Bruxelles și-a păstrat lacurile, deși voința urbanistică, așa cum a fost mereu contra naturii, a făcut ca rîurile sale să fie trecute în canalizari subterane… Însă lacurile s-au păstrat, sînt peste tot, mai mari sau mai mici fac viața bruxelezului suportabilă în weekenduri, mai ales dacă norii proverbiali s-au retras pentru o zi… Marea libertate a parcului, asta caută cu toții!
Am prins si eu un astfel de moment pe stradă, după cele două atentate oribile din 22 martie, de pe aeroportul din Zaventem (unul dintre cele mai mari din Europa) și de la metroul din Bruxelles (explozie într-un vagon de metrou oprit în stația Maelbeek).
Oriunde e cît de cît un loc simbolic în Bruxelles, cîțiva se opresc, vorbesc, își exprimă tăcut voința de a nu rămîne indiferenți, de a arăta, cu omenească teamă în priviri, că vor să trăiască…
Pe o fotografie a unui grup cu anonimi, alții, la fel, cu priviri tăcute, au lipit afișe. Într-o latură a fotografiei trei tineri își susțin micile lor inscripții, ca și cum tocmai s-ar fi desprins din lumea imaginii… Afișele sînt simple, scrise în tot felul de limbi. Oricare limbă știe să exprime oroarea. Pentru că, nu-i așa, moartea și suferința provocate cu monstruoasă lașitate sînt împrăștiate ”democratic”: nu discriminează, nu deosebesc nici după religie, nici după vîrstă sau sex, nici după culoarea pielii… (Bruxelles, foto 23.03.2016)
Arhitectura Art Nouveau nu a venit numai cu o luxurianță a detaliului, pe la 1900, ci mai degrabă cu un exces de confort… Ea oglindea în exterior intimitatea dichisită a saloanelor, cu rafinamentul drapajelor și al mobilei elegante. Uneori, armoniile aproape neverosimile pe care volumul și desenul le prefigurau, erau dictate doar de fantezia unei lumi în care, nu-i așa, toate păreau de o frumusețe însorită…. (O casă Art Nouveau pe Avenue de Laeken, 53; Bruxelles; foto, 13.03.2016)
Linia palmei mele te-a cuprins mereu…
Dar poate cea mai sfioasă atingere, fermă, normală
Grabită, întristată, ultima în ziua aceea cu privirea intoarsă
Surîzătoare, plină de speranță,
Tînară și inspirată,
Alunecoasă și rece într-o zi de iarnă cînd era
Prea tîrziu
Neliniștită ca în dimineața în care am plecat
Departe
Și credeam că avionul mă duce dincolo de nori și mă uită acolo
Pe o cărare alba în care am găsit mereu urma pașilor tăi
Tandră atingere
Prea zgomotoasă cînd dormeai
Nici prea aspră, după o zi în care palmele s-au umplut de rugină
Cîte îmbrațișari cu palma strînsă
Pîna cînd bronzul părului tău s-a lustruit ca un porte-bonheur
Și am uitat că ar fi trebuit să-mi spun în
Gînd o dorință,
Mereu aceeași
Ești
În podul palmelor mele, albastru…
Diversitate art nouveau: în anume zone prospere din Bruxelles, înșiruirea de case ajunsese pe la 1900 atît de fastuoasă încît fiecare arata mai degrabă a palat urban, strîns între altele, dînd în inaccesibile și sofisticate grădini interioare…
Armonii între vegetal și uman…
Detaliul ca ritm și trecere…
(Foto D. Agachi, ”maison de maître” în Bruxelles; cîteva detalii prinse în trafic, 6.03.2014.)
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 