dumitruagachiDe mulți ani, 1 septembrie e ziua în care mă descopăr că sînt, e semnul sub care ”umblu”… Dincolo de ”natura” ei lirică, afirmația e doar un adevăr simplu.
Tag Archive: Andra Agachi
Oricît de lungă și euforică ar fi o vacanță, încep să înțeleg că e pe sfîrșite, așa cum simțeam aceeași mîhnire în copilărie, privindu-i înserările. În ultimile zile din august se face seară dintr-o dată, de parcă mi-ar răpi vreo două ore. Am retrăit iarăși senzația orelor care dispar în roua cu mirosul proaspăt de toamnă încă neajunsă… Lapi alerga!
(Vacanță cu Lapi, Bruxelles, seri de sfîrșit de august)
În liniștea ritmată de apă din grădina japoneză, am întîlnit călăuza miraculoasă pe care o căutasem demult. Una de export, e adevărat, o venetică pe o costișă din Bruxelles. Iepurașul albastru se ițea printre piticii exotici vegetali, ruginii și albi. Dacă în țara minunilor Alice e călăuzită de iepurele alb, mentorul de alabastru, prin grădina mea trece uneori un iepure albastru cu sclipiri mai degrabă șoptite, dragon de izvor șerpuind prin bolovănișul cenușiu, până la oglinda stătută cu nuferi…
(O vizită în grădina japoneză, Musées d’Extrême-Orient de Bruxelles, 26 iulie 2012; foto Agachi)
În Ajunul Crăciunului și în zilele sărbătorii ne pregătim să primim. Fericirea primirii vine din iubire… La unii din iubirea de arginți, la unii pentru că așa ”au apucat” și au apucat multe sau mult, unii au fericirea de a nu avea din ce altceva trăi și mulți, cred că mulți încă, nu uită să primească minunea. Copii știu să aducă bucuria și tot ei o împart colindînd.
Dacă sînt primiți, ei vin chiar și atunci cînd redevin copii. Minunea nu poate fi uitată, se cere mereu primită. Darurile sînt dintru început pîrguite, împărțindu-se și înmulțindu-se. La minunea înmulțirii darurilor, toate cîte sînt cîntă Nașterea și Înălțarea. Se înalță stelele cînd se primesc darurile și cîntă mierlele sub stîlpii caselor…
(Foto: Colindele Drama Club și ale altor elevi și absolvenți ai Laurianului, 24.12.2011)
Prietenia nu se împiedică de vîrste, iar cea specială e dincolo de înrudiri. O prietenie e poate cea mai liberă dintre formele de iubire, pentru că se naște fără o motivare anume, sau dacă există o legătură prestabilită, cum e cea de familie, un interes anume, o întîmplare, faptul că te-ai aflat într-un anume loc cîndva, toate se șterg în timp și rămîne sentimentul cald al fiecărei unice întîlniri între prieteni. Și dacă întîlnirile sînt rare, te alini auzindu-i vocea la un telefon, poate că se înfiripă o corespondență, rămîne o fotografie pe un raft dar, mai ales, rămîne vocea interioară. Vocea interioară e dincolo de timp. Tatăl soției mele e un prieten alături de care îmi place să stau de vorbă. Îmi place pur și simplu starea aceasta simplă. Să-l aud povestind întîmplări care nu par ușor de crezut, să-mi vorbească despre o istorie personală a străbunilor și părinților lui, aflați pe un deal la Ionășenii de la Vîrfu-Cîmpului. Să-mi povestească depre el însuși, personaj într-o istorie agitată. Să facem politică după bunul nostru plac. Să fim supărați pe toți și să-i trimitem la ”mama ciorilor” sau a ”hucilor”, să nu ne mai stea în cale, deși știm și ne amuzăm că oricum nu-i vom urni din loc. Să mîncăm undeva împreună, doar noi cîțiva prieteni cu sentimentul că ne e dată o oră de tihnă. Să mai vedem odată Voronețul și să privim în zare lunca Moldovei, el amintindu-și ca o umbră de brad singuratic lunca fabuloasă a tinereții sale, animată de alți plecați prieteni. Aș fi vrut să-i arăt în treacăt Budapesta și să bem o cafea la Viena. Apoi s-a întîmplat să înțeleg că atunci cînd m-a condus la tren în august ne-am îmbrățișat pentru ultima dată, că într-o seară în care am ținut neapărat să jucăm rummy, am împăturit pentru ultima oară hîrtiuța pe care socotea scorul astronomic la care ne bătea. A pus-o cu grijă în cutia cu ”pietre”, cu promisiunea că vom continua în altă vacanță… Se întîmplă însă că la întîlnirea de mîine nu mai pot ajunge. Sînt iată și momente în care prietenia e neputincioasă. Rămîne să ne întîlnim cîndva să mai stăm un răgaz de vorbă…
Dumitru Agachi's Weblog 