Tag Archive: Eseu



Un scurt film de pe youtube prezintă expoziția lui Steve McCurry (aici). Cele mai multe dintre fotografii se regăsesc și în selecția de la Bruxelles (peste 200 de fotografii, spun organizatorii), însă într-o prezentare și mai bună, mult mai interactivă decît cea în manieră tradițională, cu fotografiile ”înrămate”, prezentată în film. În ”panotarea” din Bruxelles traseul e marcat de plase înalte, cu ochiuri fine, care dau un vaporos joc de flu, lăsîndu-ți impresia că vezi întreaga expoziție în același timp. Relațiile dintre fotografii sînt subtile și dau, cum însuși fotograful ține mereu să precizeze, continuitate incredibilei povești a lumii. Explicațiile înregistate pe care le asculți sînt numai ale fotografului. El amintește pe scurt emoția pe care a simțit-o în momentul în care a gîndit sau a făcut fotografia… Superb!

Steve McCurry povestește cum a făcut fotografia: văzuse peretele plin de urme de palme. Simțea că îi mai trebuia ceva. A așteptat să se întîmple. Nu s-a întîmplat nimic semnificativ, a renunțat după cîteva ore și a revenit a doua zi! A trecut pe acolo un copil. Spune Steve, copilul s-a uitat la el, poate s-a speriat, poate că pur și simplu a vrut să se joace și a luat-o la fugă… Acela a fost momentul așteptat, el i-a produs emoția!

(foto 08.08.2017, Expoziția Steve McCurry, Bruxelles; copyright ©Dumitru Agachi)

Anunțuri

E cumva un mister fascinația pentru îngeri, logic, o fantasmă, așa pare, însă e printre cele mai de luat în seamă! Parisul e plin de Îngeri de toate ”vîrstele” aș spune, de la cei medievali și candizi, la cei bucolici, pînă la cei (mai) romantici dintre ființele celeste! Modernii sînt tragici! Ei deșiră aripi încăpătoare, cît toate (dez)iluziile veacului….


Ingerul dintr-o capelă… Redarea plutirii lui amintește de Giotto. E printre cei mai vîrstnici dintre îngeri. Musée de Cluny.

Îngerul de la Sainte-Chapelle în lumina înserării

și luminat la ora 9, dimineața.

Îngerul de la Sacré-Cœur, Paris.

(Foto, Paris, 3-5 iunie, copyright ©Dumitru Agachi)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Un mare interpret francez care știa ce spune, am intuit inteligența lui ascuțită din modul onest prin care se raporta la el însuși, mărturisea că deși are 3000… 4000 de discuri, ascultă mereu vreo 20. Așa s-a redus muzica în imaginația lui, restul colecției ține doar de meserie, de ocupațiunea uneori detestabilă așa cum e a celor mai mulți dintre noi, de exemplu interpretul nu avea observații tocmai favorabile despre simfonismul actual…
În plus, mărturisea că nu-și ascultă cu plăcere înregistrările. Timpul schimbă ideile și, reascultîndu-se, totul îi pare lamantabil, doar cîte o intuiție, o atingere a inspirației rezistă…
Oare nu la fel se întîmplă cu romancierul, cu poetul, cu pictorul… Ești mereu rămas în urmă, doar atît!
Oare nu la fel e și cu locurile pe care le vedem, nu puține într-o viață…

(Foto, iunie 2016, într-o dimineață în Place Saint-Catherine, Bruxelles).

Francesco_del_Cossa_-_Saint_Lucy

Ce a vrut să sugereze artistul renașterii Francesco del Cossa, pictînd o pereche de boboci cu ochi în icoana Sfintei Lucia e ușor de ”văzut” : a omagiat lumina prin frumusețea ochilor (ca dar divin). Sfînta e celebrată de bisericile catolică și ortodoxă pe 13 decembrie, iar prin tradiție e ocrotitoarea ochilor, a orbilor, dar și a electricienilor (ca meșteri ai luminii, înțeleg), de cînd a apărut meseria asta. În maniera obișnuită, ochii sint pictați pe o tipsie pe care sfînta o ține în mîna dreaptă. Numai că pe la 1470, pictorul din Ferrara are o intuiție de geniu, ce se va dovedi fecundă abia peste cinci secole și ceva. El așează ochii mult mai discret, hipnotici și ”suprarealist” în doi boboci de floare fantastă, spre care sfînta privește cu tandrețe și parcă pe furiș… Și iarăși înțelegi că nu e nimic nou în lumea plină de lumină.
(Francesco del Cossa, ”Santa Lucia”, pictură pe lemn, tempera pe fond de aur, 79×56 cm, 1472-1473, National Gallery of Art, Washington; sursa foto, Wikipedia)

8859511w

Clive Barker, sculptorul, a creat din bronz patinat negru un portret (robot și) simbolic al lui Magritte. Cine face legătura între acel Crai Nou șlefuit, care-i stă pe melon ca o pană (la palărie) și imaginația inocentă a suprarealistului ajunge la esențial…

Clive_Barker_

(Clive Barker: Magritte’s hat, 2008; sursa foto, facebook, pagina ”La Révolution surréaliste”)