eleganță belgiană în Grand-Place

Domnii cu mustață atît de coafată și impozantă țin de ordinul prietenilor lui Manneken-Pis (”Ordre des amis de M.P.), cu totul respectabil în Bruxelles. Ei sînt printre organizatorii unei foarte colorate și conviviale sărbători de septembrie, ”Folklorissimo”. Se amuză – și-i înveselesc chiar și pe supărăcioși – aducînd în piață o replică a micii statui. Cu ea stropesc pe neașteptate pe cei prea curioși sau prea imprudenți care se apropie de ”instalație”, eventual pentru cunoscutul selfie ”eu și Manneken”…. Festivalul bruxellez de folclor e, pe lîngă multe, o stare de bine! (foto 17 septembrie)

Se pare…

Se pare cum că alte valuri
Cobor mereu pe-acelaşi vad,
Se pare cum că-i altă toamnă,
Ci-n veci aceleaşi frunze cad.
………..
Priveliştile sclipitoare,
Ce-n repezi şiruri se diştern,
Repaosă nestrămutate
Sub raza gândului etern.

(două strofe din Eminescu, ”Cu mâine zilele-ţi adaogi…” și o fotografie din grădina unei case din Bruxelles, Avenue Franklin Roosevelt Ixelles)

Partea esențială a unui portret…

Belgienii în general, bruxelezii în special, au o apetență pentru insolit. Asta a făcut să poată dezvolta formule artistice îndrăznețe ca Art Nouveau sau suprarealismul, să-și apropie orice formă de avangardă, rămînînd în același timp de un conservatorism bonom dar și hîtru, cel mai bine resimțit cu ocazia vreunei chermeze. Amintind o tradiție cine știe de cînd, poate galică, belgianului neaoș îi place să-și aranjeze, cu cu o eleganță de pisoi cochet, mustața enormă. Au și un ”ordin„ al mustății bruxeleze plin de insigne și colane, purtate la piept și la pălării drepte… Nimic nu pare mai bruxelez ca o mustață răsucită sofisticat și brumată cu spumă fină de bere.

(Bruxelles, foto în Grande-Place, 18.09.2016, la ”Folklorissimo”, o manifestare a ceea ce a rămas tradițional…)

Să vă fie de bine!

Nici nu mai știu dacă nu cumva memoria le amestecă pe toate, de pe vremea tihnită a dulceții de cireșe amare, gustată printre sorbituri de apă rece din paharul brumat și a studiourilor din oraș, cu aparate de lemn și pînză neagră ca un șal neobișnuit, acoperind un cap de fotograf, de cele mai multe ori încărunțit… Părînd neschimbate de pe la 1900 (intrasem prima dată ”la fotograf” cîndva prin 1970), mă fascina, așteptînd să-mi vină rîndul, ”decorul” ca o fisură în peisajul meu interior, plin de blocuri… Pe fundalul unui covor cu flori, pentru cei de la sate sau cu portic și trandafiri înfloriți, pentru familiile de orășeni, fotograful te ținea nemișcat cîteva secunde, ”nu clipiți” spunea cu voce severă, după care, închizind printr-un gest elocvent obiectivul cu un capac, se relaxa surîzător și adăuga: ”să vă fie de bine!”… Ce vremuri, domnule, ce vremuri!

(foto pe o stradelă din Bruxelles, o vitrină cu o scriitură amintind de Magritte…)

Dacă n-ar fi…

Dacă n-ar fi poeții,
n-ar avea cine surîde
cînd ceilalți rîd cu desfătare,
cînd rîd cu nemiluita
n-ar avea cine rămîne mai
trist
N-ar avea cine privi în
atlasul celui mai frumos cer,
cu nourii lui cu tot,
ca o avalanșă de flori de măr
revărsată din mîinile
colindătorilor
N-ar vedea nimeni cel mai frumos
răsărit de soare
ca o pictură pe care doar ei
o pot desena în cuvinte.
Poetul de n-ar fi fost
nu aș fi știut ce delicat se poate
vorbi în limba română,
la un pahar de vin galben ca o toamnă de mesteceni…

(…foto la Folklorissimo, Bruxelles, 18.09,2016; mîinile din fotografie sînt ale unor oameni, cîțiva în costume medievale…)