Tag Archive: Pictura ambientala


A devenit un fel de tradiție la Bruxelles, ca atunci cînd o clădire urmează să dispară, să fie dată pictorilor… Ei își fac damblaua colorînd-o cum le e viziunea și încărcînd-o astfel cu o ultimă semnificație! Nu neapărat pentru expresivitatea artistică am fotografiat, deși ea nu e deloc de ignorat. Creația îmi pare frumoasă și stenică, nu mai spun de efortul de a picta din macara. Am făcut-o pentru ușoara undă de tristețe pe care mi-a lăsat-o gîndul că vor dispărea și pictura și clădirea. La ce folosește însă cheltuiala de trăire artistică și de bani pentru o astfel de ”efemeridă”? Frumosului urban, lui folosește! Și amintirii că a fost ceva, cîndva. Pictura murală e opera lui SozyOne, unul dintre cei mai vechi în meserie și are peste 1000 de metri pătrați și vreo 34 de metri înălțime… Un epitaf numit pictură. „Dans le graffiti, on a l’habitude de ce que les médias appellent aujourd’hui l’art éphémère, explique SozyOne. Nous, une fois qu’on a fait notre truc, on l’a fait c’est tout, le moment a existé et il existe pour toujours… ” (citat dintr-un articol de Geoffroy Fabre, RTBF-info)


Detaliu, Jan Verkolje, 1674.

Una dintre observațiile zilei de ieri (25.07.2014), la Muzeul Mauritshuis din Haga: în mai toate tablourile cu scene de interior din pictura flamandă, chiar și în cele din biserică, cîinele e mereu prezent! E surprins fie dormind, dacă scena e una în care cîinele simte o stare de ”pace” sau în posturi atente, cînd scena presupune o anume dinamică (un moment de joacă, o întîlnire între personaje)… Rezumînd, pictura flamandă e o istorie (canină) în imagini!


Detaliu, Gabriël Metsu, Een jonge vrouw die muziek schrijft, c. 1662 – 1663.


Detaliu,Frans van Mieris de Oude, Een man en een vrouw met twee honden, (‘Hondje plagen’), 1660.
În pînză lui van Mieris, subiectul scenei de tandrețe e cățelul din brațele femeii! În joacă, bărbatul îl trage de ureche, iar femeia îi respinge, cu un gest tandru, ”brutalitatea” ludică în urma căreia suferă ”odorul”! A picta ”nimicuri”! Și, totuși, cîtă atmosferă!

Detalii de picruri din Colecția Mauritshuis din Haga; fotografiile sînt luate de pe pagina de facebook a muzeului

IMGP0327w
Am scris mai demult cîteva texte despre evadările restauratorilor într-o artă personală, latura lor ”nocturnă”, dincolo de meseria ”de bază”, ea însăși o artă. E cumva indubitabil, creația restauratorilor are ceva cu totul special, tocmai reflexele subtile ale studiului după maeștri, iar asta mi s-a confirmat și la Bruxelles. Pe Rue Dodonee e o casă a cărei zugrăveală recentă îi sporește nota de obișnuit. O fac remarcată trei picturi lucrate cu vopsele bune, plasate în chenarele ferestrelor. Sînt pictate, cu o naivitate asumată, banale scene domestice dintr-un cămin Belle Époque. Precizia desenului trimite însă la modele cunoscute, de la pictura lui Paul Delvaux, la ilustratele care circulau pe la 1900. Semnătura de pe tablouri aparține unei restauratoare, Mireille Vicat.

IMGP0335w

IMGP0336w

(foto 6.07.2013, Bruxelles)

Comentariile la textul arta actuala…. imi dau prilejul unei reveniri pe temă. În jocul pieții, arta caută cumva să fie ”ieftină”. Altădată era prețioasă, scumpă, ”elitistă” atunci cînd se adresa snobismului oricărei epoci trecute… Cea actuală e o artă ”pestriță” fără a fi nimic nou sub soare, în toate epocile a fost la fel. Pe la începutul lui februarie am vizitat Musée d’Art ancien (Galeria de artă veche) din Bruxelles (nu e un muzeu separat, ține de Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique). O temă mai puțin cunoscută m-a frapat, deși e una reprezentativă a picturii flamande, temă tradițională să-i spunem, centrul ei de apariție și iradiere fiind Anvers-ul, pe la începutul sec. al XVII-lea. E vorba de tema: Le Cabinet d’amateur, „Kunst Kamers”. Interesant e tocmai bazarul pe care imaginile vechilor colecții și galerii de artă îl surprinde. Adunate laolată și fără o anume idee, tablouri, statui și statuete, cochilii și bijuterii, medalii și hărți, compas și instrumente optice ori medicale, reflectau prin excelență spiritul renascentist. Unele galerii pictate erau ”virtuale”, în sensul de ”imaginare”, pictorul inspirîndu-se și reflectînd prin propria-i oglindă diferitele colecții de pe atunci din Anvers. Le Cabinet d’amateur e, simbolic vorbind, o metaforă a gustului și stării de bine a acelei vremi. ”Faptul care mi se pare cu adevărat îngrozitor – crede Paul Sandu – este că trierea valorilor devine (acum) imposibilă”. De fapt, ca oarecînd, cernerea vine de la sine, pînă atunci spațiile se ”umplu” de artă! În contexte ”minimaliste”, astăzi se acordă doar mai mult spațiu obiectului, nu mai e considerat de bun gust să acoperi pereții din tavan pînă la podea… Ce a rămas din arta epocii la care am făcut referire, dominată de spiritul ei umanist, se vede prin muzee și colecții. Ce va rămîne din arta actuală, din spiritul ei postmodernist ? În oricare artist ”o lume îsi face încercarea”…

(Reproducere după Le cabinet d’amateur de Cornelis van der Geest lors de la Visite des Archiducs, pictură, Willem van Haecht, 1628)

Secvenţele au fost luate, exprimat oarecum matematic, din punctul S în punctul B… Sub un turn baroc se organiza un concert.

Pe frontoanele unei clădiri impozante, butoiul cu bere este purtat (şi păzit) alegoric cu forţă leonină; imaginea e cât se poate de sugestivă, e superlativul conştiinţei de sine, nu mai ştiu a cui, a băutorilor, a fabricanţilor… Alegoria poate fi o nimerită dedicaţie

Grand Place era un furnicar, de asiatici şi nu numai, punctând sonor tot ceea ce descoperă şi descoperă multe… Îşi fac unii altora poze, schimbând aparatele. Interesante sunt reflectările.

Mesagerul nu mai e demult luat în seamă.

În staţia de metrou de la Bursă, pe unde circulă trenuri speciale, înguste ca un tramvai, există o amplă lucrare a lui Paul Delvaux, Nos vieux trams bruxellois, 1978 (pictura e marcată cu toate informaţiile necesare, ca într-o sală de expoziţie). Cele trei fotografii sunt detalii, luate de la stânga la dreapta.

Printre vagoanele depoului, în planul îndepărtat, e prezent anonimul purtător de felinar, închis în singurătatea sa. (În dreapta jos,  artistul şi-a semnat şi datat lucrarea, menţionând şi colaboratorul).

(Foto D. Agachi, 25.04.2010; reproducerea textelor sau a fotografiilor care ne aparţin nu este permisă fără citarea sursei sau link la articol respectiv.)