dumitruagachi
Ca un surd, ca un mut,
Ca un orb, ca un suflet fără de
Miros păşeau pe ţărmul mării
Însorite
Sprijinîndu-se unul pe
Celălalt în mine însumi
Pipăiam ţărmul,
Cum poate fi durerea
Un răsărit din mare pipăibil?
Cum poate fi apusul
Un cor de parfumuri?
Fru-Fru nu-mi răspundea!
Cîntecul tristeţii se împrăştia
Din trîmbiţa
Prin care rîdea Fellini,
Giulietta uita replica şi
Ridica mirată sprîncenele de claun
Cu o mirare de ochi îmbuna
Rîsul nopţii
(Foto D. Agachi, Bruges al spiritelor, 21.02.2011)
Dumitru Agachi's Weblog 
Super si poezica si FruFru si pozele! 🙂
Bruges-ul cel putred ma deprima! Nu demult am recitit cartea lui Rodenbach…
Am vazut „La strada” intr-un moment foarte greu al vietii mele. M-a sfisiat. Versurile tale insa imi sugereaza ceva ce nu reusisem atunci sa vad, orbita intrucitva de tragicul filmului: suferinta poate fi gratioasa, daca pot spune asa. Suferinta Giuliettei e fara ranchiuna, intr-o acceptare totala, aproape divina. E o lunga mirare, dezarmanta si induiosator de firava. E ce putem avea noi mai bun, e esenta umana insasi, in toata profunzimea ei. E ceea ce face posibila poezia, nu-i asa?
Un poem foarte sensibil, ce reuseste sa descopere celui orb imaginile inceputului si sfirsitului, incrustate in firava linie a tarmului, sa umple auzul celui surd de risete negre ori asurzitoare, sa umple narile celui fara de miros cu „un cor de parfumuri”… intr-o sinergie impresionanta si impresionista, scaldata in nuante de albastru si gris. Multumiri poetului pentru aceasta bucurie completa a simturilor!
Mulţumesc Elena, Ştefana,
Am ezitat în marginea unui gînd: poate avea „valoare” poetică haloul unui film, spre exemplu? Textul poate scăpa cuiva, pentru simplul fapt ca nu a văzut niciodată un film de Fellini! Mi-am răspuns că, în fond, Fru-Fru e însuşi claunul, aşa cum e „natura” lui exterioară, arlechinul e mereu Fru-Fru, Tru-Tru, Kru-Kru… şi e mereu alterul. Iar pentru mine „regizorul” e Fellini, el incumbă valenţe simbolice, aşa cum Titanic e metafora navei (tragice) aşa cum Apollo e mai greu de asociat astăzi anticului zeu al luminii şi mai facil ieşirii omului în cosmos!
Poate ca textul poate scapa celui ce nu dispune de referinta. In acelasi timp, nu sint sigura ca poezia in sine are nevoie de referinte. Cert, referintele ajuta, pot fi o conditie pentru a intelege textul in toata profunzimea lui, insa nu cred ca reprezinta o necesitate absoluta. Pe de alta parte, prima imagine ce am avut-o citind poemul au fost legate de film si de emotia traita atunci cind l-am vizionat. Astfel ca ma intreb cum as fi primit textul fara acest „halou”… fellinic…Et j’avoue que la question est intrigante…
Ştefana, cred că prin mister toate sunt cu putinţă! Îţi mulţumesc!
Bună ziua, numele meu este Costin Comba și administrez un blog de fotografie http://www.costin-comba.blogspot.com . Aș vrea să vă rog dacă doriti să facem un schimb de link-uri. Dacă doriți să mă băgați în seamă bine, dacă nu, mă înclin cu respect și vă mulțumesc, atașând scuzele de rigoare pentru deranjul creat.
Costin,
În cea mai democratică (încă) dintre lumi (pînă nu se vor institui şi pe aici tot felul de cenzuri şi „regulamente”), orice posibil „dialog” în care să nu-mi pierd timpul e o plăcere şi o favoare. Mă bucur să fi descoperit pe cineva demn de luat „în seamă”, din cîte am văzut pe blog, creaţia ta fotografică probează asta. Am adăugat link în lista mea de blog-uri. Eu prefer fotografia frustă, „captura” doar rudimentar editată, de tipul decupării pentru o încadrare mai expresivă. În ce mă priveşte, consider că a duce o fotografie în photo shop înseamnă să-i atingi sufletul, iar de o astfel de fotografie are nevoie doar publicitatea…