Eternitatea vie e purtată de cuvintele pe care unele spirite mari le-au născut. Părîndu-le eternitatea doar un somn adînc, și ele l-au dorit însoțit de ceea ce marea poate oferi : ”murmur etern”, mirosuri sărate, liniște de vînt… Nu au fost doar imaginate reveriile, unii le-au și experimentat. Încă din viață cuvintele lor, culoarea și partitura au surprins eternul ca o liniștită experiență. Așa începe drumul îngust ce duce la cimitirul marin de pe faleză. Sub cruci sînt înmormîntați sau doar sub statui. Dincolo, în depărtarea sărată de ceața, ”să-ţi pierzi privirea-n linişte de zei!” — in Varengeville-sur-Mer.
La poarta cimitirului au pus cuvintele pictorului. Mormîntul lui G. Braque se află acolo, ”la marginea mării”.
”Tu soarbe, piept al meu, născîndul vînt!
Noi prospeţimi, din mare exalate,
Îmi dau iar suflet… O, vigori sărate!
În valuri, spre-a sălta mai viu, m-avînt!”
(Paul Valéry, ”Cimitirul Marin”, fragment, traducere de Stefan Augustin Doinas)
(Foto, 13.04.2015)