Tag Archive: Arta populara


Carnavalul e prezent în orice localitate din Belgia, cît de mică sau mare o fi… Regia e aceeași, costumele doar au un anume motiv local care le diferențiază, cumva. La Malines am văzut un fel de căciuli foarte sofisticate, amintind de cele princiare. Extraordinară e capacitatea lumii de a zîmbi, de a juca, de a disimula… În puține cazuri am văzut atîta vocație a seninătății (pe chip), deși nici vremea belgiană, nici vremurile în general n-au fost și nici nu sînt confortabile… Însă revenirea la inocență le rezolvă pe toate!

(Foto, Malines / Mechelen, 19 martie 2017, pe la 2 două dupăamiază)

Reclame


Am văzut Delft-ul într-o zi albastră. Căldura plăcută adunase lumea în piețele din centrul orașului. Piețe cochete ce dau din una în alta doar trecînd poduri peste canale înguste și pe care le găsești cu ușurință, mergînd spre turnurile foarte înalte. Pe lîngă edificiile impozante – catedrale, primăria – sînt case cu prăvălii, multe dintre ele dedicate porțelanului pictat cu albastru, fie că sînt magazine cu ceramică actuală sau de ”antichități”… Așa am văzut, luminate de ziua senină, piesele somptuase, platouri, farfurii, aplice de perete, cu prețuri pe măsură, de cîteva sute bune de E, pînă la cîteva mii, după ce ne jucasem, peste tot pe unde am umblat prin Olanda, cu micile obiecte suveniruri din ceramică de Delft: mori și vaze tradiționale, unele nostime, cu mici guri în care să pui, cu parcimonie, cîte un fir de floare…

Ceramică actuală

 

Magazin de antichități (cu piese excepțional de valoroase, unele din sec. XVIII…)

 

Casă istorică în piața primăriei din Delft, cu o simpatică friză de porțelan pictat.

Delft, centrul, 11.04.2014

DSCF4938w2

Printre cele mai spectaculoase măști pe care le-am văzut pe străzile din Botoșani sînt cele de cerbi. Războinicile coarne, ele însele cu totul impozante, adăugau costumelor din covoare înflorate sugestia de forță atroce.

DSCF4958w

DSCF4942w2

(22.12.2012, Botoșani;  obiceiuri de Anul Nou din zona etnografică Botoșani, cerbii din Lozna; reproducerea fotografiilor este permisă doar cu acordul meu, Dumitru Agachi)

Prin multe părți o fi fost altfel, însă la Bruxelles 9 septembrie fiind însorit am ieșit la o bere. E un păcat cotidian care face loc și altora, apar mereu tentații stradale.

Ieșirile în stradă cu ”giganții” sînt foarte cultivate în folclorul local al cartierelor belgiene și de prin nordul Franței. Sînt expresiile actualizate, cum se petrece la noi cu măștile, ale unor rădăcini vechi care duc la veneratele forțe protectoare.

Uneori ”giganții” sînt ”supradimensionați”, alteori par doar cu un cap mai înalți, atît cît să etaleze mimica unor valoni de treabă.

Fără legătură cu marșăluirea măștilor, lîngă zidurile albite ale unei biserici medievale din Bruxelles sărbătoreau mimii și jonglerii…

Mulți diferiți, mereu aceeași lume!

Metafora filosofului și reprezentările ei, uneori în BD.

(Foto D. Agachi, 9.09.2012, Bruxelles)

Dacă sărbătorile Anului Nou au în lumea rurală vigoare, după cum văzusem la Coșula, Vorona, cele citadine au o stilistică mai aparte! Vorbesc aici de orășele, probabil puține ca niște ”oaze”, în care obiceiurile nu s-au pervertit încă și nu s-au vulgarizat pînă la deturnarea sensului. Mă rog, e o supoziție, m-aș bucura să mă înșel.

Alaiul cu adevărat ceremonial pe care l-am întîlnit în prima zi a anului pe străzile Dorohoiului întrece în bogăție și rafinament  tot ce am văzut încă din copilărie în jocul căiuților, oricum unul dintre cele mai complexe obiceiuri ale renașterii (evit să spun obiceiuri de iarnă, pentru că ele nu serbează moartea ci reîntoarcerea la viață, în fapt ele prevestesc primăvara). Alaiul citadin ”reflecta”, cu nostalgia ”eternei reîntoarceri”, lumea satului din care orășeanul s-a desprins, una absolută pe care a pierdut-o, cu preot, horă, mire și mireasă, flăcăi și turci, ursari și ”moartea” ca personaj purtător de coasă și umblător prin lume. În satele din Moldova, costumul pentru jocul căiuților transmite imaginea călărețului încălecat pe cal. Cal și călăreț sînt împodobiți pentru a sublinia forța de a ieși biruitori din orice confruntare, dansatorii căiuților fiind îmbrăcați cu tunici roșii și chipie cît se poate de cazone. Călăreții poartă săbii pe care le mînuiesc într-un războinic dans al armelor, cu atacuri repetate și piruiete surprinzătoare. Așa e cam peste tot pe unde jocul calului este cunoscut, bogăția temei izvorînd din perenitatea ei și mai puțin din micile variații de ritmică a mișcării, poate de  melodie, poate de acribie în redarea alurii calului, în unele locuri mai stilizată, în altele cu o coamă multicoloră splendid împodobită.

Însă la Dorohoi am întîlnit superlativul acestei costumații. Calul a fost stilizat într-o formulă maximalistă, fiind redus la un frumos accesoriu care se poartă în mînă. Călărețul joacă ridicînd spre înalt calul ca o podoabă, aș spune himera lui, calul năzdrăvan care se înalță în zbor cu o forță dezlănțuită. Calul mînuit de prinț/ofițer este o broderie de mărgele, păstrînd coama, alura curbă și subțirimea zveltă a gîtului și, uneori, ochii mișcători din oglinzi.

Costumul călărețului este și el de un rafinament ridicat la rang de artă a broderiei din perle și mărgele. Cascheta e hiperdezvoltată pe verticală ca o mitră, ca o coroană princiară. Mantia, uneori brodată, alteori nu, este croită savant, însă atunci cînd e brodată rivalizează cu veșmintele preoțești, aș spune de patriarh, din care pare să se fi inspirat, ca un reflex al mantiei țarului sau bazileului. Atenția specială dată costumului cere croitori și broderi cu adevărat talentați și cine știe cîte ore de muncă atentă! Fantezia care face unic fiecare costum e a ”artistului” care îl lucrează. Numai o comunitate cu adevărat împătimită de eleganță, de ”stil”, de nemaivăzut, e capabilă să se dedice unor astfel de momente care să o transpună în vremea mereu retrăită a întemeierii… (Dorohoi e un orășel din nord, cîndva capitala județului cu același nume, astăzi aflat în județul Botoșani.)

(Foto D. Agachi, Căiuții de la Dorohoi, 1.01.2012; fotografiile nu pot fi reproduse sau publicate fără citarea sursei și acordul autorului)