Timpul păcii divine

Iată o icoană completă, complexă și corectă teologic a Nașterii Domnului. Cine mai știe semnificațiile atîtor scene simboloce, în care îngerii cîntă și dansează! Un tablou în care fantezia iconarului a adăugat, între personajele din planul apropiat, un cățeluș dormind! Da, asta înseamă să știi să sugerezi un TIMP DE PACE divină! Ați privit un cățeluș dormind lîngă voi ? Sufletul omului se arată mereu imaginativ și candid! Chiar și atunci cînd se confruntă cu o ”temă” sau o încercare riguroasă, fantezia e veselă, e jucăușă… 😀

Crăciun fericit!

(fotografia unei icoane de școală creto-venețiană, finele sec. al XV-lea, sursa Petit Palais, Paris, ”La Nativité”, Ecole créto-vénitienne, 1480-1500, © Petit Palais; text ©Dumitru Agachi)

Publicitate

Îi spun mersi Franței…

Pentru ca eu, un pămîntean ca oricare altul care ajunge acolo, să pot vedea (și încă gratuit) suita de opt excepționale tapiserii ”La Dame à la Licorne”, statul francez a pătit în 1882 (!) suma deloc neglijabilă de 25 500 franci. Prosper Merimée descoperise tapiseriile pe la 1841 (!) și de atunci au tot fost urmărite (era să spun de instituțiile statului) să nu dispară (printr-un gest al vreunui ignorant) un astfel de tezaur. O fi puțin lucru, mă întreb? Francezii, cei mai mulți dintre ei, au știut mereu ce au de făcut! ”Un grand merci!”
(fotografia mea fără bliț, evident, muzeul francez mi-a lăsat plăcerea de a face poze… Paris, 4 iunie 2017, Muzeul Cluny; copyright ©Dumitru Agachi)

Amintind că trupul omului e frumos… (Despre manieră, stil și eleganță)

Mulți dintre docții exegeți ai picturii Moldoviței nu au înțeles ce anume o singularizează, de unde vine impresia specială, subtilă, pe care o transmite privind-o. Programul iconografic în formula stereotipă are cîteva ”breșe simbolice”, cum ar fi accentul pus pe reprezentarea (prea catolică!), în multe scene, a Mielului Mistic. Pictorul Moldoviței a fost un ”îndrăzneț” nu numai prin asta, dar și prin atenția fină în redarea unor detalii. Imaginația lui evada din îngrădirile manierei, reușind surprinzătoare accente vizuale.

Unul se află în pronaosul bisericii, într-o secvență din Sinaxar. Tulburatoarele imagini ale sinaxaului, amintintind de pedepsirea și uciderea sfinților pentru credință, sînt dintre cele mai schematice și manieriste reprezentări. Importantă era redarea gesticii atroce a călăului. Însă la Moldovița, în reprezentarea unei astfel de secne, apare un detaliu neașteptat, pe care doar talentul îl poate născoci: călăul ridică pe sabie o năframă… Nimic nu ar fi justificat acest ”joc” pictural! Imaginea unei săbii lungi, dîndu-ți impresia că e cumplit de grea, ar fi fost, vizual, suficientă! În toate celelalte scene e așa! Ar fi îngrozit dar nu ar fi evocat, cu atîta intensitate, tragicul… Pictorul a reușit astfel să sugereze cît de curată, ca o năframă fină, e viața în sfințenie…

În pictura exterioară a Moldoviței îți face plăcere să privești frumusețea, aș spune aflată departe de hieratic. Nimic nu transmite o solemnitate rigidă și arțăgoasă! Chipuri frumoase, cu părul liber, prins în șiraguri de perle, au mișcări elegante și priviri zglobii. Gesturile lor ample, aproape cochete, vorbesc despre o lume mai degrabă citadină, uitînd parcă de asprimile ascetice. Îndrăzneala pictorului de a reda bucuria vieții merge pînă acolo încăt unuia dintre personaje îi lasă dezgolit un umăr tînăr… E atîta (ne)firesc în acest gest, încît am impresia că e cel mai ”omenesc” detaliu din întreaga pictură rareșiană. El denunță toate obtuzitățile și amintește, fără prejudecăți, că trupul omului e frumos!… 😇

(Foto, 18.04.2017, Manăstirea Moldovița; text și imagini aflate sub incideța drepturilor de autor; reproducerea interzisă fără acceptul meu. Cei care vreți să plagiați va rog să nu o faceți!)

Frumuseți la care nu mai privim – Epitaful egumenului Silvan

Am căutat mult pe internet o imagine cu această operă de artă excepțională ca valoare spirituală și realizare artistică. ”Prea frumosul aier”, cum numea Iorga broderia egumenului e, în fapt, o capodoperă a rafinamentului artei medievale. A fost lucrată în Mănăstirea Neamțului tocmai la 1437, în vremuri atît de confuze pentru Moldova, la vreo doi ani după ce s-a născut Ștefan cel Mare (1435, datare aproximativă). Am căutat mult și am găsit… foarte puțin. (Epitaful păstrat acum la Muzeul de Artă al României ar merita să fie fotografiat în fiecare detaliu dar nu e.) De asta spuneam că nu mai privim la frumusețea autentică…
Scena e plină de îngeri (cinci), plasați piramidal în jurul ”Dumnezeului adormit în somnul morții omenești” (spune Iorga, descriind epitaful). Desăvîrșita redare a posturii închinării angelice e dublată de dramatismul expresiei îndurerate de pe chipuri. Îngerul care plînge în mîini relevă ceva care e mult dincolo de angelic, el surprinde ceea ce e mai înălțător în firea umană, accesul la suferință, la tragic.

Mîna și chipul sfințeniei

Cîteva informații despre restaurarea unei picturi murale în frecsă, în opinia mea cu totul expresivă. Pictura murala medievala (1260 – 1300) păstrată în Catedrala din Poitiers e un tezaur la superlativ. Cred că mîna și ochii unui sfînt mîngîindu-și barba sînt un model de transfigurare după regulile artei bizantine, dar anticipează și liniile gotice de mai tîrziu… În plus, ce frumos și candid gest!

„On connaissait l’existence de ces peintures depuis le 19ème siècle, mais ce n’est qu’en 2012 que des sondages préliminaires ont été effectués afin de réparer une fuite d’eau. On a eu alors la confirmation qu’un véritable trésor se cachait sous une couche de badigeon. Et quel trésor ! Il s’agit de peintures murales réalisées sans doute entre 1260 et 1300. Des scènes de la Bible, des Saints des anges le couronnement de la Vierge, des décors floraux, des animaux…le tout réalisé comme le voulaient les codes de l’époque avec des couleurs très vives, des rouges, des bleus, des verts obtenus grâce à des pigments souvent précieux…”

Isus:

Sursa text și foto, aici