Category: note de lectura


După restaurarea picturii interioare înnegrite de vreme, privitorul Suceviței care reușește să depășească gestica grăbită a închinărilor formale, devenind mai atent la ”atmosferă”, lumină, detalii și nuanțe (nu numai cromatice) poate avea veritabile surprize… Una dintre ele: la partea de sus a pereților camerei mormintelor sînt pictate, de jur-împrejur, pe două registre, scenele vieții Profetului Moise, de la ”copaia” din apele Nilului la Ieșirea din Egipt (Exodul) și rătăcirea în pustiu, pînă la construirea Cortului. Redate cu acribie biblică, scenele sînt și remarcabile pictural. O astfel de reprezentare detaliată, pe o așa întindere, ca un veritabil ”roman” BD, e cu totul neobișnuită în pictura epocii. Atenția acordată temei e cumva explicabilă: accentul cade pe ”Legea cea veche” pe care creștinul nu o poate ignora în situarea pe calea cea nouă, cristică! Tocmai de aceea, în cea mai amplă dintre scenele pictate, Moise își conduce poporul la Templu. Iar pentru a-l reda în toată măreția lui albă, artistul a pictat biserica albă a Suceviței, abia terminată. Încă nezugrăvită la exterior, biserica e zveltă ca o arcă. Mai mult, imaginea nu conține pridvor, e încă o confirmare că ele au fost adăugate mai tîrziu…. (Uneori ”arheologia” iconografică poate confirma ceea ce pare simplă speculație…)


(Foto 17 aprilie 2017, Mănăstirea Sucevița; text și imagini sub protecția drepturilor de autor, reproducerea nu este permisă fără acordul meu)

dscn3856w1
5 orașe se numește expoziția lui William Klein de la Bruxelles. Privitorul are șansa de a vedea selecție fotografiilor făcută de autorul însuși. E un mare privilegiu pentru privitor și, poate, și pentru artist, la cei 88 de ani (s-a născut în 1928). Din, să ne imaginăm, cred că nici nu sînt în stare să evaluez corect, cele cîteva zeci de mii, poate sute de mii, de imagini cîte s-or fi adunat în profesia de fotograf de modă, de reportaj, de stradă, a ales atîtea cît să umple dens cu tablouri mari pereții unei săli cu balcoane. Înrămările autorului trimit la impresia unor decupaje fruste din ziarele vechi, nu au contururi de carton, doar cadre negre, fine, susțin imaginile. Cele 5 orașe sînt megalopolisuri iconice pentru lumea modei și a vieții culturale, a ritmului nocturn, în general: New York, Paris, Moscova (da!), Roma și Tokyo. Interesant, nici un cadru de peisaj nu se regăsește: totul e expresie și forfotă umană, de la cea cotidiană, la cea amestecată între glamour și pauper. Fotografiile lui WK surprind un amestec de viață așa cum a ajuns, fascinantă și ieșită din tipare, de la cele estetice la cele arhetipale, de la semnificativ la obișnuit și iluzoriu: strada, piața, barul… Din toată opera, autorul și-a ales 4 (cred că am numărat bine) imagini color: o manifestație feministă, o întălnire de ”domni” la club exclusivist, o scenă de paradă gay, altfel spus, fotografiile unor contraste (și, pentru cei mai mulți, derapaje) sociale.
Pictor de formație, autorul a lucrat pe cele mai ”tari” fotografii ale sale, pe cele care reduc la esențial o poveste cît lumea de veche! A adăugat peste fotografii culori tari, în compoziții abstracte de un grafism care să sugereze acolo unde fotografia nu poate mai mult sau nu poate și altceva. ”Tehnica mixtă” (nu am altă ”formulă de specialitate”) rupe fotografia din cotidian și o transpune în atemporal altfel spus în ”artă pură”.
Imaginile au uneori un șarm de film fellinian, cum e celebra imagine din Roma, în care alb-negrul rochiilor a două femei e surprins pe ”zebra” străzii trecînd în sensuri contrare, într-un furnicar uman care le ignoră. WK a scos moda din studiouri garnisite cu lumini și a plasat-o în ”concretul” citadin autentic, încît lumea străzii devine altceva, una onirică.
Născut american, WK e ”artist francez” prin adopție culturală: a studiat, trăit și și-a făcut opera la Paris. E ”artist multiplu și inclasabil (!): fotograf, cineast, pictor și creator de cărți”, de albume mari, superbe (aflate, de altfel, la vînzare în expoziție). E, cumva, ”părintele” (spun biografii, ei nu ocolesc deloc limbajul clișeist, nu au frustrări) ”street photography”. E din bibliografia obligatorie pe temă!
Expoziția e o premieră pentru Bruxelles și se află la Botanique (clădirea fostei Grădini Botonice) într-o sală deosebită, atractivă ea însăși.
(31.12.2016, fotografii de atmosferă; precizez că fotografiatul în interiorul expoziției nu e interzis)

dscn3888w1

dscn3869w

dscn3878w

dscn3877w

dscn3882w1

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

I se spune Villa Empain. Cumva nepotrivit. Prin grandoare și echilibru e, de fapt, un palat modernist. La vremea la care a fost construită, prin 1930, volumele ei amintesc de un Art Deco întîrziat, cînd avangardismul cucerise arhitectura… Ca un nor nostalgic, palatul flancat de pergole surprinde prin modernismul strîns într-un echilibru clasicist fardat cu aur. Ancadramentele sînt aurite la propriu, vreo 18 kg de aur de mare puritate au fost lipite cu lipici vegetal. Cel din 1934 se uscase și o mare parte a foițelor de aur se decojea… Pe 8 ianuarie 2016 un artist în vogă al abstracției cromatice și liniilor aparent obișnuite și deloc încărcate de sens a lipit culori intense pe ferestrele mari. Liniile lui Daniel Buren aduc ceva ludic, un fel de morișcă înșurubată în echilibrul ușor rigid al simetriilor… (Daniel Buren, Entrelacer, 2016 Travail in situ, Villa Empain, Bruxelles ; Filtres colorés transparents, pour 17 fenêtres)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto la Villa Empain, Bruxelles, 25 septembrie 2016; text si foto sub protecția drepturilor de autor)

Se pare…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
………..
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

(două strofe din Eminescu, ”Cu mâine zilele-ţi adaogi…” și o fotografie din grădina unei case din Bruxelles, Avenue Franklin Roosevelt Ixelles)

img_6610w1

Nici nu mai știu dacă nu cumva memoria le amestecă pe toate, de pe vremea tihnită a dulceții de cireșe amare, gustată printre sorbituri de apă rece din paharul brumat și a studiourilor din oraș, cu aparate de lemn și pînză neagră ca un șal neobișnuit, acoperind un cap de fotograf, de cele mai multe ori încărunțit… Părînd neschimbate de pe la 1900 (intrasem prima dată ”la fotograf” cîndva prin 1970), mă fascina, așteptînd să-mi vină rîndul, ”decorul” ca o fisură în peisajul meu interior, plin de blocuri… Pe fundalul unui covor cu flori, pentru cei de la sate sau cu portic și trandafiri înfloriți, pentru familiile de orășeni, fotograful te ținea nemișcat cîteva secunde, ”nu clipiți” spunea cu voce severă, după care, închizind printr-un gest elocvent obiectivul cu un capac, se relaxa surîzător și adăuga: ”să vă fie de bine!”… Ce vremuri, domnule, ce vremuri!

(foto pe o stradelă din Bruxelles, o vitrină cu o scriitură amintind de Magritte…)