Tag Archive: eternitate


OLYMPUS DIGITAL CAMERA

M-a sedus ”Omul” lui Folon de la prima întîlnire, într-o galerie, cred! Despre reîntîlnirile ulterioare, mereu plăcute, am scris de cîteva ori pe blog. Îmi provoca stări oarecum controversate, uneori mă frapa indiferența lui, alteori liniștea lui de spectator niciodată grăbit la întîlnirea cu lumea… Alteori candoarea lui de matur, da, cred că e și o candoare a maturității. Însă în muzeul în care Folon a ținut să-și evoce viața creatoare, aflat într-un cadru de natură aș spune idilic, dacă nu ar fi cît se poate de real și accesibil, am întîlnit ”persoanalitatea multiplă” a omului lui Folon și a femeii pe care sculptorul a imaginat-o. Asociind temelor (abstracte sau figurative) discrete sugestii brâncușiene, starea aparent impasibilă a omului folonian e redată în replici subtile, distincte, într-o diversitate care ține de vocația creatorului de a vedea și, totuși, camufla nuanțele… Maniera în care Folon își lasă privite sculpturile și desenele e punera lor între oglinzi, uneori și a spectatorului. Rezultatul nu e o ”amețeală” care să te cuprindă ci un joc al privirii în toate detaliile deodată, într-o ”dimensiune” extinsă în imaginar.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

Muza adormită…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(Foto la Fundația Folon / Fondation Folon, 14.05.2015; fundația se află pe domeniile castelului de La Hulpe, lîngă Bruxelles)

Publicitate

Festivalul Europalia din Bruxelles e deja consacrat, e bienal, cu o istorie de aproape o jumătate de secol (a început în 1969). Programul fiecărei ediții și desfășurarea pe cîteva luni fac ca manifestarea să fie una elitistă, în ansamblul ei chiar pretențioasă: încearcă să surprindă (în sinteză) ”esențialul” din patrimoniul cultural al unei țări, în 2013 e vorba de fabuloasa Indie. Nu a fost uitat nici interesul european (care se transformă periodic în manie) pentru spațiul care începe din ocean și ajunge, prin Himalaya, pînă la cer. La intrarea în expoziția Corps de l’IndeCorpul în India, splendid labirint de miniaturi și statui, de cosmogonie, viață și moarte, a fost plasată o sculptură a lui Anish Kapoor, Large Mountain. Zveltele ”piramide” sînt expresii ale artei actuale – sculptura e din 1994 – și țin de ”corpul” primordial și subtil al Indiei, un reflex al corpului litic și ”matern” (trimiterea la simbolica maternă aparține autorului, A.K.). Grupul de ”versanți” abrupți reproduce sclipirea ghețurilor niciodată topite, sclipiri intense și albastre și pare mai degrabă o machetă după natură. Rămîne întrebarea: ce anume e artistic, dincolo de sculptural, în reprezentarea ”naturalistă”? Tehnica nu e tocmai simplă, ”munții” sînt din lemn în care au fost tăiate miniaturale terase, finisate cu vopsea metalizată. Culorile prea calde din sala Horta de la BOZAR nu par potrivite spațiului sculptural ”înghețat”. Însă tocmai sugestia de auriu surprind înălțimile în momentul regenerator al răsăritului. Abia după ce i-am înconjurat de cîteva ori, lăsîndu-mă sedus de gîndul că sînt ”uriaș” în raport cu munții și le pot vedea crestele, am simțit vibrația subtilă a inaccesibilului, ”ca într-un vis”…

(Foto la BOZAR, 22.12.2013)

Veșnicie

Mă preocupau, ca variațiile improvizate ale aceluiași refren, gînduri legate de ”eternitate”, poate e oarecum impropriu spus. Mai degrabă căutam o reprezentare a ei, nu în abstract, unde, pînă la urmă căutătorul culege o iluzie, ci într-o formulă obiecuală care să fie ceva mai mult decît o plimbare pe aleea unui cimitir în care ciori prea negre croncăne în coruri nepăsarea, cele mai multe înnegrind de tot teii negri și umezi desfrunziți, iar cîteva crucile prea albe……………. Mi-am amintit de Muza adormită a lui Brâncuși. În ovalul unui chip golit de carnație, ochii mari stau închiși în somnul eternității. Nasul subțire accentuează imobilitatea somnului iar buzele sînt absorbite, mumifiate. Muza adormită e, în opinia mea, redarea ideatică a stării de adormire, e reprezentarea trecerii umanului în veșnicie. Eliberat de surplusul umanului după adormire, esențialul se ridică de la pămînt la cer, iar sculptura lui Brâncuși lasă această impresie profundă.

(Imagine de aici)

Un gînd

In nota ”amintirilor”, trimit la fragmentul de poem al lui Miron Costin, ales de Elena și ilustrat cu umbre ale trecerii de Andra. Vorbind de toate cite se ”petrec”, ca ”viața lumii” e viața fiecăruia, „În orice om o lume îşi face încercarea,/…/ În orice minte lumea îşi pune întrebarea” (M. Eminescu, Împărat si proletar)

(Ilustrația: am ales o sculptura de Camille Claudel, sub impresia emoționantului film biografic din 1988; imagine de aici)