Arta de a nu uita

Clădirile abației Maredret sînt impozante, însă venind pe aleea atît de umbroasă n-ai cum să le vezi de departe, dai mai întîi de somptuosul zid de piatră care o închide. Soarele ar trebui să pătrundă mai ușor prin frunzișul galben, dar e încă prea des și aveam impresia că era deja seara tîrziu. Nu era. Maredret e o mănăstire de călugărițe, 30 sînt acum acolo, la numai 3 km de vecina abație de monahi de la Maredsous. Tocmai spiritul comercial ce dă acolo ”roade”, lipsește cu desăvărșire dincolo, la Maredret. Ele doar scriu cu artă ca în evul mediu, au redescoperit tehnicile anluminării după cercetări și mai ales după enorm de multe ore de practică. Scriu și pictează cu finețe texte sacre, cu ”înflorituri” de litere și chemare, geometric și sinuos totodată, cu precizie romanică și gotică într-un manierism (post)modern început de călugărițe la 1893, după secole de uitare… Cîteva dintre ele încă se ocupă cu arta de a nu uita!
(fotografii din 29 octombrie 2017, Mănăstirea Maredret din Belgia; text și foto copyright ©Dumitru Agachi)

http://www.accueil-abbaye-maredret.info/about_us

Publicitate

Măr urban…

Am găsit un pui de măr printre coloane de piatră modelate cu eleganța Art Nouveau. E urbanizat. Înflorește în captivitatea unui cufăr, soarele atingîndu-l cîteva clipe prin fisura de cer urban. Își sprijină un ram tînăr de cedează trecerea, strigătul mut al florilor asmuțind un bondar!

Spirit în zbor, spirit mereu constructiv…

A devenit un fel de tradiție la Bruxelles, ca atunci cînd o clădire urmează să dispară, să fie dată pictorilor… Ei își fac damblaua colorînd-o cum le e viziunea și încărcînd-o astfel cu o ultimă semnificație! Nu neapărat pentru expresivitatea artistică am fotografiat, deși ea nu e deloc de ignorat. Creația îmi pare frumoasă și stenică, nu mai spun de efortul de a picta din macara. Am făcut-o pentru ușoara undă de tristețe pe care mi-a lăsat-o gîndul că vor dispărea și pictura și clădirea. La ce folosește însă cheltuiala de trăire artistică și de bani pentru o astfel de ”efemeridă”? Frumosului urban, lui folosește! Și amintirii că a fost ceva, cîndva. Pictura murală e opera lui SozyOne, unul dintre cei mai vechi în meserie și are peste 1000 de metri pătrați și vreo 34 de metri înălțime… Un epitaf numit pictură. „Dans le graffiti, on a l’habitude de ce que les médias appellent aujourd’hui l’art éphémère, explique SozyOne. Nous, une fois qu’on a fait notre truc, on l’a fait c’est tout, le moment a existé et il existe pour toujours… ” (citat dintr-un articol de Geoffroy Fabre, RTBF-info)

Sticle și metale vechi…

Extrem de vechi, raportîndu-ne la impresia că sticla dă cele mai fragile, efemere arhitecturi. Asta o fi explicația pentru care Serele Regale din Laeken sînt principalul monument arhitectural din secolul al XIX-lea din întreaga Belgie… Construite în 1873, sticla veche s-a păstrat… Era o sticlă verzuie, obișnuită, tăiată în fîșii înguste. Toată cromatica ei specială de acum e opera timpului, a respirației plantelor, am putea spune… (foto, 5 martie 2017, sticla Serelor Regale din Laeken, bruxelles)