Sublimul Bruxelles…

Cerul din Bruxelles, asta înceacă să redea un simplu mozaic găsit undeva pe o străduță din plin centrul orașului…

Mi-a plăcut ideea de portret sintetic al orașului – ”sublim” – pe care încearcă să o surprindă noua expoziție de la Bursă… Poate că e, la rigoare, oarecum exegerat să găsești sublimul într-un oraș așa cum e el, cu plurivalențele sale de la urît la frumos, de la dezagreabil la confortabil, de la obositor la odihnitor, de la impresia de Istambul la cea de Hyde Park, însă ce nu e exagerat pe lumea asta… Așa că am păstrat ideea ca o bună copertă de album, în care o să ”agăț” cîteva fotografii…

BOZAR a amenajat un loc pentru cei care ”mișcă” o artă a mișcării… Un tînăr, cu pantalonii lui ușor suflecați, mai degrabă dansa…

(foto din 10 septembrie 2017, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Joaca de-a plăcea!

BOZAR, foarte activa instituție de cultură și culturi din Bruxelles a înțeles că Editura Plaizier a reușit, de 40 de ani, să surprindă plăceri cotidiene… Bruxelles e o plăcere! Zile și nopți fotografii și-au privit orașul cu plăcere, așa cum a fost: stenic, aglomerat, romantic, ploios, cenușiu sau colorat de Art Nouveau. 40 de ani de tablouri într-o expoziție!

(foto 21.07.2017, Ziua Națională a Belgiei, BOZAR, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

După o sută de ani…

O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

O expoziție Bruges / Venise

Biblioteca din Laeken (o comună din Bruxelles) a organizat o expo cu poze de Luc Teper. Sînt clipe pe care le-a surprins ca un turist pasionat la plimbare, în culori luminoase și detalii foarte sugestive de prin Bruges și Veneția. Fără mofturi ”formaliste” și ”conceptualiste” de tot felul, fotografiile sale sînt frumoase, o plăcere să le privești! (În paranteză: m-am tot săturat să văd fotografii voit înnegrite, agitate, ”transpirate” aș spune, în care „subiectul” e mai degrabă grafic decît foto…) Fotografia turistului e o stare de bine, e și altceva față de revista N.G. În plus, dacă tot e făcută pe bani publici bine gestionați, epoziția oferă GRATUIT și un albumaș de format carte poștală, e adevărat, însă foarte bine tipărit. Fotografiile… Impecabil imprimate pe membrane. Cam asta de spus, restul e la vedere… A, iată cum se deschide albumul: ”Să fotografiezi locuri de o înaltă civilizație, ca Bruges și Veneția e…” Restul vine de la sine!

(foto din epoziția lui Luc Teper, Bruxelles)

Expresionism negru cu un punct roșu…

”Țipătul” pictat de Munch (prima versiune, 1893) e, poate, cel mai cunoscut gest expresionist! Scena se petrece pe un pod, poate un dig, în bătaia vîntului din larg. Reușita pictorului de a transmite această atmosferă stranie prin ”volute” de culori intense, creează starea care amplifică pînă la insuportabil impresia vie că auzi strigătul mut. Cadrul de natură, așa cum l-a redat pictorul, dă forță straniului…

După 10 ani, un pictor din Ostende, Léon Spilliaert, o figură a expresionismului melancolic, dacă nu chiar tragic, pictează o femeie singură țipînd.

Femeia e surprinsă într-un moment în care vîntul a obosit-o. Abia se mai poate susține de balustrada de fier. E îmbrăcată într-o rochie neagră. Dantela albă accentuează impresia de întunecat. Lumina venind dinspre mare, din spatele femeii, filtrată de ceața care închide perspectiva, dă umbre intense, de parcă digul însuși ar fi lichid, sugerînd o balustradă în derivă. Totul pare mișcător în tabloul metaforic și, totuși, înghețat în negru. În părul femeii e prinsă o fundă, poate o floare roșie, nici nu-ți explici cum rezistă în coafura deșirată de vînt. E un punct de culoare în jocul dintre alb și întunecat. Strigătul intens al măștii e pe măsura groazei de a mai suporta angoasa, vîntul, timpul…

(Léon Spilliaert, ”Rafala”, ”La Rafale”, ”The Gust of Wind”, 1904. Mu.ZEE, Ostende. Ansamblu și detaliu. Am văzut tabloul de dimensiuni reduse, cît un carton obișnuit de desen, în impresionanta expoziție dedicată celor doi maeștri ai locului, Ensor și Spilliaert. Foto, 4.01.2016; text și imagini sub incidența drepturilor de autor)