Tag Archive: Expozitie


O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

Biblioteca din Laeken (o comună din Bruxelles) a organizat o expo cu poze de Luc Teper. Sînt clipe pe care le-a surprins ca un turist pasionat la plimbare, în culori luminoase și detalii foarte sugestive de prin Bruges și Veneția. Fără mofturi ”formaliste” și ”conceptualiste” de tot felul, fotografiile sale sînt frumoase, o plăcere să le privești! (În paranteză: m-am tot săturat să văd fotografii voit înnegrite, agitate, ”transpirate” aș spune, în care „subiectul” e mai degrabă grafic decît foto…) Fotografia turistului e o stare de bine, e și altceva față de revista N.G. În plus, dacă tot e făcută pe bani publici bine gestionați, epoziția oferă GRATUIT și un albumaș de format carte poștală, e adevărat, însă foarte bine tipărit. Fotografiile… Impecabil imprimate pe membrane. Cam asta de spus, restul e la vedere… A, iată cum se deschide albumul: ”Să fotografiezi locuri de o înaltă civilizație, ca Bruges și Veneția e…” Restul vine de la sine!

(foto din epoziția lui Luc Teper, Bruxelles)

”Țipătul” pictat de Munch (prima versiune, 1893) e, poate, cel mai cunoscut gest expresionist! Scena se petrece pe un pod, poate un dig, în bătaia vîntului din larg. Reușita pictorului de a transmite această atmosferă stranie prin ”volute” de culori intense, creează starea care amplifică pînă la insuportabil impresia vie că auzi strigătul mut. Cadrul de natură, așa cum l-a redat pictorul, dă forță straniului…

dscn3999w2
După 10 ani, un pictor din Ostende, Léon Spilliaert, o figură a expresionismului melancolic, dacă nu chiar tragic, pictează o femeie singură țipînd.

Femeia e surprinsă într-un moment în care vîntul a obosit-o. Abia se mai poate susține de balustrada de fier. E îmbrăcată într-o rochie neagră. Dantela albă accentuează impresia de întunecat. Lumina venind dinspre mare, din spatele femeii, filtrată de ceața care închide perspectiva, dă umbre intense, de parcă digul însuși ar fi lichid, sugerînd o balustradă în derivă. Totul pare mișcător în tabloul metaforic și, totuși, înghețat în negru. În părul femeii e prinsă o fundă, poate o floare roșie, nici nu-ți explici cum rezistă în coafura deșirată de vînt. E un punct de culoare în jocul dintre alb și întunecat. Strigătul intens al măștii e pe măsura groazei de a mai suporta angoasa, vîntul, timpul…

dscn4000w1
(Léon Spilliaert, ”Rafala”, ”La Rafale”, ”The Gust of Wind”, 1904. Mu.ZEE, Ostende. Ansamblu și detaliu. Am văzut tabloul de dimensiuni reduse, cît un carton obișnuit de desen, în impresionanta expoziție dedicată celor doi maeștri ai locului, Ensor și Spilliaert. Foto, 4.01.2016; text și imagini sub incidența drepturilor de autor)

dscn3930w
Japonismul a reprezentat o mare fascinație pentru lumea deschiderilor pe care le aduc ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, cu precădere prin impresionism și (mai ales) Art Nouveau. E cunoscut că Van Gogh, de exemplu, a și recreat stampe japoneze în cîteva pînze. Admirația pentru rafinament într-un mare centru de iradiere Art Nouveau, cum e Bruxelles, a făcut ca aici să se păstreze una dintre cele mai importante colecții de stampe japoneze din lume! Astfel că, nu foarte des, poate o dată la o generație, se întîmplă cîte o expoziție, cum e actuala ” UKIYO-E”. Stampele sînt extrem de sensibile la lumină, de aici parcimonia expunerii lor, încît a le vedea e realmente un privilegiu…
Ceva mi-a atras însă atenția într-un mod mai special, e mica povestioară a unui dialog peste timp si peste meridiane… Una dintre stampe „povestește” despre fascinația pentru marile transoceanice, pentru ceea ce nu mai fusese văzut peste mări și țări și tocmai începuse să umble pe noile rute pe care lumea le descoperise. E o stampă de la mijlocul sec. al XIX-lea, prezentînd, în toată grandoarea sa hipertrofiată, un vapor american. În jurul său s-a creat o aglomerație teribilă, e furnicarul celor veniți să-l întîmpine printre valuri. Și mi-am amintit scena din filmul ”Amarcord” al lui Fellini, cu toată forfota și ”extazul mistic” la vederea pachebotului uluitor în fantasma nopții… Așteptarea miraculosului transcende ”orizonturile culturale”, spectacolul lumii e pretutindeni la fel de fascinant! (foto, stampe din 1864 de Gountei Sadahide)

Scenă din filmul Amarcord:
https://www.youtube.com/watch?v=J7J3P3KxTZ4

dscn3856w1
5 orașe se numește expoziția lui William Klein de la Bruxelles. Privitorul are șansa de a vedea selecție fotografiilor făcută de autorul însuși. E un mare privilegiu pentru privitor și, poate, și pentru artist, la cei 88 de ani (s-a născut în 1928). Din, să ne imaginăm, cred că nici nu sînt în stare să evaluez corect, cele cîteva zeci de mii, poate sute de mii, de imagini cîte s-or fi adunat în profesia de fotograf de modă, de reportaj, de stradă, a ales atîtea cît să umple dens cu tablouri mari pereții unei săli cu balcoane. Înrămările autorului trimit la impresia unor decupaje fruste din ziarele vechi, nu au contururi de carton, doar cadre negre, fine, susțin imaginile. Cele 5 orașe sînt megalopolisuri iconice pentru lumea modei și a vieții culturale, a ritmului nocturn, în general: New York, Paris, Moscova (da!), Roma și Tokyo. Interesant, nici un cadru de peisaj nu se regăsește: totul e expresie și forfotă umană, de la cea cotidiană, la cea amestecată între glamour și pauper. Fotografiile lui WK surprind un amestec de viață așa cum a ajuns, fascinantă și ieșită din tipare, de la cele estetice la cele arhetipale, de la semnificativ la obișnuit și iluzoriu: strada, piața, barul… Din toată opera, autorul și-a ales 4 (cred că am numărat bine) imagini color: o manifestație feministă, o întălnire de ”domni” la club exclusivist, o scenă de paradă gay, altfel spus, fotografiile unor contraste (și, pentru cei mai mulți, derapaje) sociale.
Pictor de formație, autorul a lucrat pe cele mai ”tari” fotografii ale sale, pe cele care reduc la esențial o poveste cît lumea de veche! A adăugat peste fotografii culori tari, în compoziții abstracte de un grafism care să sugereze acolo unde fotografia nu poate mai mult sau nu poate și altceva. ”Tehnica mixtă” (nu am altă ”formulă de specialitate”) rupe fotografia din cotidian și o transpune în atemporal altfel spus în ”artă pură”.
Imaginile au uneori un șarm de film fellinian, cum e celebra imagine din Roma, în care alb-negrul rochiilor a două femei e surprins pe ”zebra” străzii trecînd în sensuri contrare, într-un furnicar uman care le ignoră. WK a scos moda din studiouri garnisite cu lumini și a plasat-o în ”concretul” citadin autentic, încît lumea străzii devine altceva, una onirică.
Născut american, WK e ”artist francez” prin adopție culturală: a studiat, trăit și și-a făcut opera la Paris. E ”artist multiplu și inclasabil (!): fotograf, cineast, pictor și creator de cărți”, de albume mari, superbe (aflate, de altfel, la vînzare în expoziție). E, cumva, ”părintele” (spun biografii, ei nu ocolesc deloc limbajul clișeist, nu au frustrări) ”street photography”. E din bibliografia obligatorie pe temă!
Expoziția e o premieră pentru Bruxelles și se află la Botanique (clădirea fostei Grădini Botonice) într-o sală deosebită, atractivă ea însăși.
(31.12.2016, fotografii de atmosferă; precizez că fotografiatul în interiorul expoziției nu e interzis)

dscn3888w1

dscn3869w

dscn3878w

dscn3877w

dscn3882w1