Tag Archive: vizita



Oricît de mofturos ai fi, după o călătorie la Bruxelles tot rămîne ceva, pe lîngă ce-ai cumpărat. Nu doar ce-ai văzut, dar poate și gustul unei beri, unei praline aromitoare, tihna sau poate graba unei cafele, cine știe…
Însă dacă vrei să guști cireașa de pe tort e bine să treci pe la ”Cirio”. (E lîngă Bursă, pe stînga cum te uiți la treptele intrării.)
În acea tavernă Art Nouveau au inventat, pe la 1930, ”Half en Half” (se pronunță cum am scris) însă asta nu veți afla din ghiduri turistice. În paharul lung îți toarnă jumătate șampanie, jumătate vin alb. Paharul e umplut pînă-n ”cerc”, dar nici o picătură nu curge pe tavă. Nu ridici paharul la gură, n-ai cum, duci gura la pahar și prin plecarea capului saluți sala! Dacă încercați să amestecați acasă n-o să iasă. Ori șampania va fi prea nu știu cum, ori vinul prea aspru, combinația potrivită au găsit-o acolo. Și nici nu ai cum fura rețeta, cînd vine cu sticlele pe etichete scrie doar ”Le Cirio”. Atît! Restul e savoare!


OLYMPUS DIGITAL CAMERA


(foto, 27 decembrie 2017, taverna ”Le Cirio”, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Vizite

În vizite aș fi mers mai pe înserate, după cum sugerează fotografiile… Alta e lumina, bașca atmosfera. Însă le-am ratat, din cauze neinteresante.

(Foto D. Agachi, Bruxelles, mai 2012)

În Ajunul Crăciunului și în zilele sărbătorii ne pregătim să primim. Fericirea primirii vine din iubire… La unii din iubirea de arginți, la unii pentru că așa ”au apucat” și au apucat multe sau mult, unii au fericirea de a nu avea din ce altceva trăi și mulți, cred că mulți încă, nu uită să primească minunea. Copii știu să aducă bucuria și tot ei o împart colindînd.
Dacă sînt primiți, ei vin chiar și atunci cînd redevin copii. Minunea nu poate fi uitată, se cere mereu primită. Darurile sînt dintru început pîrguite, împărțindu-se și înmulțindu-se. La minunea înmulțirii darurilor, toate cîte sînt cîntă Nașterea și Înălțarea. Se înalță stelele cînd se primesc darurile și cîntă mierlele sub stîlpii caselor…

(Foto: Colindele Drama Club și ale altor elevi și absolvenți ai Laurianului, 24.12.2011)