Mai puțin decît proverbiala Olandă, Belgia e străbătută și ea de canale de la un capăt la altul și, mai ales, în Flandra, pe lîngă Anvers… Ele transportă dar și impun cumva ritmul vieții, de la agricultură pînă la plimbare, cînd nu ai ce face altceva… Nu mai spun că a fi mereu în mișcare, pe apă și pe lîngă ea, e un fapt cotidian… (foto, 18.02.2017)
În lumea catolică, sfîntul cu barbă de iarnă așteptat de copii e Nicolae, Saint-Nicolas… Folclorul i-a adăugat episcopului, care le apare copiilor cu toate simbolurile forței sale de seducție – bastolul și mitra arhierească impozante, mănușile imaculatei sale sfințenii și, mai ales, darurile – un personaj în absolut contrast, rău și negru (desigur)… E Père Fouettard, (Père La Pouque în Normandia, Hans Trapp în Alsacia, Rubelz/Ruppknecht în Lorena germanofonă, Hanscrouf în Liège, Hans Muff în regiunea germanofonă din Belgia, Houseker în Luxembourg…) sau Zwarte Piet (Petru cel negru) în Flandra belgiană și în Olanda. Imaginea sperietoarei de copii a evoluat, de la un călugăr aspru, inchizitorial, cu gluga lui imensă și neagră în care încăpea răutatea oribilă, la un simpatic valet african, îmbrăcat baroc și care poartă cu el o carte încăpătoare pentru toate păcatele infantile… El e cel care aplică pedepsele (cu biciul cel vestit la Creangă, Sfîntul Nicolae cel din cui…) Copii îl privesc pe veselul negru cu circumspecție, însă știu că e răul necesar din viața lor… Dacă nu vine negrul, nu vine nici albul…
(sursa foto: RTBF)
Într-o rouă ca o transpirație vegetală
după un mare efort al ierbii,
(în acel verde-albăstrui)
aerul purta fuioare de toamnă
în care se afundau caii, prin răcoarea dimineții…
(Foto undeva în Flandra, 26 septembrie)
În orășele cît se poate de modeste din Belgia, chiar și acolo, printre case roșii care dau impresia că oriunde te-ai alfa ești în același loc, găsești cîte ceva ce nu mai e în nota de obișnuit. În Herenthout am dat de omul sculptat de Rik Van de Wouwer. Autorul e la vîrsta maturității (s-a născut la Anvers în 1974 și tot acolo a făcut masteratul în arte) însă pare a înțelege umanul cu o sensibilitate mai degrabă apropiată de candoare și nu de sarcasm. Lîngă biserica din Herenthout omul lui Van de Wouwer e ”Peer Stoet”. Purtînd un trombon, e o figură simbol pentru 121 de ani de carnaval în acel oraș! În ușoara lui gîrbovire și disproporție, privit de la distanță, personajul pare comic. Cînd te apropii însă, e frapantă melancolia (ca o boală atroce) din ochii mari. Atît e de natural situat în tristețe, încît ea curge din cearcăne, din ridurile adînci și căzute, și coboară unduindu-i hainele în cutele suferinței. E surprinzător că tocmai o astfel de postură depresivă a fost aleasă de artist pentru a celebra un carnaval. Sau poate că tocmai asta e, rîzînd bufonul nu e niciodată vesel, așa e ”nebunia” și inadecvarea lui…
(Foto 31.01.2015, Herenthout, Belgia)
Westmalle e una dintre cele mai bune beri. Simți că e ”terapeutică” după prima sorbitură și nu doar pentru ”suflet”. Westmalle e un orășel din Flandra, destul de aproape de Anvers, însă lasă impresia că acolo e (încă) ”la țară”. Are o mănăstire – L’abbaye Notre-Dame du Sacré-Cœur – întinsă, aflată departe de drum, la care duce o cale îngustă și dreaptă, cum altfel, iar pe aleea lungă intri pe o poartă îngustă și ea. Simbolic: ”recluziunea” asumată nu e un mers pe bulevard și nu are ritm de autostradă, presupune o ”fermentare” lentă. Aleea de ”meditație” e mărginită de stejari vechi, himerici în nopțile umede de iarnă. Abația e retrasă, inaccesibilă, deși se vede în zare mare cît o cazarmă. Poate cîndva ”armata” a fost numeroasă, acum nu. Sînt călugări trapiști, trăiesc în tăcere și cu bere. Au și un hotel care te primește dacă-i spui ”fratelui hotelier” că poți tăcea acolo cîteva zile și bea cu înțelepciune. Dacă o astfel de ispravă te depășește, poți bea la șosea, unde e o ”cafenea” a mănăstirii la care au tras o țeavă cu bere. Rețeta e secretul lor și Westmalle nu se mai face nicăieri în lume. (19 decembrie 2014; în lipsă de altceva, fotografiile au fost făcute cu tableta, așa că…)
În planul îndepărtat e zidul înalt și lung al mănăstirii.
Moara veche din Westmalle
dumitruagachi
Dumitru Agachi's Weblog 