Tag Archive: peisaje


Cerul din Bruxelles, asta înceacă să redea un simplu mozaic găsit undeva pe o străduță din plin centrul orașului…

Mi-a plăcut ideea de portret sintetic al orașului – ”sublim” – pe care încearcă să o surprindă noua expoziție de la Bursă… Poate că e, la rigoare, oarecum exegerat să găsești sublimul într-un oraș așa cum e el, cu plurivalențele sale de la urît la frumos, de la dezagreabil la confortabil, de la obositor la odihnitor, de la impresia de Istambul la cea de Hyde Park, însă ce nu e exagerat pe lumea asta… Așa că am păstrat ideea ca o bună copertă de album, în care o să ”agăț” cîteva fotografii…

BOZAR a amenajat un loc pentru cei care ”mișcă” o artă a mișcării… Un tînăr, cu pantalonii lui ușor suflecați, mai degrabă dansa…

(foto din 10 septembrie 2017, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Anunțuri

IMGP0162w
Așa m-am simțit, nu neapărat îmbrăcat nepotrivit, nu mai contează asta, ”postmodern” vorbind, doar luat pe nepregătite după ce am sărit din tramvai pentru că văzusem, în agreabila Place Flagey, lume relaxată, hărmălaie și afișe… M-am dus să văd și eu ce o mai fi, în Bruxelles sînt tot felul de festivaluri la sfîrșit de săptămînă… Cred că între 28 și 30 iunie sînt vreo 3, iar Musique 3 e cel în care se cîntă ”clasică” pe multe scene din marea clădire ce domină piața, vechea (în stil modernist!) Maison de la Radio. În fața ei e un cort în care se întîmplă de toate, happeninguri, jazz, percuții, improvizații, teatru și operete în amestec cu mirosuri de mîncare și la un pahar de bere, cu actorii jucînd în tandem cu ecranele care transmit concertele din săli! Posmodenism!
IMGP0169w

IMGP0171w
(Personajul contesa)
IMGP0176w

IMGP0179w

IMGP0185w

IMGP0187w

Urmînd să plec din Botoșani, am revăzut cîteva locuri cu încărcătură sentimentală. Am trecut și pe la Ipotești, fără vreo legătura cu o stare de exaltare anume, privind doar albastrul înghețat coborît peste satul tăcut.

DSCN8414w

DSCN8416w1

DSCN8427w

DSCN8402w

DSCN8431w

(foto, 3.01.2013)


(Șoimarii)

Istoricește, l’Ommegang e una dintre cele mai vechi procesiuni din Bruxelles.  A trecut în folclor, altădată avea valențe spirituale profunde, acum e un fel de ”reconstituire” istorică teatrală, figurație, prin urmare spectacol așteptat de localnicii care se regăsesc  în el, dar și de exotici. L’Ommegang e o tradiție a părții sudice a Tărilor de Jos, a Țărilor de Jos catolice, Belgia actuală. Există și la noi ceva asemănător, de dată mai recentă, tradiția Junilor din Brașov. L’Ommegang e și un fel de bîlci, așa cum era cîndva forfota din jurul mănăstirilor noastre la marile hramuri. Bîlciul de la sărbători era o stare de bine autentică, folcloric vorbind, am mai prins și eu cîteva. Cu defilarea lor prin Bruxelles, grupurile folclorice și călăreții amintesc și serbează trecerea prin oraș, în 1549, a împăratului Carol Quintul (Charles Quint).  În seara asta (5.07.) va fi paradă pe străzi, plecînd din Place du Sablon, după înconjurarea bisericii Notre-Dame, ca la orice procesiune. Ieri m-am nimerit prin ”tabăra medievală” din aceeași piață unde era și bere, desigur Ommegang…

(Foto D. Agachi, 4.07.2012, ”tabără” de Ommegang, Bruxelles)

Difuză, nici măcar mărturisită, pitită în spate ca umbra tot mai ștearsă de timp, o dorință de care te-ai prins cîndva, se va împlini oarecînd… Nu știu ce anume face dintr-o dorință oarecare, apărută într-un miez de noapte, de exemplu, una care se împlinește, nu știu ce energii, pe care nici măcar nu le pui în mișcare cu efort, o fac perceptibilă pentru destin, ba chiar îl modifică fundamental, în sensul împlinirii ei… E cumva la fel în cazul întîlnirilor esențiale, nu știu ce sau cine anume produce întîmplarea întîlnirii neîntîmplătoare, care uneori se și petrece la momentul oportun… Dacă nu aș avea la îndemînă aceste pagini de ”jurnal” public, nici nu m-aș lua în serios în legătură cu o anume observație, facilitată doar de ”mărturia” scrisă… Altfel, aș spune că doar mi s-a părut! În 2008 am descoperit o pînză, căutînd în lumea virtuală o ”ilustrație” la un gînd. Așa l-am găsit pe William Degouve de Nuncques, cu a lui The Pink House (The Shuttered House sau The House Of Mystery), 1892. Atunci m-am întrebat, oare cum o fi ”în realitate” acel tablou, știind ab initio că orice reproducere e departe de ceea ce e închis în ramă, de ”haloul” pe care opera îl degajă. Iată că pe 15 aprilie 2012 am avut șansa să văd acel tablou (ulei pe pînză) într-o expoziție la Musée provincial Félicien Rops din Namur, Belgia. Expoziția pune accentele cuvenite pe reușitele întregii opere a pictorului. Tehnic vorbind, fascinează albastrul nocturn, albastrul luminii care abia scapă de întuneric într-un interior de pădure noptatic, halucinat în (ne)liniștea lui. E un albastru al liniștii nefirești, al cărui secret ”pictural” (privitor la modul de realizare) încă nu a fost elucidat. Dacă albastrului nocturn al lui de Nuncques i s-ar asocia o anume sonoritate, aceea ar fi, paradoxal, a liniștii depline…  Tematic vorbind, pictorul simbolist de viță nobilă și cultură (decadentă) pe măsură e un ”maître du mistère” și așa se și numește expoziția!