Venus – model nesiliconat de feminitate

Plimbîndu-se prin ”Parc de Bruxelles”, Christopher M. Gérard amintește pățania unui confrate bruxellez. Pe cînd era elev, dramaturgul Michel de Ghelderode descoperă trupul femeii contemplînd-o pe Venus. În treacăt fie spus, cînd am privit și eu cu atenție statuia am văzut că ”Venus cu porumbel” a fost sculptată tocmai la 1774 și că, estetic vorbind, poate sta în orice mare muzeu al lumii… Numai că elevul de atunci, aflat la primele sale emoții estetice și erotice în amestec exploziv de stări adolescentine, a avut neșansa să fie văzut, în concentrata lui contemplare, de un preot neîndurător al colegiului său și pedepsit sever pentru impudoare… ”Le petit impudique” a rămas însă ”îndrăgostit” de statuile orașului și, pe la bătrînețe, a scris o carte, ”Mes statues”…

Ce vremuri, domnule! Cine-și mai ridică astăzi privirea spre clasica Venus, ușor rubensiană ?

(foto, 26 decembrie 2017, ”Venus cu Porumbel”, Parc de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Vizitînd locuri dintr-un ”jurnal urban”: Parcul Tenbosch

Christopher M. Gérard e bruxellez din tată-n fiu: locuiește în casa pe care a ridicat-o bunicul său. E scriitor, a urmat filologia clasică la ULB. Mi-a făcut plăcere ”patriotică” să aflu, vorbindu-ne, că știe foarte bine literatura autorilor români ce au trăit în exil. Sonoritatea numelui meu i-a amintit de Petre Dumitriu, după care mi-a mărturisit prețuirea lui pentru Vintilă Horia… Îl știe bine pe Goma… Mai degrabă toate astea m-au făcut să vreau să-i citesc ”memoriile” sale citadine. Cartea e jurnalul de vagabondaj printr-un ”oraș personal”, ce are foarte puține în comun cu metropola politică, incertă, care-și schimbă de vreo două generații etniile ce o locuiec. Și paginile sale m-au motivat să caut Parcul Tenbosch, al primelor impresii urbane ale autorului. Din copilărie privește aceiași arbori rari, aduși din China sau Congo… Parcul a aparținut familiei Solvay, industriași dedicați mecenatului, ca alte multe domenii bruxelleze. Cu știință de peisagiști au transformat un povîrniș abrupt într-o ascensiune sinuasă pe alei. Modul cum e plasată o bancă, un lampadar în peisaj lasă loc unei clipe de frumos. Cîndva copilul privea ”Certains jours, une jeune femme passait à cheval…” (Christopher Gérard, Aux Armes de Bruxelles, 2017, Pierre-Guillaume de Roux, Paris)

(foto, 25 decembrie 2017, Parcul Tenbosch, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

… o impresie stelară

De ce-mi plac nuferii… Habar n-am! Pote că-mi transmit o impresie stelară. Văd floarea într-o întindere untoasă de frunzet și e prea intens vie, în starea mortificată a mlaștinii…

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

citind la gramofon

Una dintre instalațiile din parcul Tournay-Solvay se numește simplu ”gramofonul”… Cîteva pîlnii sînt orientate să primească din plin soarele, dar să lase umbre plăcute și aerisite în partea lor îngustă. Te poți ”folosi” de ele nu numai vizual, e și un loc bun de citit într-o ghemuire confortabilă!

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay din Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Parcul cu praz și alte cele…

Rezultînd dintr-un domeniu al unui burghez de vază din Bruxelles și deschis publicului încă din 1982, Parcul Tournay-Solvay (numele ultimei propietare, Thérèse Tournay-Solvay) a păstrat în bună stare toate (”acareturile”, să le spunem așa) cîte se găseau în acea gospodărie completă. Are o livadă frumoasă și o grădină de legume în care se amuză copiii și nu numai. Însă ceva e mai aparte în grădina aparent sălbatică: are alei pietruite și o ordine ruptă din erudiția peisageră franceză și clasică…

(foto din 27 august 2017, Parcul Tournay-Solvay, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)