Tag Archive: scriitor


Plimbîndu-se prin ”Parc de Bruxelles”, Christopher M. Gérard amintește pățania unui confrate bruxellez. Pe cînd era elev, dramaturgul Michel de Ghelderode descoperă trupul femeii contemplînd-o pe Venus. În treacăt fie spus, cînd am privit și eu cu atenție statuia am văzut că ”Venus cu porumbel” a fost sculptată tocmai la 1774 și că, estetic vorbind, poate sta în orice mare muzeu al lumii… Numai că elevul de atunci, aflat la primele sale emoții estetice și erotice în amestec exploziv de stări adolescentine, a avut neșansa să fie văzut, în concentrata lui contemplare, de un preot neîndurător al colegiului său și pedepsit sever pentru impudoare… ”Le petit impudique” a rămas însă ”îndrăgostit” de statuile orașului și, pe la bătrînețe, a scris o carte, ”Mes statues”…

Ce vremuri, domnule! Cine-și mai ridică astăzi privirea spre clasica Venus, ușor rubensiană ?

(foto, 26 decembrie 2017, ”Venus cu Porumbel”, Parc de Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

Reclame

Christopher M. Gérard e bruxellez din tată-n fiu: locuiește în casa pe care a ridicat-o bunicul său. E scriitor, a urmat filologia clasică la ULB. Mi-a făcut plăcere ”patriotică” să aflu, vorbindu-ne, că știe foarte bine literatura autorilor români ce au trăit în exil. Sonoritatea numelui meu i-a amintit de Petre Dumitriu, după care mi-a mărturisit prețuirea lui pentru Vintilă Horia… Îl știe bine pe Goma… Mai degrabă toate astea m-au făcut să vreau să-i citesc ”memoriile” sale citadine. Cartea e jurnalul de vagabondaj printr-un ”oraș personal”, ce are foarte puține în comun cu metropola politică, incertă, care-și schimbă de vreo două generații etniile ce o locuiec. Și paginile sale m-au motivat să caut Parcul Tenbosch, al primelor impresii urbane ale autorului. Din copilărie privește aceiași arbori rari, aduși din China sau Congo… Parcul a aparținut familiei Solvay, industriași dedicați mecenatului, ca alte multe domenii bruxelleze. Cu știință de peisagiști au transformat un povîrniș abrupt într-o ascensiune sinuasă pe alei. Modul cum e plasată o bancă, un lampadar în peisaj lasă loc unei clipe de frumos. Cîndva copilul privea ”Certains jours, une jeune femme passait à cheval…” (Christopher Gérard, Aux Armes de Bruxelles, 2017, Pierre-Guillaume de Roux, Paris)

(foto, 25 decembrie 2017, Parcul Tenbosch, Bruxelles; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

DSCN2792w

Pe un perete în fața primăriei din Jette (o comună din Bruxelles) e pictat artistul în maniera favorită a belgienilor, cea a benzilor desenate și în simbolica plutirii ascendente, amintind de Magritte. Plutesc vertical condeie cu penițe aurite, pe un cer albastru și senin. Seninătatea e pur imaginară, lumea e altfel… Pe o bancă plasată discret într-un colț al compoziției și aproape de privitor se întîmplă o întîlnire relaxată între artist, scriitor, desenator, caligraf sau ce o fi și prietenii siamezi care-i ascultă cu vădită atenție povestea… Își povestesc cîte și mai cîte, însă pacea momentului e seducătoare. Privind acea scenă doar mă gîndeam la intimitatea dintre ”partenerul” de lume al artistului, penița, penelul, dalta, ecranul sau orice ar fi și timpul din care el se extrage, cel al violențelor, al subumanului al atrocității…
(Foto 16.07.2016, în Place Cardinal Mercier, Jette, Bruxelles).

DSCN2793w

bazar1

Cu spiritul său de finețe Claude Blondeel – scriitor și deopotrivă critic de artă – a renunțat la jocul autorității asumîndu-și în expoziția de la Centrale for contemporary art, Bruxelles, un demers subiectiv și echivoc. Prin urmare, bazaar belgïe / bazar belge, ”bazarul” celor 100 de capodopere ale artei belgiene e o creație personală. Exponatele nu au nici un fel de certificat de ”capodoperă”, ele sînt catalogate ca atare în viziunea insolită și provocatoare a celui care le-a adunat laolaltă pe simeze și într-un album. La intrarea în expoziție e un ”pasaj” profund ”naționalist”, poate deloc surprinzător pentru Blondeel, cronicarul postului de radio cultural Klara și ”apărătorul fervent” al culturii flamande dar și francofone. Pe zugrăveala în culorile drapelului belgian sînt plasate un portet al ciudatului rocker Arno, trimiteri la Jacques Brel, la alte cîteva teme dar și fotografiile alb-negru, făcute în 2003 de celebrul Dirk Braeckman, ale cuplului regal de la acea vreme, Albert II și Paola, plasați monarhic într-un peisaj cît se poate de belgian, ca într-o pictură a unui maestru flamand. Blondeel își explică firesc opțiunea, deși nu este neapărat un regalist a găsit că fotografiile ”regelui nostru” și ”reginei noastre” sînt foarte frumoase (așa a zis, asumîndu-și, ca mai toți belgienii, regalitatea).