Tag Archive: Ioan Usca


Citesc de mult timp textele scurte ale lui Ioan Usca și mă tot întrebam de ce îmi plac. Mă uit și pe multele comentarii  însoțitoare, în care se spun vrute și nevrute amabile, potrivite și nepotrivite, de multe ori plictisitoare, cărora Vania le răspunde laconic și bine țintit, întotdeauna surprinzător. De fapt, textele lui sînt ”momete și schițe” actuale, sigur, în alt registru.  Cu fin umor și sarcasm, Ioan Usca (auto)explorează vremurile românești pe care le trăim. Personajele și locurile sînt emblematice. Cînd îl ”văd” pe plutonierul major Onici, singurul personaj căruia naratorul îi subliniază falsa calitate, numindu-l mereu domnul cu majusculă, am o strîngere de inimă pentru care, firește, Vania nu are nici o vină, autorul nu poate ”răspunde” pentru ceea ce sînt personajele sale… Cînd îl văd pe Onici înțeleg că de la Caragiale încoace, odată cu statul milițienesc, ”mahalaua” românească s-a schimbat (în) rău de tot!

(Foto D. Agachi, 5.12.2011)

Reclame

Tradiţii…

La întrebarea mea în doi peri, frumoase colinde, cine cântă?,  cei trei comeseni, vorba vine, care îşi exprimau în felul lor bucuria revederii la taraba cu vin fiert, m-au privit îndelung şi, înţelegând postura mea inocentă, pe care o redasem cu destulă uşurinţă, au răspuns simultan: Hruşcă!

(Foto D. Agachi, 19.12.2010, Botoşani)

Orice pretext de ping-uri e bine venit ! Pentru gestul simpatic de a-mi fi oferit pretextul, îi mulţumesc lui Paul Sandu. Pe blog-uri circulă deseori lepşe sau premii, unele candide, dar care de fapt disimulează dorinţa oarbă de a ping-ui ! În cazul de faţă există şi un regulament: „Daca ai primit premiul (să zicem că am primit cu dedicaţie fotografia unei flori, premiu însemnă altceva), va trebui (e nefericit spus, de fapt nimeni nu are căderea să hotărască pentru altul ce „va trebui” să facă):

1. Sa postezi premiul (postez fotografia unei flori, cum spuneam) !

2. Sa oferi premiul la 12 prieteni! ( sau cati vrei tu )

3. Sa afisezi linkul lor!

4. Sa le dai de stire printr-un comentariu pe blogul lor!

5. Sa scrii din partea cui este premiul!”
Lista mea trimite la bloguri şi articole care merită oleacă de răgaz:
Andra;
Elena;
Sorin;
Art Historia;
Atelierul de arhitectură;
Belle de Jour;
Caius;
Gigi Rusu;
Ioan Sorin Usca;
Vania;
Merlinlx;
Poiematike;
Ora 25

Naratorul scria cu dezinvoltura exersată după destui ani de jurnalism. Observa scriind, că în Dinar mucenicii se adunară şi de Buna Vestire, sărbătoare în care de altfel e dezlegare. Lipsa unui subiect în afară de ping-uri făcea ca discuţia să aibă uneori accente tăioase. Erau însă de acord că pinguri începuse să distribuie Vania şi doar prin consecvenţa lui îi  antrenează şi pe ceilalţi, e clar că reţeaua nu funcţionează cum trebuie, deja s-au creat bisericuţe, cerculeţe. Poate că ar trebui reiterată ameninţarea cu defenestarea îi veni să scrie dar se opri, nu mai era de actualitate. Prea insistenta aplecare spre farfurii l-a făcut pe unul dintre personaje să le propună netam-nesam să viziteze galeria, care, de altfel, era foarte aproape la mall. Cum efectul propunerii a fost doar de tăcere uşor descumpănită, personajul s-a îndreptat singur, cu o anume discreţie care de fapt nici nu mai era necesară, spre expoziţia unor studenţi ai celebrului grafician şi profesor Dragoş Pătraşcu. Oricum voia mai demult să o vadă… Era şi sărbătoare şi vremea superbă, prin urmare cine să mai calce prin mall, cu atât mai puţin printre tablouri şi instalaţii. Ceva din atmosfera expoziţiei i-a amintit despre ceea ce-l frapase la un text apocrif, imaginat mai demult, e vorba de revelaţia Anei lui Manole: “Nu credeam să-nvăţ… vrodată / Că zidul strânge aşa de rău”… De altfel, măcar câteva dintre exponate trimiteau destul de direct la zidul cel de toate zilele. O să-l întreb pe subtilul preot, „părintele şi binefăcătorul nostru” cum văd că-i place să i se spună, dacă au născocit sfinţii părinţi o rugăciune de surpare a zidului… Poate se găseşte prin vreun text filocalic. În loc să ne rugăm pentru frângerea zidului, noi ne tot rugăm pentru bună zidire… Vorbim de zidire interioară, de zidire desăvârşită, de cuvinte ziditoare, când de fapt zidul… I-a plăcut mai puţin citatul din Heidegger, mai degrabă l-a impresionat zidul de cărţi înrămat, cu toate că la zidul propriei biblioteci sau ale altora, ale bibliotecii la care a visat, ca acel glumeţ cu umor involuntar, autodidactul lui Sartre, nu se gândise până atunci. Asta era tâmpenia, că simţea atâta tristeţe la vederea acelor cărţi, de fapt îl enerva tocmai faptul că nu se gândise la zid până atunci, deşi lucra de o viaţă la el.

Dionisie Cirstea, Town  Of  Silence – ink, 70 x 250, 2009

Elena Apostol

Nicoleta Istrate – instalaţie

Anca Bujor – instalaţie

(Fotografii D. Agachi, 25.03.2010, Iaşi)

În articole anterioare vorbeam despre un Iaşi vienez. Impresia s-a iţit văzând şi eu, poate destul de târziu, Viena, iar după un timp ideea m-a prins… Viana a venit pe meleagurile autohtone dintr-o dorinţă de integrare… europeană, iar europenismul a însemnat şi o privire aţintită spre marele imperiu, prin arhitecţii Vienei. În ţările române au lucrat trei arhitecţi Freywald, încât în monografii au apărut uneori confuzii. Studiile recente au pus în ordine implicarea unui dintre Freywald la edificarea Catedralei Mitropolitane, emblemă a Iaşiului în teribilul secol XIX., cu arhitectura ei eclectică, subtil neobarocă şi pregnant clasicistă. Andi Emanuel Mihalache, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, aduce în discuţie o clarificare necesară: „Lucrările au debutat (la catedrală, n.n. D.A.) sub conducerea arhitecţilor Gustav Freywald (confundat cu Johann sau Iulius; vezi Malacopol: 330-331; Carmazin-Cacovschi: 135) şi Bucher (Carmazin-Cacovschi: 396-397), urmaţi, de la 1 aprilie 1838, de arhitectul curţii lui Mihail Sturdza, Singurov.” Despre Iaşiul deschis spre modernitate se regăsesc observaţii surprinzătoare, poate pe idee pe care am adus-o în discuţie a Iaşiului vienez, în lucrarea lui Narcis Dorin Ion (director al Muzeului Naţional Bran), e vorba de teza sa de doctorat, sub o onorabilă îndrumare. Lucrarea e în curs de apariţie la Editura Oscar Print cu titlul Elitele şi arhitectura rezidenţiala în ţările Române (sec. XIX-XX). O remarcă demnă să alimenteze orgolii locale: „Mult înainte de modernizarea Bucureştiului”… Prin urmare, se întâmpla mult înaintea cui… a Cucureştiului… „la finele secolului al XVIII-lea, Iaşiul înregistra mai multe exemple notabile de arhitectură rezidenţială, acum construindu-se primele palate amintite în memoriile călătorilor străini. De pildă, la 1 decembrie 1788, mareşalul principe de Ligne – ajuns la Iaşi şi găzduit în casa lui Iordache Cantacuzino-Paşcanu, cladită în 1780 – îi scria prinţului Kaunitz ca este «încartiruit într-unul din acele superbe palate pe care boierii le zidesc în gustul oriental şi din care mai bine de 150 se ridică deasupra celorlalte clădiri ale capitalei Moldovei»”. Un prim arhitecton Freywald apare la Iaşi: „Dintre arhitecţii străini care au lucrat la Iaşi, s-a remarcat în prima jumătate a secolului al XIX-lea austriecii Johann şi Gustav Freywald. Numele lui Johann Freywald este atestat documentar pentru prima data într-un hrisov al Divanului Moldovei, care preciza ca «Ioan Freywald, arhitecton şi inginer, se află venit în Moldova din stăpânirea Chesare Crăeştii Împărăţii de la anul 1802 şi urmează meşteşugul arhitectoniei şi inginerlâcului de la 1803 şi i s-au făcut leafă de 150 lei pe luna»” (idem). Cercetătorul adaugă: „Cel de-al treilea arhitect Freywald, cu o activitate intensa în Iaşiul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea, este Gustav Freywald, care a înzestrat capitala Moldovei cu doua edificii emblematice: Catedrala Mitropolitana (1833) şi Palatul Rosetti-Roznovanu (1832).” Frumosul catedralei se regăseşte şi la impresionantele ei vitralii. Primele vitralii au fost realizate la Munchen din donaţia unui dintre ctitori, Carol I. Actuale 8 au fost puse după al doilea război mondial. Nu am date, însă probabil sunt realizări româneşti.

Sub arcul ferestrelor, vitraliile au înserate efigii ale catedralei sau imagini ale unor ctitorii moldave reprezentative. Însăşi imaginile constituie acum documente istorice, unele înfăţişând monumentele emblematice în evoluţia arhitecturii lor, în stadii anterioare actualelor restaurări, cum sunt mănăstirile Cetăţuia sau Neamţ. Reflexiile speciale ale vitraliilor se îndreaptă către: Elena Agachi, Belle de Jour, Ioan Sorin Usca, alterii Vania şi Caius, rotunjind arheul la ora 25, cînd toate nu sunt ce par a fi.

(Foto D. Agachi, detalii de vitralii, partea superioară, Catedrala Mitropolitană Iaşi)