Vineri am trăit o experienţă spirituală. Ştiu, e un cuvânt încărcat… Altădată, dacă m-ar fi întrebat careva, netam-nesam, ce crezi că înseamnă o experienţă spirituală, aş fi răspuns, oarecum ironic, poate spiritistă? iar dacă întrebarea ar fi persistat, nu, serios, spirituală, aş fi ezitat să răspund. Descumpănit chiar, aş fi spus ceva evaziv, o astfel de întrebare te ia oricum pe nepregătite… Trimit, dintr-un imbold mai degrabă al sensibilităţii decît al minţii, la Tarkovski. Cele câteva filme ale sale m-au pus în preajma uneor impresii de experienţă spirituală, însă ale unui privitor din scaunul cinematografului, oricâtă magie are filmul, oricăt de mult primeam prin cele două simţuri care aproape că mă situează în lume… Dar celelalte? M-aş fi gândit la vreo nuvelă de Eliade, altcineva poate vorbi de alte pagini, de alt scriitor. Oricine poate lungi discuţia, şi, totuşi, cred ca întrebarea rămâne incomodă pentru oricine. Văzusem un indicator pe şosea, pe fond brun, un sit istoric mi-am spus, Abbaye de Villers. După o bucată de drum, gândind că trecusem demult, am oprit să întreb. Interlocutoarea ocazională nu a răspuns imediat, dar nici nu părea că nu a înţeles, mai degrabă în privirea ei nedumerită citeam un gând ambiguu, ce o fi cu ăsta că tocmai acolo vrea să ajungă… Era ceaţă. Umed şi ceaţa, nici măcar păsări nu se auzeu în labirintul abaţiei. I-aşi spune cernere, pulbere de apă, la ceea ce se lăsa încet, umed, rece. Eram singur, ce linişte stranie, s-au îdepărtat toate, zi, anotimp, şosele, trenuri. M-am rezemat de un zid negru între ruine impozante. Plasate într-o ordine clasicistă şi într-un spirit gotic, ziduri şi coloane sunt greu de cuprins cu privirea şi asta nu e numai de la ceaţă, dar nu neapărat nici de la măreţie, începusem să înţeleg… Fagii înalţi şi platanii nu ajung la înălţimea bolţii marii biserici. Lungi liane verzi, rămase verzi peste ger, s-au agăţat de pilaştri filtrând ceaţa în rozetele de sus… Perpetuă verdeaţă mi-am spus, unde nu e nici durere, nici suspin… Doar stropii cădeau de peste tot, de la înălţimea bolţilor, ritmând muzica apei, poate la fel e într-o peşteră, aceeaşi linişte a fiecărui strop.


(Foto D. Agachi, Abbaye de Villers, Belgia, vineri 10.12.2010)

Publicitate