Tag Archive: dialoguri


Comentariile la textul arta actuala…. imi dau prilejul unei reveniri pe temă. În jocul pieții, arta caută cumva să fie ”ieftină”. Altădată era prețioasă, scumpă, ”elitistă” atunci cînd se adresa snobismului oricărei epoci trecute… Cea actuală e o artă ”pestriță” fără a fi nimic nou sub soare, în toate epocile a fost la fel. Pe la începutul lui februarie am vizitat Musée d’Art ancien (Galeria de artă veche) din Bruxelles (nu e un muzeu separat, ține de Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique). O temă mai puțin cunoscută m-a frapat, deși e una reprezentativă a picturii flamande, temă tradițională să-i spunem, centrul ei de apariție și iradiere fiind Anvers-ul, pe la începutul sec. al XVII-lea. E vorba de tema: Le Cabinet d’amateur, „Kunst Kamers”. Interesant e tocmai bazarul pe care imaginile vechilor colecții și galerii de artă îl surprinde. Adunate laolată și fără o anume idee, tablouri, statui și statuete, cochilii și bijuterii, medalii și hărți, compas și instrumente optice ori medicale, reflectau prin excelență spiritul renascentist. Unele galerii pictate erau ”virtuale”, în sensul de ”imaginare”, pictorul inspirîndu-se și reflectînd prin propria-i oglindă diferitele colecții de pe atunci din Anvers. Le Cabinet d’amateur e, simbolic vorbind, o metaforă a gustului și stării de bine a acelei vremi. ”Faptul care mi se pare cu adevărat îngrozitor – crede Paul Sandu – este că trierea valorilor devine (acum) imposibilă”. De fapt, ca oarecînd, cernerea vine de la sine, pînă atunci spațiile se ”umplu” de artă! În contexte ”minimaliste”, astăzi se acordă doar mai mult spațiu obiectului, nu mai e considerat de bun gust să acoperi pereții din tavan pînă la podea… Ce a rămas din arta epocii la care am făcut referire, dominată de spiritul ei umanist, se vede prin muzee și colecții. Ce va rămîne din arta actuală, din spiritul ei postmodernist ? În oricare artist ”o lume îsi face încercarea”…

(Reproducere după Le cabinet d’amateur de Cornelis van der Geest lors de la Visite des Archiducs, pictură, Willem van Haecht, 1628)

Publicitate

Veșnicie

Mă preocupau, ca variațiile improvizate ale aceluiași refren, gînduri legate de ”eternitate”, poate e oarecum impropriu spus. Mai degrabă căutam o reprezentare a ei, nu în abstract, unde, pînă la urmă căutătorul culege o iluzie, ci într-o formulă obiecuală care să fie ceva mai mult decît o plimbare pe aleea unui cimitir în care ciori prea negre croncăne în coruri nepăsarea, cele mai multe înnegrind de tot teii negri și umezi desfrunziți, iar cîteva crucile prea albe……………. Mi-am amintit de Muza adormită a lui Brâncuși. În ovalul unui chip golit de carnație, ochii mari stau închiși în somnul eternității. Nasul subțire accentuează imobilitatea somnului iar buzele sînt absorbite, mumifiate. Muza adormită e, în opinia mea, redarea ideatică a stării de adormire, e reprezentarea trecerii umanului în veșnicie. Eliberat de surplusul umanului după adormire, esențialul se ridică de la pămînt la cer, iar sculptura lui Brâncuși lasă această impresie profundă.

(Imagine de aici)

Orice pretext de ping-uri e bine venit ! Pentru gestul simpatic de a-mi fi oferit pretextul, îi mulţumesc lui Paul Sandu. Pe blog-uri circulă deseori lepşe sau premii, unele candide, dar care de fapt disimulează dorinţa oarbă de a ping-ui ! În cazul de faţă există şi un regulament: „Daca ai primit premiul (să zicem că am primit cu dedicaţie fotografia unei flori, premiu însemnă altceva), va trebui (e nefericit spus, de fapt nimeni nu are căderea să hotărască pentru altul ce „va trebui” să facă):

1. Sa postezi premiul (postez fotografia unei flori, cum spuneam) !

2. Sa oferi premiul la 12 prieteni! ( sau cati vrei tu )

3. Sa afisezi linkul lor!

4. Sa le dai de stire printr-un comentariu pe blogul lor!

5. Sa scrii din partea cui este premiul!”
Lista mea trimite la bloguri şi articole care merită oleacă de răgaz:
Andra;
Elena;
Sorin;
Art Historia;
Atelierul de arhitectură;
Belle de Jour;
Caius;
Gigi Rusu;
Ioan Sorin Usca;
Vania;
Merlinlx;
Poiematike;
Ora 25