Tag Archive: Pictura



Clădirile abației Maredret sînt impozante, însă venind pe aleea atît de umbroasă n-ai cum să le vezi de departe, dai mai întîi de somptuosul zid de piatră care o închide. Soarele ar trebui să pătrundă mai ușor prin frunzișul galben, dar e încă prea des și aveam impresia că era deja seara tîrziu. Nu era. Maredret e o mănăstire de călugărițe, 30 sînt acum acolo, la numai 3 km de vecina abație de monahi de la Maredsous. Tocmai spiritul comercial ce dă acolo ”roade”, lipsește cu desăvărșire dincolo, la Maredret. Ele doar scriu cu artă ca în evul mediu, au redescoperit tehnicile anluminării după cercetări și mai ales după enorm de multe ore de practică. Scriu și pictează cu finețe texte sacre, cu ”înflorituri” de litere și chemare, geometric și sinuos totodată, cu precizie romanică și gotică într-un manierism (post)modern început de călugărițe la 1893, după secole de uitare… Cîteva dintre ele încă se ocupă cu arta de a nu uita!
(fotografii din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

http://www.accueil-abbaye-maredret.info/about_us

Anunțuri

Așa cum ne-am obișnuit cu armonia de culori a picturii exterioare care s-a păstrat la cele cîteva biserici din Moldova, ne putem imagina și pereții catedralelor din Evul Mediu ca o interminabilă pictură vie… Nu știu dacă și prin alte părți din lumea catolică a fost la fel, însă în Franța gotică catedrala nu era fie sumbră, cu piatra înnegrită de ploi, fie de un alb lăptos, radiind o lumină vioaie, așa cum arată după restaurări. Catedralele erau, ca și viața, pline de culoare! Asta au descoperit restauratorii: pe toată înălțimea, peste tot, urmele celor 5 culori folosite, chiar și motivele decorative erau colorate. La Catedrala din Amiens un spectacol de lasere simulează frumoasa punte colorată dintre pămînt și cer!

(foto 01.08.2017, Catedrala din Amiens, Franța; copyright ©Dumitru Agachi)

Fațada de Vest, portalul din dreapta, dedicat Fecioarei Maria: proiecția de lasere (CHROMA) simulează, pe baza releveelor de urme de culoare, modul în care exteriorul a fost pictat.

Intrarea de Nord după curățirea pietrei.

Trei prezențe românești am regăsit la ”Centre”…. Una dintre ele e pictura din 1971 a lui Cornel Brudașcu, ”Portretul unei generații”. Înlănțuirile și suprapunerile tematice pe care muzeul le propune sînt inteligente și extrem de sugestive: în fața tabloului este plasat un colac de sîrmă ghimpată. Tabloul în ulei reproduce fotografic o fotografie de grup. Postura e cunoscută, grupul din fața camerei încearcă să stea cît mai ”nemișcat”. Pictura redă tocmai starea de înțepenire plină de tristețe! Privit dincolo de rama sa tabloul devine, prin asocierea de idei pe care organizatorii au înțeles-o, portretul multor generații închise…

(Foto, Paris, 3 iunie 2017, Centre Georges Pompidou; copyright ©Dumitru Agachi)

După restaurarea picturii interioare înnegrite de vreme, privitorul Suceviței care reușește să depășească gestica grăbită a închinărilor formale, devenind mai atent la ”atmosferă”, lumină, detalii și nuanțe (nu numai cromatice) poate avea veritabile surprize… Una dintre ele: la partea de sus a pereților camerei mormintelor sînt pictate, de jur-împrejur, pe două registre, scenele vieții Profetului Moise, de la ”copaia” din apele Nilului la Ieșirea din Egipt (Exodul) și rătăcirea în pustiu, pînă la construirea Cortului. Redate cu acribie biblică, scenele sînt și remarcabile pictural. O astfel de reprezentare detaliată, pe o așa întindere, ca un veritabil ”roman” BD, e cu totul neobișnuită în pictura epocii. Atenția acordată temei e cumva explicabilă: accentul cade pe ”Legea cea veche” pe care creștinul nu o poate ignora în situarea pe calea cea nouă, cristică! Tocmai de aceea, în cea mai amplă dintre scenele pictate, Moise își conduce poporul la Templu. Iar pentru a-l reda în toată măreția lui albă, artistul a pictat biserica albă a Suceviței, abia terminată. Încă nezugrăvită la exterior, biserica e zveltă ca o arcă. Mai mult, imaginea nu conține pridvor, e încă o confirmare că ele au fost adăugate mai tîrziu…. (Uneori ”arheologia” iconografică poate confirma ceea ce pare simplă speculație…)


(Foto 17 aprilie 2017, Mănăstirea Sucevița; text și imagini sub protecția drepturilor de autor, reproducerea nu este permisă fără acordul meu)

Mulți dintre docții exegeți ai picturii Moldoviței nu au înțeles ce anume o singularizează, de unde vine impresia specială, subtilă, pe care o transmite privind-o. Programul iconografic în formula stereotipă are cîteva ”breșe simbolice”, cum ar fi accentul pus pe reprezentarea (prea catolică!), în multe scene, a Mielului Mistic. Pictorul Moldoviței a fost un ”îndrăzneț” nu numai prin asta, dar și prin atenția fină în redarea unor detalii. Imaginația lui evada din îngrădirile manierei, reușind surprinzătoare accente vizuale.

Unul se află în pronaosul bisericii, într-o secvență din Sinaxar. Tulburatoarele imagini ale sinaxaului, amintintind de pedepsirea și uciderea sfinților pentru credință, sînt dintre cele mai schematice și manieriste reprezentări. Importantă era redarea gesticii atroce a călăului. Însă la Moldovița, în reprezentarea unei astfel de secne, apare un detaliu neașteptat, pe care doar talentul îl poate născoci: călăul ridică pe sabie o năframă… Nimic nu ar fi justificat acest ”joc” pictural! Imaginea unei săbii lungi, dîndu-ți impresia că e cumplit de grea, ar fi fost, vizual, suficientă! În toate celelalte scene e așa! Ar fi îngrozit dar nu ar fi evocat, cu atîta intensitate, tragicul… Pictorul a reușit astfel să sugereze cît de curată, ca o năframă fină, e viața în sfințenie…

În pictura exterioară a Moldoviței îți face plăcere să privești frumusețea, aș spune aflată departe de hieratic. Nimic nu transmite o solemnitate rigidă și arțăgoasă! Chipuri frumoase, cu părul liber, prins în șiraguri de perle, au mișcări elegante și priviri zglobii. Gesturile lor ample, aproape cochete, vorbesc despre o lume mai degrabă citadină, uitînd parcă de asprimile ascetice. Îndrăzneala pictorului de a reda bucuria vieții merge pînă acolo încăt unuia dintre personaje îi lasă dezgolit un umăr tînăr… E atîta (ne)firesc în acest gest, încît am impresia că e cel mai ”omenesc” detaliu din întreaga pictură rareșiană. El denunță toate obtuzitățile și amintește, fără prejudecăți, că trupul omului e frumos!… 😇

(Foto, 18.04.2017, Manăstirea Moldovița; text și imagini aflate sub incideța drepturilor de autor; reproducerea interzisă fără acceptul meu. Cei care vreți să plagiați va rog să nu o faceți!)