Tag Archive: Evul Mediu



Clădirile abației Maredret sînt impozante, însă venind pe aleea atît de umbroasă n-ai cum să le vezi de departe, dai mai întîi de somptuosul zid de piatră care o închide. Soarele ar trebui să pătrundă mai ușor prin frunzișul galben, dar e încă prea des și aveam impresia că era deja seara tîrziu. Nu era. Maredret e o mănăstire de călugărițe, 30 sînt acum acolo, la numai 3 km de vecina abație de monahi de la Maredsous. Tocmai spiritul comercial ce dă acolo ”roade”, lipsește cu desăvărșire dincolo, la Maredret. Ele doar scriu cu artă ca în evul mediu, au redescoperit tehnicile anluminării după cercetări și mai ales după enorm de multe ore de practică. Scriu și pictează cu finețe texte sacre, cu ”înflorituri” de litere și chemare, geometric și sinuos totodată, cu precizie romanică și gotică într-un manierism (post)modern început de călugărițe la 1893, după secole de uitare… Cîteva dintre ele încă se ocupă cu arta de a nu uita!
(fotografii din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

http://www.accueil-abbaye-maredret.info/about_us

Formerly_Piero_della_Francesca_-_Ideal_City_-_Galleria_Nazionale_delle_Marche_Urbino_2

La Galeria Națională din Urbino se păstrează (din 1867 !) un panou cu o pictură stranie… Privind-o, ea nu-ți sugerează nici un sunet, nici măcar vîntul nu pare a locui acel oraș, atît e de puternică impresia de pustiu, de fantomatic, pe care dispunerea perfectă a clădirilor și geometria lor o transmit. Panoul din lemn cu dimensiuni impresionante (2 m x 0,6 m) a fost pictat imediat după 1480 și s-a păstrat în Biserica Santa Chiara din Urbino. Istoria picturii i-a atribuit titlul de ”Cetatea ideală” și a încercat să-i descopere utilitatea și autorul. Sugestii au fost, de la o tăblie de pat (nu încerc să-mi imaginez cam cîtă lărgime oferea acel pat printre pilote și perne) sau un decor de teatru… Cei cu imaginație pot încerca și alte ipoteze… Trecînd de la ”perspectiva” din pictură la cea istorică, doar pentru o simplă punere în context în raport cu ”orașul ideal”, amintim că pe la 1480 Moldova lui Ștefan cel Mare era în războaie cu turcii. Sfințirea Manastirii Putna, fapt artistic și spiritual remarcabil, s-a petrecut în 1469. Construirea de biserici e reluată de Ștefan abia în 1487, cu mica și frumos echilibrata biserică de la Pătrăuți, apoi a urmat Voronețul, în 1488 (dar nu era cel pe care îl vedem astăzi, așa cum a fost extins în vremea lui Petru Rareș, ci o biserică de mărimea și echilibrul Pătrăuților). În Tara Românească nu a rămas nimic notabil în acei ani, 1480, Basarab cel Tînar Țepeluș și Vlad Călugărul s-au tot succedat la tron în cîteva rînduri, așa cum se întîmplase și în deceniul precedent, cu Basarab Laiotă cel Bătrîn, Radu cel Frumos, Basarab cel Tînăr Țepeluș și Vlad Țepeș… În acei ani, la Urbio, cineva picta ”Cetatea ideală” (nu mai adaug aici trimiterile la tema filosofică).
Perfecțiunea geometrică (și a lipsei de prezență umană) pe care tabloul o atinge au făcut ca opera să-i fie atribuită lui Piero dela Francesca, fiind știute teoretizările pe tema perspectivei pe care pictorul le-a adus în lumea artei. Istoria artei a înțeles mai tîrziu că, probabil, unul dintre arhitecții care lucrau la curtea din Urbio e autorul picturii, ca, în final, să-și recunoască limitele: pictorul ”orașului ideal” a rămas anonim, însă pictura s-a făcut sub îndrumarea lui Piero. Era perioada în care artistul a și abandonat pictura, pentru a se dedica studiilor matematice, din care s-a născut tratatul său cu o influență covîrșitoare în epocă, ”De prospectiva pingendi”.
Dincolo de situarea în ideal, de proiecția în imaginar a orașului, frînturile (imperfecte) de real în care pictorul a trăit nu erau deloc departe de grandoarea și precizia pe care tabloul le sugerează. El locuia în astfel de arhitecturi urbane care au străbătut timpurile, regăsindu-se, în aceleași proporții și geometrii, încă în plin secol XX. E de remarcat, în primul rind, că a gîndi formula urbană pe care anonimul pictor a redat-o era necesară o modificare de relief. Ca și romanii, constructorii medievali trebuiau să niveleze mai întîi locul, să taie și să umple relieful, făcîndu-l apt pentru a fi construite piețele largi, pavate imprecabil și policrom cu dale așezate după axe pure și complicate. Iar astfel de lucrări ample nu sînt ușoare nici măcar cu mijloacele de azi!
Trimițînd la perfecțiunea pe care urbanitatea o presupunea, construcția centrală e una cilindrică, altfel spus de plan circular, e un templu ritmat de coloane, din ușa căruia pornesc liniile de perspectivă. Două fîntîni așezate simetric, de o parte și de alta a axis-ului spiritual cilindric, sugerează prezența binefăcătoare a acvaticului, una tainică la care accesul cere un oarecare efort. Orașul nu cunoștea încă arteziana ludică și barocă. De o parte și de alta a pieții, clădirile perfect aliniate au cîte două și trei etaje înalte. În cîteva balcoane un ochi atent poate vedea arbori tunși artistic în forme pe care le regăsești astăzi la supermarket… Era pe la 1480… (reproduceri preluate de pe internet)

PunctDeFuga2

Castelul din Vianden e impozant, iar impresia ține de înălțimi. E un vîrf de munte creat de om, pe stînca abrupta, o completare umană a geologicului… Surprinzător, privit din lateral, castelul pare o catedrală, una veche, între romanic și începuturile sobre ale goticului! Altfel, imaginea lui e frustă și robustă, a fost zidit pentru soldați, nu pentru a isca revelații estetice alpine. Are însă proporții frumoase, iar anume sinteze conferă castelului note de neobișnuit: colonetele capelei, ori galeria bizantină, o splendidă sală în care plimbarea, în spațiul realmente claustru și auster al castelului, trezea dorinți de evadare, măcar cu privirea… În interior, lucruri obișnuite: tapiserii mari cît să cuprindă uitate povești olimpiene, șeminee cît casa și scaune masive în care să stai țeapăn… Cît era de simplă viața pe vremea inorogilor!

 

Capela: arcade gotice și capiteluri bizantine

Galeria cu arcade bizantine

Foto D.A., 8.06.2014, Castelul Vianden, Luxemburg.

Printre colaje înrămate din chiloți de damă sau cheutori ”artistice” de nasturi – kitsch-ul nu e niciodată exagerat – se distingea la Art Truc Troc 2013, Bruxelles, prin dimensiuni și chiar prin ”vizibilitatea” în care era plasat, un triptic al unui revoltat. Cei mai mulți și multe se uitau cu destulă atenție, era necesar să privești și foarte de aproape în ”infernul” detaliilor, după care autorul primea diagnosticul necruțător: ”e bolnav la cap”! În cîteva rînduri autorul camuflat într-un privitor atent al propriei creații l-a și auzit, i-am surprins așeeași grimasă, oarecum amară și împăcată. Zîmbetul de mag m-a făcut să-l întreb pe acel privitor pe care-l vedeam exersat, dacă nu cumva el e autorul… S-a adeverit, se numește Lucas Racasse, așă că i-am spus – evitînd inutile intoduceri care oricum enerveaza pe orice revoltat – că e un foarte bun cunoscător al artei Evului Mediu. Asta l-a făcut să-mi destăinuie, cu destulă vervă, că aștepta exasperat să vadă cineva legătura dintre Judecata de apoi și tripticul său. Pînă și faptul că a tratat compoziția în 3 ”tablouri ” era una dintre legăturile destul de grosiere, în plus ființele bestiale ale lui Bosch se plimbă lejer prin spațiile ample ale colajului lui Lucas.

Tema i-a fost sugerată oarecum revelatoriu: în urmă cu vreo doi ani a întîlnit o actriță a cărei replică obsedantă era că trăim de fapt în plin Ev Mediu, cu aceleași obsesii, superstiții, frici și emoții colective. Compoziția lui Lucas e cît se poate de ”canonică”, e în viziunea unuia dintre maeștrii temei, Crispiaen van den Broeck (tabloul aflat la Musée d’Art ancien, Musées royaux des Beaux-Arts de Belgique, Le jugement dernier, 1560, îmi pare dintre cele mai ”seducătoare”), doar simbolica e actualizată. In locul ”diavolilor” cu plisc devorator, Racasse îi face stăpîni ai infernului pe diavolii-taur de pe Wall Street, în costume negre ”de firmă”. Însă pe Racasse îl interesează ”stilistica” doar pentru a-și îmbrăca revolta. Pentru el arta e debușeul care-i permite să-i facă porci pe cei pe care-i vede răspunzători de tot ”infernul”, cei 100, ar putea fi 1000, sînt mii de fapt, într-un montagne russe al aurului lumii. Lista primilor 100 ale căror fețe se regăsesc rînjind în spirala lui Lucas se afa sub tablou…

IMG_0277w2

Lucas Racase, Wonderland & les 100 personnes les plus riches du monde, fresque 5 x 2,5 m // 2013 // 5 ex. // digital UV print sur dibond