel de amintire închipuită și încîntarea, însingurată, pe care o simți într-o lume aparte. De care, prin fire nevăzute, aparții cumva, prin ceea ce se numște, simplu, bucurie estetică… (foto, exterioare la castelul din Seneffe, 4.05.2014)
Castelul neoclasic din Seneffe / peisajul straniu

Un ochi de apă în grădina geometrică sau ceasul fără ore!

Teatrul castelului din Seneffe

Castelul din Seneffe: straniul de peste tot și din grădina geometrică

Sculptură de Pol Bury, ”12 + 12 triangle”, 1990, oțel inoxidabil, amplasată în oranjeria castelului. E o sferă dinamică și oglină acvatică. Trimite în S.F.

DSCF5293w

În ce privește ”tradițiile”, prefer ceea ce încă mai întîlnesc la ”talpa” satului. Cu timpul însă s-ar putea să regăsim ”vechiul” doar în reconstituiri etnografice. Interpretarea corectă a unui ansamblu care cîntă pe note și dansează după coregrafie e chiar mai conservatoare. Așa mi s-a părut în noaptea de Anul Nou jocul unui grup de tineri din Botoșani. Dacă măștile erau autentice, create în ”maniera” meșterului Gheorghe Țugui din Vorona (dacă nu or fi făcute chiar de el), costumele arătau prea ”teatralizate”, prea scenografice. În dansul cu ”mascați”, figuri șugubeţe şi înspăimîntătoare totodată sînt invocate din tărîmul morţilor, poate spre a se reconcilia cu viii sau, mai degrabă, pentru a-i familiariza cu lumea din care ”moșii” se reîntorc. Rolul măștilor de moși e unul apotropaic, mimînd lumea lor duhurile te recunosc, e un fel de a te adapta la ”mediu” purtînd un ”chip” urît cît mai veridic. Oricît de tineri ar fi dansatorii, pentru a fi credibil jocul începe lent, cu mișcări poticnite de gîrbov obosit. Foarte complex în toată desfăşurarea sa, dansul e o satiră pe înțelesul tuturor. De la mișcări aparent haotice, jocul devine cît se poate de vioi şi moşii prind „viaţă”, sfidînd legile firii şi reîntorcîndu-se, măcar prin ritm, la forţa tinereţii lor.

DSCF5298w

DSCF5303w

DSCF5300w

(Foto Elena Agachi, 31.12.2012)