Tag Archive: fotografie de arhitectura


Nu e o fotografie de undeva din Lipscani… Deși ar putea fi! Nu e nici de prin Fălticeni (aluzia lui Țuțea), deși ar putea fi…
E de pe o străduță îngustă cu sens unic și trotuar larg în centru la Bruxelles…
Sigur că ați citit ”milităria”! Aproape adevărat! Limbile pot fi surprinzătoare în raport cu împrumuturile din altele… Numai că, deși se scrie ca la noi fără diacritic ”militaria”, se pronunță accentuînd pe a final. Așa e în dialectul flamand!
Iată cum un semn discret pus deasupra vocalei ”a” face din militaria aceeași militărie cu altă pălărie! Frațior, scrieți cu diacritice în românește că altfel ”militaria” vă mănîncă! 😀


(Foto, Bruxelles, 8 iulie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)

O expoziție superbă se află pe o simplă alee dintr-un parc din Bruxelles. Toată povestea o găsiți în imagini… Adaug doar că în 1925 și 1927 statul belgian A CUMPĂRAT cele peste 10000 de negative pe sticlă făcute de germani. Războiul a însemnat și o ”campania militară” de fotografiere a patrimoniului aflat în Belgia. Poate au făcut la fel și în România, știe cineva? De ce au fotografiat? Pentru valoarea lui excepțională! Și cît public poate avea!

Iată o bună întrebare (în planul îndepărtat)…

Fotografii după fotografii…

(Foto, Parc de Bruxelles, 24 iunie 2017; copyright ©Dumitru Agachi)


Privind prin Jardin des Tuileries.


Impasibili printre tunuri… (Les Invalides.)

Portrete văzute la Pont des Arts.


Teoria relativității in nuce! sau ab absurdo! sau un chic de street suprarealism… În fine, surpriza arhitecturală e autentică… În piața largă din fața Primăriei din Paris, cu grandoarea ei barocă pînă la saturație, un arhitect a imaginat jocul acesta de uși recuperate din locurile în care casele mor! Sînt uși inaccesibile, sînt uși iluzorii! Lasă totul închis. Memoria încuiată e iremediabil pierdută. Casele din spatele acestor uși nu se mai văd… (Place de l’Hôtel-de-Ville – Esplanade de la Libération.)

(Foto, Paris, 3-5 iunie 2017, copyright ©Dumitru Agachi)

A devenit un fel de tradiție la Bruxelles, ca atunci cînd o clădire urmează să dispară, să fie dată pictorilor… Ei își fac damblaua colorînd-o cum le e viziunea și încărcînd-o astfel cu o ultimă semnificație! Nu neapărat pentru expresivitatea artistică am fotografiat, deși ea nu e deloc de ignorat. Creația îmi pare frumoasă și stenică, nu mai spun de efortul de a picta din macara. Am făcut-o pentru ușoara undă de tristețe pe care mi-a lăsat-o gîndul că vor dispărea și pictura și clădirea. La ce folosește însă cheltuiala de trăire artistică și de bani pentru o astfel de ”efemeridă”? Frumosului urban, lui folosește! Și amintirii că a fost ceva, cîndva. Pictura murală e opera lui SozyOne, unul dintre cei mai vechi în meserie și are peste 1000 de metri pătrați și vreo 34 de metri înălțime… Un epitaf numit pictură. „Dans le graffiti, on a l’habitude de ce que les médias appellent aujourd’hui l’art éphémère, explique SozyOne. Nous, une fois qu’on a fait notre truc, on l’a fait c’est tout, le moment a existé et il existe pour toujours… ” (citat dintr-un articol de Geoffroy Fabre, RTBF-info)

Flori de vitraliu, flori zgîriate, flori de tablă… E o casă reper Art Nouveau din Bruxelles, imaginată și construită de arhitectul Ernest Blerot.