Tag Archive: Smirdan


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

E o batcă. Cu talentul său, bunicul i-a cioplit fusul dintr-un lemn de salcîm. Cred că acel cub de oțel dur se găsea la ”cooperativa” din sat, cum îi spuneau casei cu două odăi, ce fusese a unui chiabur și devenise un fel de magazin cu de toate, universal în miniatură. De acolo mi-am cumpărat pe cinci ouă ”Geniul și zeița”, cartea lui Huxley. Sau poate că acel oțel fusese bătut și călit de vreun țigan, în verile în care șatra se așeza la marginea satului și începea să umble după ouă și găini, luînd la reparat și spoit cazanele vechi de prin ogrăzi. Era prin 1975, cîțiva ani mai înainte poate, cînd bunicul a cioplit și rotunjit cu rașpele pe care le avea, bucata aceea de salcîm. A făcut și un inel de fier în juru-i, să nu se crape lemnul de atîta bătaie și uscare. Inelul e mîncat acum, abia se mai ține, are însă o rugină frumoasă, ca din pictură. De altfel, înainte de o nouă ascuțire a coasei, undeva sub umbra unui copac, sau la colțul umbrit al casei, pe la amiază, înainte de un somn bun pe arșița în care nimeni nu putea lucra, uda bine lemnul să fie mai trainic, mai umflat și să stea oțelul nemișcat, încît fiecare lovitură cu gura ciocanului să fie precisă și sprințară ca un ritm de jazz. Pumnul lui nu era niciodată strîns pe coada ciocanului, care parcă juca în mînă și ar fi putul cu ușurință zbura undeva, dacă precizia ritmicii nu l-ar fi coborît cu iuțeală pe coasă, lăsînd pe buza ei o crestătură fină, ca o mușcătură nervoasă iar eu mă miram cum de nu dă sîngele pe buza aceea atît de fin mușcată de nervii dibaci ai bătăii. A luat tata batca atunci cînd bunica mea, mămuța, nu a mai avut ce face cu ea. Mămuța învățase cum-necum să bată coasa, după ce murise bunicul. Dar suna dogit și aiurea, coasa căpătase dinți sparți și un fel de gingie boantă. O mai repara tata, cînd venea vara de la fabrică și cosea peste tot. Ani buni batca i-a folosit tatei. Acum măsoară singurătatea, ca o limbă de ceas căzută. Mi-am desenat din ea un cadran solar.

(Foto 25 iulie 2015, Smîrdan, comuna Suharău)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nimic nu e ce pare a fi… / volume în cer și pe pămînt…

Sînt sugestii trăite în miriștea care-mi înțepa picioarele în copilărie, în care simțeam arșița în adolescența combinelor argintii ca niște lăcuste… O lume care se schimbă. Dar e mereu aceeași! (Foto, 27 și 28 iulie2015)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Rîurî, rîuri…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Valul…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ecranul…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Tatăl nostru
Care e în ceruri undeva pe drum
A făcut din a fi devotat
Un fel de sfințenie…
Ca o asceză trăită la țară.
Cînd s-a făcut voia sa
Tatăl nostru
A zidit o casă pe care
A smuls-o oarecînd din tălpile crăpate
Și a dus-o într-un loc mai bun
Precum în cer
Uneori merii se usucă și acolo
Tatăl nostru
Se odihnea rareori
Duminica se mulțumea să-și privească grădina
Cea de toate zilele
Să-i pară frumoasă
Din devoțiune
A stat deseori departe de casă
Știind că blocul turn îi poartă băieții la școală
În Laurian zburdau matematica și fizica
Iar facultatea venea de la sine
Nici măcar nu i-am cerut
Dă-ne-o nouă
Tatăl nostru
Citește rugăciuni
Din cartea cu scris mare…

(În memoria tatălui meu Dumitru, 30.09.1931 – 14.09.2014; fotografie, 17.09.2014)

DSCF5146w1

Ceața, mai degrabă o pulbere de zăpadă mînată de vîntul ce nu scutura copacii lasă peste sat o penumbră care amplifică distanțele. E un fel de ecran din pînză gălbuie pe care joacă imaginile unei proiecții vechi. Contrastele dispar și pămîntul se întinde peste cerul opac, albit și el. E o lume prinsă între neliniștile unor umbre.

DSCF5148w

DSCF5174w

(26.12.2012, dealuri cu sate pe lîngă Dorohoi)

Proiecții din anii trecuți: senin la Suharău, nori la Smbîrdan, Vorona

Amintiri…

…evanescente ca însuși satul românesc transfigurat la care, pînă la urmă, chiar și sătenii  nu mai au acces, așa îmi închipuiam plecarea ”pe deal” a unui cortegiu răsfirat… Rămîn doar locurile, golite de ființă încă din viață.

(Foto Smaranda Agachi, 29 sept . 2011, Smîrdan, Botoșani)