Tag Archive: Vacanta



Oricît de mofturos ai fi, după o călătorie la Bruxelles tot rămîne ceva, pe lîngă ce-ai cumpărat. Nu doar ce-ai văzut, dar poate și gustul unei beri, unei praline aromitoare, tihna sau poate graba unei cafele, cine știe…
Însă dacă vrei să guști cireașa de pe tort e bine să treci pe la ”Cirio”. (E lîngă Bursă, pe stînga cum te uiți la treptele intrării.)
În acea tavernă Art Nouveau au inventat, pe la 1930, ”Half en Half” (se pronunță cum am scris) însă asta nu veți afla din ghiduri turistice. În paharul lung îți toarnă jumătate șampanie, jumătate vin alb. Paharul e umplut pînă-n ”cerc”, dar nici o picătură nu curge pe tavă. Nu ridici paharul la gură, n-ai cum, duci gura la pahar și prin plecarea capului saluți sala! Dacă încercați să amestecați acasă n-o să iasă. Ori șampania va fi prea nu știu cum, ori vinul prea aspru, combinația potrivită au găsit-o acolo. Și nici nu ai cum fura rețeta, cînd vine cu sticlele pe etichete scrie doar ”Le Cirio”. Atît! Restul e savoare!


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


(foto, 27 decembrie 2017, taverna ”Le Cirio”, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Reclame

Plimbîndu-se prin ”Parc de Bruxelles”, Christopher M. Gérard amintește pățania unui confrate bruxellez. Pe cînd era elev, dramaturgul Michel de Ghelderode descoperă trupul femeii contemplînd-o pe Venus. În treacăt fie spus, cînd am privit și eu cu atenție statuia am văzut că ”Venus cu porumbel” a fost sculptată tocmai la 1774 și că, estetic vorbind, poate sta în orice mare muzeu al lumii… Numai că elevul de atunci, aflat la primele sale emoții estetice și erotice în amestec exploziv de stări adolescentine, a avut neșansa să fie văzut, în concentrata lui contemplare, de un preot neîndurător al colegiului său și pedepsit sever pentru impudoare… ”Le petit impudique” a rămas însă ”îndrăgostit” de statuile orașului și, pe la bătrînețe, a scris o carte, ”Mes statues”…

Ce vremuri, domnule! Cine-și mai ridică astăzi privirea spre clasica Venus, ușor rubensiană ?

(foto, 26 decembrie 2017, ”Venus cu Porumbel”, Parc de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Christopher M. Gérard e bruxellez din tată-n fiu: locuiește în casa pe care a ridicat-o bunicul său. E scriitor, a urmat filologia clasică la ULB. Mi-a făcut plăcere ”patriotică” să aflu, vorbindu-ne, că știe foarte bine literatura autorilor români ce au trăit în exil. Sonoritatea numelui meu i-a amintit de Petre Dumitriu, după care mi-a mărturisit prețuirea lui pentru Vintilă Horia… Îl știe bine pe Goma… Mai degrabă toate astea m-au făcut să vreau să-i citesc ”memoriile” sale citadine. Cartea e jurnalul de vagabondaj printr-un ”oraș personal”, ce are foarte puține în comun cu metropola politică, incertă, care-și schimbă de vreo două generații etniile ce o locuiec. Și paginile sale m-au motivat să caut Parcul Tenbosch, al primelor impresii urbane ale autorului. Din copilărie privește aceiași arbori rari, aduși din China sau Congo… Parcul a aparținut familiei Solvay, industriași dedicați mecenatului, ca alte multe domenii bruxelleze. Cu știință de peisagiști au transformat un povîrniș abrupt într-o ascensiune sinuasă pe alei. Modul cum e plasată o bancă, un lampadar în peisaj lasă loc unei clipe de frumos. Cîndva copilul privea ”Certains jours, une jeune femme passait à cheval…” (Christopher Gérard, Aux Armes de Bruxelles, 2017, Pierre-Guillaume de Roux, Paris)

(foto, 25 decembrie 2017, Parcul Tenbosch, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

vise dintr-o zi de vară…

Ecranul…

…la ”zidul” mă găndeam și l-am numit evaziv ”ecranul”… Importantă e sugestia de evadare pe care zborul o face posibilă, cînd nici o breșă nu e previzibilă… Asta m-a emoționat la acel avion care mi-a lăsat impresia că abia poate depăși barajul…

”Radiografia logosului” așa mi-a venit să numesc sculptura asta arborescentă din ”Casa istoriei europene”, noul muzeu inaugurat ăn vara 2017 la Bruelles.

Impresia de toamnă din fereastră… (nu exagerez, chiar de pe pervaz…)

(foto din august 2017, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

Knokke e orășelul belgian cel mai plin de artă din cîte am văzut. Nu ai altceva mai bun de făcut, după ce-ți scuturi papucii de nisipul fin, decît să cumperi ceva ”de artă”, că merge seară la bere. 80 de galerii nu de șaormării (nu-i glumă!) se înșiruie una lîngă alta la trotuarul larg de pe țărmul mării. Mai asculți vîntul, mai miroși marea, mai privești arta de toate felurile și mărimile, nu exagerez. Unele scot statui să vîndă direct în stradă, poate sînt clienți care nu rezistă și trebuie musai să cumpere, să nu leșine de poftă… După cum i-am văzut, cei care umblă prin galerii și mai puțin prin nisip sînt afectați de o inexplicabilă melancolie, e știut, consumul exagerat dăunează!

(foto 11.08.2017, Konkke, Belgia la țărmul Mării Nordului; copyright ©Dumitru Agachi)

Sculptorul se numește Ronald A. Westerhuis. El creează geometrii în oțel. Șlefuind impecabil zone ale obiectului integrează oglinzi.