La Marea Nordului nu e de făcut plajă. În schimb, briza rece îmbie la plimbare. Cînd refluxul duce valurile la vreo 250 de m de țărm și apa scade cu vreo 5 m, a sta aproape de unda care abia se întinde limpede pe nisip e maximul exercițiu de evadare, e singurătatea însăși. E și ușor de mers pe nisipul ud, dacă umbli agale nisipul pare ferm, dacă te oprești simți o senzație stranie de scufundare, deși e aproape imperceptibilă… M-am așezat pe o geamandură galbenă, numai bună de scaun pînă la venirea fluxului și am respirat în ritmul bătăilor de valuri, iar gura mi s-a umplut de gustul de sare și nu m-am gîndit la nimic. Între ape și ceruri erau oarecare asemănări.

(Foto D. Agachi, o zi însorită la Ostende, Belgia, 12.07.2012)

Anunțuri